Către: Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, domnului Ambrozie-Irineu Darău, ministru 

   Ministerul Finanțelor, domnului Alexandru NAZARE, ministru interimar

De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș

Subiectul întrebării: Dispariția industriei naționale a cuprului și dependența României de importul de fire și conductori de cupru

                    Stimați domni miniștri,

România importă, astăzi, masiv, fire și conductori de cupru — produse fără de care nu se poate construi o casă, nu se poate fabrica un automobil și nu se poate ridica o rețea de energie. Iar aceast lucru se întâmplă într-o țară care a avut, cândva, o industrie a cuprului cu tradiție, la Zalău, la Baia Mare și la Câmpia Turzii.

Merită amintit, domnilor miniștri, ce anume am pierdut, din cauza incompetenței clasei politice: Fabrica de la Zalău, înființată în anul 1972, a fost cea mai mare unitate de profil din România și una dintre cele mai mari din Europa, cu aproximativ 2.300 de angajați și cu o capacitate de circa 70.000 de tone de sârmă de cupru turnată continuu pe an, fiind unicul producător de acest tip din țară, la Baia Mare funcționa o capacitate de 40.000 de tone anual de cupru electrolitic rafinat, la o puritate de 99,99%, alături de producția de aur și argint fin. Societatea care le deținea a intrat în insolvență în anul 2008 și în faliment în 2015, activele de la Zalău au fost vândute în 2018, iar clădirile au fost demolate. La Câmpia Turzii, Industria Sârmei a fost, la rândul ei, închisă.

Într-un dosar privind gestiunea frauduloasă a fabricii din Zalău, procurorii au arătat că în anul 2004 au fost transferate active în valoare de peste 24 de milioane de lei către alte societăți în care persoanele implicate aveau interese, iar în martie 2022 procesul penal a încetat, ca urmare a prescripției răspunderii penale. Cu alte cuvinte, domnilor miniștri, o industrie a dispărut, iar pentru felul în care s-a întâmplat nu răspunde nimeni.

Consecința se vede astăzi într-o situație greu de explicat, semnalată public de specialiști din metalurgie: România exportă minereu de cupru și importă cupru pur, la un preț de ordinul a 10.000–12.000 de euro tona. Vindem materia primă și cumpărăm produsul finit obținut din ea — exact modelul economic pe care orice stat serios încearcă să îl evite. Iar odată cu aceste capacități au dispărut și școlile profesionale care pregăteau oameni pentru ele, ceea ce face revenirea cu atât mai grea.

Guvernul a anunțat, începând din 15 octombrie 2026, o schemă de ajutor de stat de aproximativ 760 de milioane de lei pe an, până în 2032, destinată tocmai domeniilor în care România are deficit comercial, între care sunt menționate și firele de cupru, fapt ce poate fi înțeles ca o ocazie care nu trebuie ratată, cu atât mai mult cu cât cererea de conductori de cupru va crește în anii următori, odată cu investițiile în rețele electrice, în energie și în electrificarea transporturilor.

Având în vedere cele expuse, vă rog să îmi transmiteți următoarele:

1. Care este, la acest moment, capacitatea de producție a României în domeniul cuprului — cupru electrolitic rafinat, sârmă turnată și laminată, conductori emailați — și câți operatori economici activează în aceste domenii?
2. Ce cantități de fire, conductori și semifabricate din cupru a importat România în ultimii cinci ani, la ce valoare, și care este deficitul comercial înregistrat la această categorie de produse?
3. Ce cantități de minereu și de concentrate de cupru a exportat România în aceeași perioadă, la ce valoare, și cum apreciază Ministerul raportul dintre valoarea materiei prime exportate și cea a produselor finite importate?
4. Ce resurse de cupru sunt identificate pe teritoriul României, care este stadiul exploatării acestora și există o strategie națională privind valorificarea internă a acestor resurse?
5. Sunt firele și conductorii de cupru cuprinși în lista domeniilor eligibile pentru schema de ajutor de stat care va fi lansată la 15 octombrie 2026, și ce estimare are Ministerul privind numărul de proiecte care ar putea fi depuse în acest domeniu?
6. A analizat Ministerul Economiei posibilitatea reindustrializării în acest sector, inclusiv prin sprijinirea unor investiții pe amplasamentele fostelor unități din Zalău, Baia Mare ori Câmpia Turzii, și ce demersuri au fost întreprinse în acest sens?
7. Care este necesarul intern de conductori de cupru pentru investițiile programate în rețelele de transport și distribuție a energiei electrice în următorii zece ani și ce parte din acesta ar putea fi acoperită din producție internă?
8. Ce program are Ministerul, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, pentru refacerea învățământului profesional în domeniile metalurgice, având în vedere că, odată cu unitățile de producție, au dispărut și școlile care pregăteau personalul necesar?
9. Ce evidență deține Ministerul privind fostele platforme industriale ale statului dezafectate în ultimele trei decenii, care este situația juridică a terenurilor și a activelor rămase și pot acestea fi folosite pentru atragerea de investiții noi?