Silegeanu Cătălin – Declarație politică – Tranzacții de energie care pun povara pe români și o anchetă care nu a avut niciodată loc


Adresată de către domnul senator: Cătălin Silegeanu
Circumscripția electorală: Nr. 7 Botoșani
Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

Titlul declarației: Tranzacții de energie care pun povara pe români și o anchetă care nu a
avut niciodată loc
Domnule președinte, stimați colegi,
România produce mai multă energie decât consumă, iar statul controlează peste 70% din această producție prin Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Complexul Energetic Oltenia. Cu toate acestea, datele oficiale arată o anomalie gravă. În primele șase luni din 2025, exporturile de energie au crescut cu 17%, dar importurile au explodat cu 57%. Asta înseamnă că domnul ministru Bogdan Ivan are dreptate: vindem curent ieftin dimineața și îl răscumpărăm seara la prețuri de mii de ori mai mari.
Hidrocentralele nu produc la potențialul lor maxim, parcurile fotovoltaice sunt deseori oprite când prețul scade, iar investițiile în stocare – singura soluție reală pentru echilibrarea sistemului – au fost amânate de fiecare guvern. NU este vreun accident tehnic, este rezultatul unei politici DELIBERATE de neputință!
Complexul Energetic Oltenia avertiza încă din 2014 că energia românească este scoasă fictiv din țară și reintrodusă pentru profitul unor intermediari. După un deceniu, suspiciunile s-au transformat în certitudini economice: exporturi ieftine, reimporturi scumpe, facturi uriașe pentru cetățeni. ANRE, Transelectrica și OPCOM nu au oferit niciodată o explicație clară privind diferențele de preț și fluxurile reale de energie.
În loc să avem un sistem național de stocare care să permită vânzarea curentului ieftin către români, s-au creat structuri care avantajează specula. Poporul român plătește dublu pentru propria energie, iar profiturile dispar în buzunarele „băieților deștepți” din rețele protejate politic.
De aceea, este absolut necesară o anchetă parlamentară amplă și necontrolată politic, care să verifice cifrele, deciziile, conexiunile, contractele și beneficiarii reali. Să se verifice lanțul complet – de la minister până la fiecare tranzacție de pe piața PZU. Cine a aprobat, cine a tăcut, cine a semnat și cine a închis ochii! Să fie audiați public toți cei care au condus ANRE, Transelectrica și OPCOM, precum și reprezentanții producătorilor de stat.
Cer o anchetă care să nu mai protejeze funcții, ci adevărul. Pentru că în această sală, unii dintre cei care vor vota împotrivă s-ar putea să aibă legături directe cu acele tranzacții. Și românii trebuie să vadă cine are curajul să susțină transparența și cine se teme de lumină.
Am solicitat în scris Ministerului Energiei și instituțiilor subordonate să prezinte public jurnalele de tranzacții, contractele bilaterale și prețurile reale la export și import. Sper să primesc răspunsurile așteptate de toată lumea. Românii trebuie să afle dacă și cine transformă energia produsă de stat într-un instrument de îmbogățire privată. Pentru că, dacă vom continua să tolerăm acest sistem, fie că e corupt, fie că e nefuncțional, România va deveni un IMPORTATOR DE SĂRĂCIE!

Distribuie acest articol!