Deputatul AUR, Eduard Koler, acuză coaliţia PSD-PNL-USR-UDMR de criza economică suprapusă cu blocajul politic, în contextul avertismentelor lansate de agenţiile internaţionale de rating care iau în calcul retrogradarea României în categoria “junk”. Potrivit lui Eduard Koler, soluţia economică pe care viitorul Guvern trebuie să o propună este reformarea statului şi stimularea economiei, nu sufocarea celor care muncesc şi produc.
“Avertismentul Fitch este nota de plată a unei crize economice construite de PSD, PNL, USR şi UDMR şi a unei crize politice pe care Nicuşor Dan a lăsat-o să se prelungească luni întregi.
România se află la limita categoriei recomandate investiţiilor. Fitch menţine ratingul suveran la BBB-, ultima treaptă înainte de categoria “junk”, cu perspectivă negativă. Pentru 2026 estimează un deficit bugetar de 5,9% din PIB şi avertizează că instabilitatea politică poate compromite reducerea deficitului, reformele şi accesarea fondurilor europene.
PSD, PNL, USR şi UDMR au guvernat împreună. Au cheltuit fără măsură, au îndatorat ţara şi au produs dezechilibrele pe care acum încearcă să le acopere prin taxe, scumpiri şi austeritate. Nota de plată nu este trimisă celor care au risipit banii, ci antreprenorilor, angajaţilor, pensionarilor şi familiilor din România.
Guvernul Bolojan a încercat să reducă deficitul punând povara în principal pe economie şi pe contribuabili. Raportul Fitch confirmă însă că riscurile rămân majore, iar continuarea consolidării fiscale este nesigură din cauza costurilor economice şi sociale şi a lipsei unei conduceri politice stabile.
Peste această criză economică s-a suprapus blocajul politic. După căderea Guvernului Bolojan, în luna mai, România a rămas mai bine de patru luni cu un executiv interimar. Nicuşor Dan a ajuns la o nouă desemnare, Siegfried Mureşan, deşi a recunoscut chiar în momentul nominalizării că nu există o majoritate parlamentară conturată.
PNL, USR şi UDMR încearcă să formeze un guvern fără să aibă singure voturile necesare în Parlament. Desemnarea unui premier nu rezolvă nimic dacă în spatele lui nu există o majoritate şi un program credibil.
România nu îşi mai permite încă o nominalizare sacrificată, încă o rundă de negocieri sterile şi încă alte săptămâni pierdute în jocurile de putere de la Cotroceni. Fiecare săptămână de blocaj înseamnă dobânzi mai mari, investiţii amânate, presiune asupra cursului şi neîncredere în capacitatea statului de a-şi administra finanţele.
Poziţia AUR este limpede: nu vom vota un guvern din care nu facem parte şi care refuză să-şi asume măsurile din programul nostru de guvernare.
Dacă actuala formulă politică nu poate produce o majoritate şi un guvern stabil, România trebuie să ajungă la alegeri anticipate. Criza nu poate fi administrată la nesfârşit prin interimate, consultări şi nominalizări fără voturi.
Soluţia economică nu este ca statul să ia şi mai mulţi bani de la contribuabili pentru a astupa găurile produse de aceleaşi partide. România are nevoie de reducerea risipei bugetare, combaterea reală a evaziunii, îmbunătăţirea colectării, prioritizarea investiţiilor productive şi protejarea capitalului românesc. Deficitul trebuie redus prin reformarea statului şi stimularea economiei, nu prin sufocarea celor care muncesc şi produc.
Problema României nu este o literă dintr-un raport Fitch. Problema este că datoria şi deficitul au crescut, economia suportă costurile austerităţii, iar partidele care au produs dezastrul consumă luni întregi pentru împărţirea puterii.
PSD, PNL, USR şi UDMR trebuie să înceteze să transfere nota de plată către români. Iar Nicuşor Dan trebuie să înţeleagă că interimatul şi consultările interminabile nu ţin loc de guvernare.
Dacă actuala clasă politică nu mai poate construi o majoritate, românii trebuie chemaţi să decidă una”, a declarat deputatul AUR, Eduard Koler.

Comments are closed