Declarații Politice

Silegeanu Cătălin – Declarație politică – Suntem în zodia Nicușor Dan retrograd

Adresată de către domnul senator: Cătălin Silegeanu

Circumscripția electorală: Nr. 7 Botoșani

Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

Titlul declarației: Suntem în zodia Nicușor Dan retrograd

Domnule președinte, stimați colegi,

Țara noastră probabil a moștenit o karmă negativă foarte grea, dacă de cinci luni ne zbatem fără guvern ca peștele pe uscat și al nostru președinte, ajuns dintr-o întâmplare norocoasă la Cotroceni, continuă să ne sfideze și să ne țină pe loc cu o a patra nominalizare de premier numai de dumnealui înțeleasă. Când partidele pun pe masă propuneri și după câteva ore scoate din joben un nume total necunoscut publicului, pare la fel de confuz ca atunci când mergea pe lângă covorul roșu.

A dispărut vreme de două luni fără să transmită nici cel mai mic semnal că într-adevăr gândește o formulă de guvernare fezabilă, apoi a început să se lamenteze pe toate canalele ba că partidele nu vor, ba că AUR e de vină, ba că partenerii externi ridică pretenții. Vorbește obosit, timorat, saturat, plictisit, de parcă cineva l-a răpit din viața lui normală de profesor și l-a silit să devină președinte și să medieze, conform prerogativelor, între taberele politice și între popor și putere. Toți românii se întreabă care e cauza exasperării și confuziei pe care le manifestă, după o vacanță de vară tihnită. Și vă asigur că a fost tihnită, că nici la petiții și solicitări instituționale nu s-a sinchisit să răspundă măcar un consilier prezidențial.

Cineva să-l liniștească pe domnul președinte și să-l anunțe că noi le datorăm creditorilor bani, nicidecum guverne pe placul lor, iar preferințele băncilor și ale fondurilor de pensii nu pot fi trecute într-un chenar pe buletinul de vot. Dacă funcția îl intimidează într-atât, îi amintim că își poate curma suferința printr-o demisie de onoare, că așa ne-ar cruța și pe noi de nehotărârea dumnealui. Vă mulțumesc!

Mai multe din
Declarații Politice
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.