Astăzi, doamna deputat a citit în plenul Camerei Deputaţilor, declaraţia politică ce abordează tema licitaţiilor publice pentru comorile naţionale ale României.
Consumul de energie este inerent în aproape toate tipurile de activitate economică umană: încălzirea caselor, gătitul, mişcarea vehiculelor, industrie, producţia agricolă etc. Dezvoltarea diferitelor tipuri de energie la scară globală a dus la o creştere fără precedent a nivelului de trai. Oamenii de astăzi sunt, practic, dependenţi de energie. Și, din păcate, de multe ori, nici nu ne gândim de unde vine energia până nu se deconectează lumina sau încălzirea. Dacă se întâmplă acest lucru, nu putem trăi sau munci pe deplin. În ultimii ani, atât politicienii cât şi populaţia şi-au exprimat temerile din cauza agravării problemelor globale de mediu – precum precipitaţiile acide şi schimbările climatice ori consecinţele impactului acestor procese asupra mediului. De aceea conservarea energiei poate fi considerată o soluţie raţională. Această energie ar trebui să devină o prioritate în strategia de dezvoltare a ţării, deoarece rezervele surselor de energie tradiţionale sunt limitate, a declarat doamna deputat Raisa Enachi.
Mai jos, doamna deputat vine cu exemplul Termocentralei Mintia în care, după ce au fost investiţi în retehnologizare cel puţin 150 de milioane de euro, guvernul a vândut-o pentru 91 de milioane de euro în cadrul celei de-a patra licitaţii publice care a avut loc vineri, 26 august 2022, la sediul administratorului judiciar. La licitaţie a participat un singur ofertant, iar acesta a fost un reprezentant al Mass Global Energy Rom, o companie înfiinţată special pentru această tranzacţie. Știm cu toţii, stimaţi colegi, că achiziţionarea activelor unei companii falimentare este cea mai ieftină opţiune. Suntem încă nedumeriţi de ce banii din Fondul de modernizare nu au putut fi folosiţi pentru a transforma termocentrala într-un proiect prietenos cu mediul.Doamna deputat a menţionat faptul că până la construcţia de centrale pe gaz sau parcuri solare, resursele energetice ale naţiunii noastre, România, ar fi produs energie cu un agregat recent retehnologizat, ca în Germania. Este de neconceput ca, în plină criză energetică, instalaţii industriale să fie închise şi apoi vândute fără a fi înlocuite! Una dintre cele mai proaste aşa-zise “afaceri” pe care statul le-a făcut vreodată este vânzarea centralei electrice de la Mintia, care are loc chiar înainte de începerea unei noi ierni sub semnul ameninţător al crizei energetice. Asistăm la sfârşitul resurselor energetice ale ţării noastre româneşti. După ce am vândut marile combinate şi companii, multe dintre acestea fiind transformate în centre comerciale sau clădiri rezidenţiale, am trecut la vânzarea de centrale electrice. Centrala Mintia-Deva, una dintre cele mai mari şi mai importante termocentrale din ţară, a fost vândută unor arabo-iordaniano-irakiano-kurzi. Oare ne aşteptăm să modernizeze ei compania în folosul românilor? Sigur că nu.
Ani de zile, termocentrala s-a aflat într-o parodie a domnului Virgil Popescu, cu soluţii întârziate şi eşuate constant în timp, cu neglijarea drepturilor şi obligaţiilor colective de muncă ale angajaţilor. Suficiente astfel de exemple, cum ar fi hidrocentralele de pe Râul Jiu, care rămân nefolosite în ciuda faptului că s-a cheltuit un miliard de lei pentru dezvoltarea lor. Fără pic de scrupule, Virgil Popescu susţine că centrala de la Mintia va fi dotată cu instalaţii pe gaz care vor produce energie şi, în acelaşi timp, vor reduce emisiile poluante. Omite să menţioneze că instalaţiile vor fi construite de Romgaz, firmă cu 75% acţionariat de stat, deci pe banii noştri! Vânzarea termocentralei Mintia nu este recomandată, iar conversia la o centrală pe gaz este inutilă; este doar o manevră pentru a mai scoate bani din visteria ţării, susţine deputat Raisa Enachi.
Nu există răspunsuri