Silviu-Titus Păunescu – Întrebare parlamentară – Dezastrul PNRR într-un raport oficial al Comisiei Europene

Adresată:

Domnului Adrian CÂCIU, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

De către: Deputat Silviu-Titus PĂUNESCU

Circumscripția electorală nr. 14 Constanța

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 04.02.2025

Obiectul întrebării: Dezastrul PNRR într-un raport oficial al Comisiei Europene

 

Domnule ministru,

Anunțat cu surle și trâmbițe, Programul Național pentru Redresare și Reziliență – PNRR, se dovedește, pe zi ce trece, un obstacol mult prea puternic pentru o clasă politică dominată de sinecurism și excesiv de coruptă, precum este cea românească. Ne apropiem de finalul proiectului și nu avem nici măcar un spital regional, nu avem autostrăzi, nu avem școli, grădinițe, localități racordate la utilități de bază, precum apă și gaze, iar exemplele neputinței guvernului din care faceți parte pot continua.

Dezastrul PNRR apare, de altfel, într-un raport oficial al Comisiei Europene, unde se specifică clar că țara noastră, „întârziată semnificativ”, a îndeplinit doar 13,5% din obiective, adică din 518 jaloane și ținte, România a îndeplinit 70!

Cum România mai dispune de 19 miliarde EUR în granturi și împrumuturi din PNRR, iar această sumă va fi plătită după evaluarea îndeplinirii viitoare a celor 448 de etape și obiective rămase, înainte de termenul limită de 2026, domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți cine este vinovat pentru întârzierile majore din PNRR și ratarea obiectivelor/jaloanelor asumate, precum și câte etape și obiective din cele  448 rămase credeți că vom bifa, până în 2026.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o […]