
Pentru 7.819 funcţii de director şi director adjunct scoase la concurs în 2026 au fost depuse 7.053 de dosare, potrivit datelor publicate de Ministerul Educaţiei. Diferenţa arată că atractivitatea funcţiilor de conducere trebuie să devină o prioritate a politicilor educaţionale.
Ministerul Educaţiei trebuie să revizuiască organizarea activităţii directorilor şi să prezinte un plan de măsuri care să includă direcţii realiste. Reducerea sarcinilor birocratice, corelarea salarizării cu responsabilităţile manageriale şi acordarea unei autonomii reale în administrarea şcolilor.
Directorul trebuie să conducă şcoala, nu să fie împărţit între două funcţii care cer implicare deplină. Obligaţiile de predare trebuie corelate cu dimensiunea unităţii de învăţământ, numărul de elevi şi complexitatea activităţii administrative. Pentru şcolile mari, directorii trebuie să beneficieze de timpul necesar exercitării atribuţiilor manageriale, astfel încât activitatea didactică şi conducerea instituţiei să fie organizate eficient.
Remuneraţia funcţiei trebuie să reflecte răspunderea pentru personal, buget, patrimoniu, rezultate şcolare şi relaţia cu părinţii şi autorităţile locale. O funcţie de conducere care presupune responsabilităţi extinse trebuie să ofere o recunoaştere profesională şi financiară corespunzătoare.
Un concurs bazat pe competenţe manageriale reale, cu criterii publice, evaluare transparentă şi probe relevante pentru activitatea din şcoli. Candidaţii trebuie să demonstreze că pot administra resurse, coordona colective didactice, gestiona situaţii dificile şi construi un plan de dezvoltare adaptat comunităţii şcolare. Pregătirea pentru management educaţional trebuie să aibă o componentă practică solidă, iar evaluarea directorilor să urmărească rezultate verificabile.
Şcoala românească are nevoie de directori care răspund pentru rezultate şi dispun de instrumentele necesare pentru a le obţine. Autonomia managerială trebuie însoţită de transparenţă bugetară, evaluare periodică şi răspundere pentru modul în care sunt folosite resursele publice. În acest fel, comunităţile locale şi părinţii pot avea încredere că instituţiile de învăţământ sunt conduse în interesul elevilor.
Ministerul Educaţiei ar trebui să iniţieze consultări cu directorii, cadrele didactice şi organizaţiile sindicale şi să prezinte măsuri concrete privind norma de predare, salarizarea, autonomia managerială şi criteriile de selecţie. Rezultatul trebuie să fie un sistem care atrage profesionişti capabili să conducă şcolile României şi să răspundă, prin rezultate, în faţa comunităţilor pe care le servesc”, a declarat Cristina Dascălu, deputat AUR.