Stimate domnule președinte de ședință,
Stimați colegi,
România traversează o perioadă în care tot mai multe comunități rurale trăiesc sub presiunea unor incidente grave provocate de prezența urșilor în apropierea localităților. Oameni răniți, gospodării afectate și, din păcate, vieți pierdute au devenit realități pe care statul nu le mai poate ascunde în spatele statisticilor și al rapoartelor administrative.
În acest context, am fost sancționat contravențional pentru faptul că am sesizat prin apel la numărul unic de urgență 112 prezența unui urs în localitatea Bichigiu, județul Bistrița-Năsăud.
Nu discut astăzi despre mine.
Discut despre mesajul pe care statul român îl transmite cetățenilor.
Ce trebuie să înțeleagă omul care vede un urs lângă casă? Ce trebuie să înțeleagă părintele care își vede copiii mergând spre școală printr-o zonă în care au fost semnalate animale sălbatice? Ce trebuie să înțeleagă bătrânul care aude noaptea zgomote în curte?
Să sune la 112 sau să tacă?
Pentru că, iată, în România anului 2026, cetățeanul care avertizează poate deveni contravenient.
Aceasta este problema reală.
Nu putem pretinde oamenilor să fie vigilenți, iar apoi să îi pedepsim pentru că au ales să acționeze cu responsabilitate.
Nu putem cere implicare civică și, în același timp, să transformăm sesizarea unui pericol într-un motiv de sancționare.
Nu putem construi siguranță publică prin intimidarea celor care semnalează riscuri.
Mai grav este că această situație se produce într-un moment în care comunitățile locale se confruntă cu o creștere evidentă a conflictelor dintre om și fauna sălbatică. Înaintea aplicării acestei sancțiuni au existat incidente grave, inclusiv atacuri soldate cu victime. Cu toate acestea, în loc să asistăm la o analiză serioasă a cauzelor și la identificarea unor soluții eficiente, vedem cum atenția instituțiilor se îndreaptă spre cel care a tras semnalul de alarmă.
Această inversare a priorităților este profund greșită.
Statul nu există pentru a-și proteja propriul confort birocratic. Statul există pentru a proteja cetățeanul.
Atunci când oamenii încep să se teamă de consecințele unei sesizări mai mult decât de pericolul pe care îl sesizează, avem o problemă gravă de funcționare instituțională.
De aceea, solicit autorităților competente să reanalizeze modul în care sunt gestionate sesizările privind prezența urșilor în apropierea comunităților umane și să ofere garanții clare că persoanele care acționează cu bună-credință nu vor deveni ținta unor măsuri administrative disproporționate.
În egală măsură, solicit Guvernului să trateze cu maximă seriozitate problema atacurilor urșilor asupra populației și să înceteze politica reacțiilor întârziate și a măsurilor insuficiente.
Viața oamenilor trebuie să fie mai importantă decât orice justificare birocratică.
Siguranța cetățenilor trebuie să fie mai importantă decât orgoliul instituțional.
Iar statul român trebuie să înțeleagă un lucru simplu: nu poate pedepsi avertismentul și pretinde, în același timp, că luptă împotriva pericolului.
Oamenii din Bistrița-Năsăud merită mai mult decât indiferență.
Comments are closed