Daniel Ciornei – Declarație politică – Alegeri anticipate sau Guvern AUR! Rămânem fideli poporului român!

După tot ce s-a întâmplat în ultimele luni, România nu mai poate fi condusă de aceiași oameni care au adus țara în această situație.

Ați anulat alegeri prezidențiale. Ați eliminat candidați din cursa electorală. Ați aruncat țara într-o criză politică și continuați să le cereți românilor să aibă încredere în voi.

Ați împrumutat România cu sute de miliarde de euro. Spuneți românilor adevărul: unde s-au dus acești bani? De ce românii plătesc taxe tot mai mari? De ce facturile la energie, gaz și alte utilități au ajuns printre cele mai împovărătoare pentru cetățeni? De ce nivelul de trai scade în timp ce datoria țării crește?

PSD, PNL, USR și UDMR, sunteți la putere de ani de zile. Ați avut președinte, guverne, majorități parlamentare și control asupra instituțiilor. Cu toate acestea, România este mai îndatorată ca niciodată, iar milioane de români au fost nevoiți să plece din țară pentru un trai mai bun.

Astăzi încercați să dați vina pe AUR. Dar AUR nu a fost niciodată la guvernare. AUR nu a făcut bugetele care au împovărat generații întregi. AUR nu a contractat împrumuturile uriașe. AUR nu a luat deciziile care au adus România în situația de astăzi.

Românii cer răspunsuri. De ce au fost anulate alegerile? Cine răspunde pentru datoria uriașă a țării? Cine răspunde pentru nesiguranța și lipsa de încredere care au cuprins societatea?

Noi nu vom gira această continuare a aceluiași sistem. Dacă nu mai aveți susținerea românilor, atunci mergeți în fața lor și cereți-le din nou votul.

Alegeri anticipate.

Iar dacă vreți să evitați anticipatele, atunci dați șansa unei forțe politice care nu a fost la guvernare să formeze un guvern. Dați șansa AUR.

Noi rămânem fideli poporului român. Nu sistemului. Nu privilegiilor. Nu celor care au condus România până aici.

Distribuie acest articol!