Cristina Emanuela Dascălu – Comunicat de presă – Ziua de 20 aminteşte de adoptarea Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului. A proteja copilul înseamnă a proteja viitorul naţiunii

România are obligaţia fermă de a crea toate condiţiile pentru ca fiecare copil – indiferent de mediu, statut social, etnie sau regiune, să se dezvolte într-un cadru sigur, stimulativ şi profund respectuos faţă de demnitatea sa.

Într-un context actual, marcat de provocări semnificative, de la creşterea incidenţei problemelor emoţionale în rândul copiilor, până la fenomenul bullyingului, al absenţei educaţionale sau al dificultăţilor familiilor vulnerabile, avem nevoie de politici publice centrate pe copil şi pe dezvoltarea sa integrală, investiţii în educaţie timpurie, consiliere psihologică şi sprijin familial, protejarea copiilor împotriva violenţei, abuzului şi exploatării în toate formele sale, asigurarea unui mediu educaţional modern, echitabil şi sigur, care să stimuleze creativitatea, gândirea critică şi autonomia.

Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne întrebăm ce fel de societate construim pentru copiii noştri. Nu este suficient să le garantăm drepturi pe hârtie, trebuie să le facem efectiv accesibile. Trebuie să trecem de la declaraţii la acţiuni, de la intenţii la rezultate.

În spiritul acestei zile, reiterez angajamentul pentru promovarea unor politici care consolidează educaţia, protecţia şi participarea copiilor în viaţa comunităţii, precum şi pentru apărarea interesului superior al copilului ca principiu fundamental al legislaţiei şi acţiunilor publice din România.

Copiii nu sunt doar beneficiarii prezentului, ci arhitecţii viitorului. Iar respectarea drepturilor lor nu este doar un imperativ moral, ci o datorie naţională.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE