21 noiembrie, Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Traficului Rutier. O zi în care ne unim gândurile în memoria celor care şi-au pierdut viaţa pe şosele şi în solidaritate cu familiile lor, cu supravieţuitorii şi cu toţi cei afectaţi de tragedii ce puteau fi, de multe ori, prevenite.
Fiecare victimă reprezintă o poveste frântă, un destin curmat prea devreme, o familie îndurerată. Dincolo de statistici, vorbim despre oameni reali, despre copii, părinţi, bunici, prieteni, despre vieţi care meritau protejate.
Această zi ne obligă să privim cu seriozitate responsabilitatea pe care o avem, fiecare dintre noi, în trafic. Respectarea regulilor rutiere, atenţia la volan, viteza adaptată, neutilizarea telefonului, empatia faţă de ceilalţi participanţi la trafic.
Siguranţa rutieră este o obligaţie comună, iar consecinţele neglijenţei sunt ireversibile.
Este un moment de recunoştinţă pentru personalul medical, pompieri, poliţişti, voluntari şi toţi cei care intervin în tragediile rutiere cu profesionalism, în condiţii adesea dramatice. Munca lor salvează vieţi.
Astăzi, transmitem un mesaj: viaţa are prioritate! Nicio grabă nu justifică riscul, nicio neatenţie nu este „minoră”, nicio clipă de irresponsabilitate nu poate fi reparată după ce producerea unei tragedii.
În memoria celor pierduţi şi în sprijinul celor rămaşi în urmă, ne angajăm să susţinem politici publice care pun accent pe prevenţie, educaţie şi infrastructură sigură.
Pentru ca tragediile să nu se repete. Pentru ca drumul de mâine să fie mai sigur decât cel de azi.


Comments are closed