Adresată de către domnul senator: ȘIPOȘ Eugen Cristian
Circumscripția electorală: Nr. 13 Cluj
Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
Titlul declaraţiei politice: Recunoașterea sportului ca prioritate națională
Am fost o națiune sportivă. Până în anii 90. Ne-am menținut în anii 90-2000, apoi am decăzut. De la aspirații la cât mai multe medalii de aur, încet, încet am ajuns să considerăm rezultate excepționale calificările sportivilor noștri la competițiile internaționale importante.
Și unde suntem azi? Aproape că nu se mai face sport în școli, iar cluburile sportive au din ce în ce mai puțini sportivi români de valoare. Baza de selecție este din ce în ce mai mică, copiii nefiind stimulați să practice un sport în școală și în afara ei. Performanța, acolo unde este, se obține prin auto-finanțare, o situație materială bună a familiilor sportivilor fiind condiția obligatorie pentru asigurarea unor programe optime de antrenament.
Statisticile arată creșteri ale ratei de obezitate la nivel național, creșteri ale ratei mortalității din cauza efectelor negative produse de sedentarism, consumul de alcool, tutun și droguri, incidențe crescute ale bolilor cardiovasculare, scăderi ale calității vieții, natalitate scăzută și declin demografic.
În planul performanței sportive observăm evoluții slabe la competițiile internaționale de anvergură – Jocurile olimpice, Campionatul mondial de fotbal, Liga campionilor UEFA. Totdodată, avem insuficienți antrenori experimentați și profesori de sport dedicați.
Este timpul ca oamenii politici să repună sportul acolo unde îi este locul, adică între prioritățile statului, alături de educație și sănătate. Sportul înseamnă, de fapt, și educație, și sănătate. Sportul face parte din educație iar educația se face și prin sport. O bază solidă a educației sportive va influența pozitiv atât sănătatea generațiilor viitoare cât și performanțele sportive de top. Haideți să reașezăm sportul, cu toate componentele sale – sportul școlar, sportul universitar, sportul de masă, sportul de performanță și sportul de înaltă performanță între prioritățile Statului român.
Care este soluția? Recunoașterea sportului ca prioritate națională, prin adoptarea unui set de măsuri rapide:
- instituirea unei căi de comunicare directe între actorii relevanți din domeniul sportului, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Sport;
- implementarea de modificări legislative în folosul activității sportive;
- investiții în baza materială;
- organizarea unor campanii de selecție a viitorilor sportivi de performanță;
- depolitizarea conducerilor federațiilor sportive naționale;
- identificarea și implementarea de măsuri pentru stimularea sportului de masă pentru toate categoriile de vârstă;
- reintegrarea sportului în mediul rural prin dezvoltarea cluburilor sportive comunale.
Măsurile de susținere a sportului nu trebuie privite ca o cheltuială, ci ca o investiție in viitorul României!
Comments are closed