Protestul studenţesc din 24 februarie, desfăşurat în faţa Palatului Cotroceni, s-a încheiat, însă temele care l-au generat rămân de o gravitate incontestabilă.
Reducerea burselor, eliminarea unor facilităţi de transport feroviar, creşterea taxelor de cămin şi presiunea costurilor de trai nu sunt ajustări administrative, ci decizii care influenţează direct parcursul academic şi stabilitatea socială a tinerei generaţii.
Doamna deputat Prof. Univ. Dr. Cristina-Emanuela Deputat A.U.R. Iaşi şi Vicepreşedinte al Comisiei pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor, a purtat numeroase discuţii cu reprezentanţii asociaţiilor studenţeşti, a participat la întâlniri de lucru şi a preluat revendicările formulate de tineri, transformându-le în interpelări şi solicitări oficiale adresate Ministerului Educaţiei. Demersurile sale au vizat clarificarea criteriilor de acordare a burselor, fundamentarea deciziilor privind facilităţile de transport, nivelul subvenţiilor pentru cămine şi necesitatea unei finanţări predictibile a universităţilor. Poziţia exprimată public a fost una evidentă, educaţia nu poate deveni variabilă de ajustare bugetară.
Relaţia cu mediul universitar nu este una episodică. Doamna deputat A.U.R. Iaşi menţine un dialog permanent cu organizaţiile şi structurile studenţeşti, iar această comunicare este consolidată instituţional prin echipa sa. Domnul Grămadă-Huţanu Ovidiu-Nicuşor, Vicepreşedinte al Departamentului Studenţi din cadrul Organizaţiei de Tineret A.U.R. Iaşi, îndeplineşte şi rolul de Consilier personal pe probleme studenţeşti, asigurând o legătură directă între solicitările din campusuri şi activitatea parlamentară.
Domnul Vlăduţ Simionescu, Preşedintele Organizaţiei de Tineret A.U.R. Iaşi, este Consilier în teritoriu, contribuind la menţinerea unui contact constant cu tinerii din judeţ şi la identificarea situaţiilor care necesită intervenţie.
În paralel cu activitatea legislativă, doamna deputat participă activ la evenimentele organizate de Organizaţia de Tineret A.U.R. Iaşi şi coordonează conferinţe, webinarii şi workshop-uri dedicate tinerilor, abordând teme precum orientarea profesională, inserţia pe piaţa muncii, politici educaţionale, leadership şi responsabilitate civică. Aceste iniţiative au fost concepute ca spaţii reale de formare şi dezbatere, nu simple exerciţii formale.
„Educaţia trebuie să reprezinte o prioritate reală pentru statul român, nu doar un slogan. Studenţii nu pot fi trataţi ca simple cifre sau instrumente electorale. Este nevoie de politici publice responsabile, care să le ofere şanse reale de dezvoltare profesională şi personală”, a subliniat doamna deputat A.U.R. Iaşi.
Protestul din 24 februarie a fost un semnal democratic legitim. Dincolo de momentul stradal, rămâne necesitatea unui dialog instituţional serios şi a unor politici coerente.

Comments are closed