Costache Chertif – Declarație politică – „Golăneala politică și politica onestă”

Prezentată de către: senatorul Costache CHERTIF

Circumscripţia electorală: nr. 26 Maramureș

Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Titlul declaraţiei politice: „Golăneala politică și politica onestă”

Domnule președinte al Senatului, doamnelor și domnilor senatori, dragi români,

Termenul de „golan” și expresia „golăneală politică” au fost inventate chiar de capul puterii centrale de stat în anul 1990, pentru a batjocori un popor care îndrăznise să spună „nu” comunismului și „da” libertății. Ne amintim cu toții de Golaniadă, numele peiorativ atribuit Fenomenului Piața Universității – acea mișcare civică și morală fără precedent, născută din dorința sinceră de a curăța țara de minciună, frică și teroare. Timp de 53 de zile, între 22 aprilie și 15 iunie 1990, mii și mii de români au venit zilnic, câte 50.000, în inima Bucureștiului, pentru a cere adevăr, dreptate și demnitate. Ei au fost numiți golani.

Astăzi, la peste trei decenii de la acele zile de speranță, constatăm cu tristețe că adevărații golani nu au fost niciodată în Piață, ci în birourile luxoase ale puterii. Adevărații golani s-au instalat confortabil în fotoliile guvernării, în partidele care au moștenit nu doar structurile, ci și reflexele morale ale regimului de tristă amintire. Golăneala politică nu s-a născut în Piața Universității, ci în laboratoarele sistemului, în mințile celor care au disprețuit poporul și i-au mințit cu cinism.

Cei care au denigrat atunci idealurile anticomuniste conduc și astăzi România. Partidele născute sub mantaua lui Ion Iliescu continuă să se perinde la putere, indiferent de numele sau culorile sub care se ascund. S-a schimbat decorul, dar nu și scenariul. Sub masca modernizării, sub lozinci europene și reformiste, golăneala politică a rămas aceeași: minciună, trădare, impostură și dispreț față de cetățean.

Astăzi vedem cum oameni fără vocație, fără experiență și fără rușine ajung să decidă soarta națiunii. Ei nu au construit nimic, dar distrug totul. Ei nu au muncit niciodată, dar dau lecții celor care muncesc. Ei nu cred în Dumnezeu, dar invocă valorile creștine atunci când au nevoie de voturi. Ei nu au familie, dar dau legi despre familie. Ei nu au onoare, dar cer respect.

Acești golani ai prezentului se aleg unii pe alții, se promovează între ei, se protejează reciproc. Este o castă care funcționează după legi proprii, unde competența e înlocuită cu loialitatea față de șef, iar meritul cu lingușirea. Această clasă politică, greu de combătut, s-a ridicat peste instituții și peste oameni, transformând democrația într-un decor, într-un spectacol de carton.

Dar există o soluție. Nu una miraculoasă, ci una profund morală. Soluția este credința. Credința în Dumnezeu, în familie, în libertatea de a spune lucrurilor pe nume. Soluția este întoarcerea la onoare, la curaj și la simțul datoriei. Politica onestă nu se face din interese, ci din convingeri. Ea începe cu respectul față de cei care te-au trimis aici, față de comunitatea ta, față de Maramureșul meu, față de țăranii, muncitorii, profesorii și tinerii care încă mai speră că România se mai poate schimba.

Eu personal prefer politicienii care au făcut ceva în viață, care pot arăta o faptă concretă, o meserie, o responsabilitate dusă la capăt. Nu-i respect pe cei care se agață de factorul politic ca de o scară de salvare, pe cei care adună diplome de conjunctură, titluri fără acoperire, pe cei care cred că dacă se împăunează cu pene de vultur pot și zbura. Vulturii adevărați nu se laudă cu penele, ci cu zborul lor.

România are nevoie de o reîntoarcere la morală. De o politică a bunului-simț, nu a golăniei. De o clasă conducătoare care să înțeleagă că puterea este slujire, nu privilegiu. Avem nevoie de lideri care să vorbească mai puțin și să facă mai mult, care să creadă în idealuri, nu în combinații.

Să ne reamintim că politica, în sensul ei adevărat, este o formă a iubirii de aproapele, a grijii pentru binele comun. Dacă am aplica morala creștină în politică, am avea mai puțină corupție, mai puțină ură, mai puțină minciună. Am avea o Românie din care oamenii nu ar mai pleca, în care tinerii nu și-ar mai pierde speranța și în care bătrânii nu ar mai fi lăsați să moară în singurătate.

Să ne întoarcem, așadar, la valorile care ne-au ținut neamul în picioare: credința, cinstea, demnitatea și curajul. Să le arătăm lumii cine suntem, nu doar cine am fost. România nu trebuie să mai fie scena golăniei politice, ci locul renașterii morale.

Iar dacă vom reuși acest lucru, atunci generația celor din Piața Universității va putea spune, peste ani, că nu a suferit degeaba. Că visul lor de libertate, de adevăr și de onoare a fost, în cele din urmă, împlinit. Convingerea mea este că această împlinire este legată de AUR – Alianța pentru Unirea Românilor.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Deputatul AUR Fabian Radu denunță prăbușirea totală a credibilității lui […]