Către: Domnul Dragoș-Nicolae Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
De la: Doamna Ramona-Ioana Bruynseels, Deputat în circumscripția electorală 13, Cluj
Obiectul Interpelării: Impactul acordului UE-Mercosur asupra utilizării fondurilor europene și protecția producătorilor români
Domnule Ministru,
În data de 9 ianuarie, România a votat în favoarea acordului comercial dintre Uniunea Europeană și statele din blocul Mercosur. Această decizie poate afecta semnificativ eficiența fondurilor europene destinate agriculturii și dezvoltării rurale, precum și sprijinul acordat producătorilor și fermierilor români.
Având în vedere atribuțiile Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene privind gestionarea și monitorizarea fondurilor UE, vă solicit să răspundeți la următoarele întrebări:
1.Ce evaluări privind impactul acordului UE–Mercosur asupra fondurilor europene și sprijinului pentru producătorii români au fost realizate înainte ca România să voteze în favoarea acestuia?
2.Există riscul ca implementarea acordului să reducă efectivitatea schemelor de subvenționare sau să afecteze competitivitatea producătorilor români finanțați din fonduri UE?
3.Ce măsuri concrete intenționează Ministerul să propună pentru a compensa eventualele efecte negative asupra fermierilor și producătorilor români finanțați din fonduri europene?
4.Cum justifică Ministerul Investițiilor faptul că România a votat pentru acord, în condițiile în care acesta poate pune sub presiune eficiența fondurilor europene destinate agriculturii și dezvoltării rurale?
5.Intenționează Ministerul să solicite la nivel european ajustări sau mecanisme suplimentare pentru a proteja finanțarea și competitivitatea producătorilor români?

Comments are closed