În data de 27 martie 2022 se împlinesc 104 ani de la Unirea Basarabiei cu România, respectiv în anul 1918.
Basarabia, adică „Țara lui Basarab”, așa cum a fost definită de administrația țaristă în 1812 la Tratatul de la București, s-a constituit ca Republică Democrată Moldovenească. La sfârșitul anului 1917 și-a proclamat întâi autonomia în cadrul Republicii Ruse, iar apoi, după Revoluția din Octombrie, independența față de Rusia bolșevică.
Dorința de a rămâne o republică independentă era destul de răspândită în cadrul reprezentanților din Sfatul Țării, organul legislativ al provinciei.
În mai 1917, Congresul învățătorilor moldoveni din Basarabia a adoptat hotărârile pentru introducerea alfabetului latin în școli, începând cu anul școlar 1917-1918.
În iulie 1917, Adunarea Națională Ucraineană decreta că Basarabia este parte a Ucrainei, ceea ce a dus la solicitarea de către moldoveni a protecției guvernului provizoriu rus de la Petrograd.
În contextul prăbușirii Imperiului Rus, grupuri de trupe rusești și ucrainene au instalat anarhia, violența și teroarea asupra populației pașnice, majoritar românești.
Sovietul bolșevic din Chișinău a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor Sfatului Țării.
În aceste condiții, pentru a opri debandada, jafurile, furturile, violurile și crimele asupra populației majoritare pașnice, Sfatul Țării cheamă în ajutor, la data de 13 ianuarie 1918 armata română, pentru a instala ordinea și a asigura protecția cetățenilor.
La începutul lunii martie 1918, o delegație a Sfatului Țării formată din Ion Inculeț, Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu și Daniel Ciugureanus-a întâlnit la Iași cu prim-ministrul român Alexandru Marghiloman.
Primul ministru le-a solicitat reprezentanților Sfatului Țării să se pronunțe asupra Unirii, subliniind incapacitatea Basarabiei de a subzista de una singură.
În paralel, primul ministru român, Alexandru Marghiloman, a început o campanie diplomatică pentru unire, încercând să convingă reprezentanții marilor puteri să sprijine Unirea Basarabiei cu România. Astfel, ministrul Italian, baronul Carlo Fascioti a fost evaziv în a se pronunța, ministrul britanic, Sir George Barclay a declarant că Marea Britanie nu se va opune unirii, ministrul American Charles Vopickaa fost de acord cu unirea, iar ministrul francez, Contele de Saint-Aulairea cerut ca unirea să se realizeze cât mai repede. De asemenea, ministrul de externe german, Richard Von Kuhlmann a dat mână liberă prim ministrului român pentru realizarea unirii.
Pe 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat prin vot nominal deschis în favoarea unirii cu România, declarația menționând că „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum 100 și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și a dreptului de neam, pe baza principiului ca popoarele singure să își hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa România.”
Declarația se încheie cu cuvintele „Trăiască unirea Basarabiei cu România, de-a pururea și totdeauna.”
Pentru unire au votat 86 de membri ai Sfatului Țării. Au fost 3 voturi contra și 36 de abțineri.
Dar toate acestea s-au întâmplat acum 104 ani.
Cum este situația astăzi?
Ca urmare a regretatului război dintre Rusia și Ucraina, condițiile din teren sunt foarte asemănătoare cu cele de atunci.
Republica Moldova este o țară care nu are capacitatea de a se dezvolta singură. Datorită apropierii războiului, al numărului mare de refugiați, al creșterii rapide a prețurilor, viața cetățenilor a devenit și mai grea și imprevizibilă.
Urmând exemplul Ucrainei, Republica Moldova a depus o cerere de aderare la Uniunea Europeană. Noi am salutat această decizie, dar știm ce presupune negocierea capitolelor de aderare, ce reforme trebuie făcute, ce condiții trebuie îndeplinite și mai ales, de câți ani este nevoie ca aderarea să se întâmple cu adevărat.
Uniunea Europeană, din păcate, nu spune că aderarea Republicii Moldova, a Ucrainei și a Georgiei nu va fi posibilă într-un timp scurt, sau poate chiar niciodată. La acest capitol avem exemplul Turciei, al Serbiei, al Macedoniei de Nord.
Totuși, spre deosebire de Ucraina sau de Georgia, Republica Moldova are o șansă în plus. Republica Moldova se poate pune la adăpost, poate intra imediat în Uniunea Europeană prin unirea cu România. În acest context, Ucraina nu are o Ucraină de Vest stat membru al Uniunii Europene și NATO, iar dacă ar avea, fiți convinși că s-ar produce o unire chiar mâine. De asemenea, nici Georgia nu are o țară-mamă membru a Uniunii Europene și NATO, iar dacă ar avea, cum spuneam, s-ar uni cât de curând posibil.
Republica Moldova are însă o țară-mamă, însă sunt foarte surprins cum nimeni din conducerea celor două state, Republica Moldova și România, nu vorbește despre unire.
Dacă pe reprezentanții din Republica Moldova îi înțeleg că nu deschid subiectul, deoarece se tem, liderii români nu pot invoca aceeași scuză.
Știm cu toții că săptămâna trecută, domnul președinte Iohannis, împreună cu domnul prim-ministru Ciucă și alte oficialități au fost în Republica Moldova. Întrebarea mea este de ce nu au făcut o invitație la unire, ca o soluție practică și rapidă de intrare în Uniunea Europeană? De ce s-a discutat doar despre integrare europeană, având în vedere că aceștia știu clar că nu se poate realiza?
Pe lângă toate acestea, președintele Iohannis pune la un loc în discursul său Ucraina, Republica Moldova și Georgia, neprecizând că Republica Moldova este pentru noi și pentru Europa un caz special.
Suntem singurul popor din zona noastră geografică ce acceptă traiul în două țări diferite recunoscute. Ajutorul cel mai mare și mai sigur pe care îl putem oferi Republicii Moldova la momentul de față este o PROPUENRE DE UNIRE. Dacă va fi acceptată sau nu este strict la alegerea cetățenilor Republicii Moldova. În atribuția noastră stă această propunere.
În paralel, domnul președinte Iohannis, domnul prim-ministru Ciucă, domnul ministru de externe Aurescu și tot corpul diplomatic trebuie să înceapă o campanie diplomatică iscusită și insistentă pe lângă marile puteri actuale pentru susținerea unirii. Am dat mai sus exemplul primului-ministru Alexandru Marghiloman care a realizat cu succes această operațiune în 1918.
Acum, cele două țări care în 1918 s-au opus unirii se războiesc între ele. Este logicca cel puțin una să accepte unirea. Totuși, ne putem afla în situația în care ambele o vor accepta, dar pentru acest lucru, diplomații noștri trebuie să intre în legătură cu omologii din Ucraina și Rusia și să le expună avantajele acestei proceduri.
Sunt de părere că acest lucru ar fi trebuit să se întâmple până acum, înainte ca eu, un simplu deputat să vă solicit. Dar, deoarece am observat că deocamdată diplomația română nu își face treaba, am dorit să vă prezint această declarație politică și voi solicita în scris prin interpelări și întrebări adresate președintelui, primului-ministru și ministrului de externe să își facă curaj și să solicite Unirea României cu Republica Moldova.
Trebuie acționat acum cu succes.
Nu există răspunsuri