Crima comisă de tineri adolescenți din județul Timiș a șocat și, în același timp, a revoltat întreaga țară. Pe lângă carențele legislative care trebuie analizate în ceea ce privește răspunderea minorilor, este esențial să înțelegem că, fără susținerea reală a părinților pentru a putea aloca mai mult timp familiei, fără un program eficient de combatere a traficului și consumului de droguri și fără o societate construită pe valori morale solide, aceste comportamente și acțiuni antisociale se vor perpetua.
Violența în rândul tinerilor este tot mai prezentă și tot mai brutală. De la agresivitate verbală la acte de o cruzime greu de imaginat, asistăm la o degradare accelerată a comportamentului social. Această realitate nu a apărut peste noapte, ci este rezultatul direct al unui eșec sistemic al statului român.
Ani la rând s-a vorbit, de la această tribună, despre reforme, modernizare și performanță, însă educația caracterului a fost constant ignorată. Valorile morale nu au mai fost promovate în școli, religia a fost marginalizată, orele de istorie au fost reduse, educația fizică și sportul au devenit aproape opționale, iar disciplinele care puteau oferi adevărate lecții de viață au fost golite de conținut: respectul față de aproapele nostru, altruismul, iubirea, sacrificiul și responsabilitatea. În locul acestor repere, copiii au fost lăsați pradă drogurilor și formați prin violența din mediul online, prin filme și jocuri video agresive și prin senzaționalul toxic al rețelelor sociale.
În același timp, statul român a eșuat în a construi o societate în care părinții să își permită să fie părinți. Milioane de români au fost forțați să plece peste hotare pentru a-și putea întreține familiile, iar alții sunt condamnați la epuizare, muncind de dimineață până seara, fără timp pentru propriii copii. Fără prezența părinților, fără dialog și fără îndrumare morală, copiii cresc singuri, vulnerabili și ușor de influențat.
Ca tânăr deputat, cred cu tărie că soluția nu stă doar în legi mai dure sau în reacții emoționale de moment. Soluția reală este reconstruirea societății pe temelii morale și spirituale. Avem nevoie de un sistem educațional care să redea locul cuvenit valorilor creștine, istoriei, respectului față de viață și responsabilității față de comunitate.
Astăzi nu mai este loc pentru ipocrizie și discursuri goale. România nu a ajuns aici din întâmplare, ci ca urmare a deciziilor luate ani la rând de partidele clasice de guvernământ, care au folosit puterea politică în interes propriu și electoral, nu în interesul copiilor acestei țări.
Este timpul ca România să nu mai fie guvernată împotriva valorilor acestui popor. Este timpul să readucem credința, morala și responsabilitatea în educație, să sprijinim familia și să construim o societate în care părinții au timp pentru copii, nu doar griji pentru supraviețuire.

Comments are closed