România se confruntă cu o realitate fiscală care apasă tot mai greu asupra vieții cotidiene a cetățenilor – creșterea taxelor și impozitelor nu este percepută ca o măsură excepțională, ci ca o practică repetitivă, prin care statul își transferă propriile neputințe asupra celor care muncesc, economisesc și își plătesc obligațiile la timp.
Pentru românul de rând, aceste decizii nu sunt abstracțiuni bugetare, ci lovituri directe date siguranței familiale. Ele reduc puterea de cumpărare, fragilizează stabilitatea gospodăriilor și transformă munca onestă într-un efort tot mai greu de susținut. În loc să ofere predictibilitate și încredere, statul cultivă nesiguranța și presiunea permanentă asupra veniturilor.
Politica fiscală practicată în prezent nu pornește de la reformarea aparatului administrativ, nici de la eliminarea risipei sau a privilegiilor. Ea pornește de la cetățean. De la salariul lui, de la pensia lui, de la mica afacere românească. Această inversare a responsabilității este nedreaptă și contraproductivă pentru dezvoltarea sănătoasă a societății.
Un stat care își mărește constant pretențiile financiare fără a-și îmbunătăți serviciile publice rupe echilibrul dintre contribuție și beneficiu. Când efortul cerut populației crește, iar calitatea vieții scade, se instalează o stare de neîncredere care afectează coeziunea socială.
România nu duce lipsă de oameni harnici, competenți și responsabili. Duce lipsă de o guvernare care să trateze munca drept o valoare și nu drept o sursă inepuizabilă de venit. Într-o societate dreaptă, statul este cel care se adaptează la capacitatea cetățeanului, nu cetățeanul cel care trebuie să suporte consecințele lipsei de viziune politică.
Această declarație politică este un apel la luciditate și responsabilitate publică! Românul de rând nu poate fi transformat într-un mecanism de compensare a dezechilibrelor bugetare!
Demnitatea, stabilitatea și siguranța economică a oamenilor trebuie să fie temelia oricărei politici fiscale autentice!
Comments are closed