Boris Volosatîi – declarație politică – Cer Guvernului României și MAE să invite oficial Chișinăul să se alăture organizației regionale de cooperare Grupul de la Craiova (C4).

La 24 aprilie 2015, la Craiova, România, cu ocazia reuniunii șefilor de guvern ai României, Bulgariei și Serbiei a fost înființată o alianță regională pe modelul Grupului de la Vișegrad, urmărind atât cooperarea trilaterală pe plan energetic, economic și de transport, cât și promovarea integrării Serbiei în Uniunea Europeană. Organizația a primit denumirea de Grupul de la Craiova (Grupul C4).

În octombrie 2017, cu ocazia reuniunii care s-a ținut la Varna, Bulgaria, Grupului de la Craiova i s-a alăturat și Grecia.

În cadrul Grupului C4 România este statul cu cea mai mare suprafață teritorială și talie demografică, având totodată și cel mai mare Produs Intern Brut.

Obiectivele Grupului C4 mai cuprind, între altele, consolidarea rețelelor de telecomunicații în zonele de frontieră ale țărilor participante și construirea unei autostrăzi care să facă legătura între București, Sofia și Belgrad.

Cooperarea regională este o constantă a politicii externe a României, prin care se valorifică posibilităţile de dezvoltare oferite de poziţia geostrategică a statului român şi se acordă sprijin statelor din vecinătate în parcurgerea etapelor de integrare europeană şi euro-atlantică.

România dezvoltă cu Republica Moldova o relație specială și privilegiată, determinată de comuniunea istorică, culturală, lingvistică și spirituală. Intensificarea legăturilor cu Republica Moldova şi sprijinirea aspiraţiilor europene ale acesteia reprezintă priorităţi speciale ale politicii externe a României.

În anul 2023 Uniunea Europeană a deschis negocierile de aderare cu Republica Moldova.

Exprim părerea că România trebuie să ia în considerare posibilitatea de a-i propune și invita oficial Republica Moldova să se alăture Grupului C4 cu ocazia următoarei reuniuni a Grupului, iar până atunci să deschidă discuții consultative cu celelalte state ale acestui format regional de cooperare.

De altfel, i-am și interpelat în acest sens pe domnul prim-ministru al României și pe doamna ministru al Afacerilor Externe. Ca român originar din Basarabia, aș fi bucuros dacă Guvernul și MAE ar da curs propunerii mele.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Niculina Stelea, senator AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul PSD – PNL – UDMR […]
Senatorul Aur, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul bugetar generat […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Tánczos BARNA, Ministrul Finanțelor De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU […]
Adresată: Domnului Attila CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Deputat Cristina Emanuela […]