Valentin-Rică Cioromelea – Declarație politică – România are cele mai multe ferme din UE, dar un sfert dintre acestea se află în pragul  falimentului.

Adresată de către domnul senator: Valentin-Rică CIOROMELEA

Circumscripția electorală: Nr. 38, Tulcea

Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

Şedinţa Senatului din data de: 20.02.2024


Titlul declaraţiei politice: România are cele mai multe ferme din UE, dar un sfert dintre acestea se află în pragul  falimentului.

Agricultura României se află într-o situație dificilă. Pe hârtie suntem lăudați ca “grânarul Europei”, datorită terenurilor noastre vaste și potențialului agricol impresionant. Dar în realitate situația este mult mai complicată și mai tristă. Aproape un sfert din fermele românești sunt pe cale de faliment, iar 20% din populație trăiește în sărăcie.

Datele arată că majoritatea fermelor de familie sunt pe marginea prăpastiei financiare. Aceasta nu este doar o problemă economică, ci și un semn al eșecului guvernelor care nu au sprijinit acest sector vital. În loc să fie ajutați, fermierii români se simt împiedicați și ignorați.

Pentru a vinde produsele pe piața internă, fermierii trebuie să treacă prin birocrație și obstacole grele. Însă lanțurile de supermarketuri străine sunt lăsate să opereze fără probleme. Chiar dacă am putea hrăni Europa, agricultorii noștri luptă să iasă din sărăcie și să trăiască decent. Este o situație nedreaptă și disperată pentru toți cei implicați în agricultură în România.

Pentru că mulți ne acuză  pe nedrept de faptul că nu avem soluții și nici inițiative, trebuie amintit că AUR a depus mai multe inițiative pentru a susține fermierii români și  a-i încuraja pe tineri  să se implice în agricultură. Aceste legi le-ar fi oferit oportunități de formare profesională și acces la tehnologii moderne. Astfel, am propus  un program agroalimentar ambițios intitulat “Ion Ionescu de la Brad”, cu două componente distincte: acordarea unui ajutor nerambursabil de până la 2.000.000 EUR pentru investiții în sectorul agroalimentar și garantarea de către stat a până la 50% din valoarea creditului contractat de investitor. Programul vizează sprijinirea financiară și promovarea dezvoltării sustenabile a sectorului agroalimentar din România, având ca beneficiari operatorii economici din domenii precum agricultura, pescuitul și sectorul alimentar.

Tot noi, AUR, printr-un alt proiect legislativ am propus înființarea Băncii pentru Dezvoltarea Agriculturii din România – Banca Agricolă S.A., o bancă pentru dezvoltarea agriculturii naționale, cu obiective strategice concentrate pe facilitarea accesului la finanțare pentru persoane fizice și întreprinderi mici și mijlocii din sectorul agricol, modernizarea infrastructurii agricole și atragerea capitalului privat în investiții. Soluția propusă vizează acordarea de sprijin financiar pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole mici și medii, infrastructura de irigații și segmentul de logistică, pentru a îmbunătăți competitivitatea și creșterea economică în sectorul agricol.

 AUR a demonstrat angajamentul său față de fermierii români prin propunerea unor soluții concrete pentru dezvoltarea sectorului agricol. Cu toate acestea, propunerile noastre au fost respinse de partidele tradiționale (PSD, PNL, USR și UDMR), care par să prioritizeze interesele politice în detrimentul fermierilor români. Aceste partide au pus cerealele din Ucraina pe primul loc, preferând să omoare agricultura românească. 

Este evident că AUR este alături de fermieri și că luptă pentru promovarea intereselor acestora, chiar dacă acest lucru este întâmpinat cu opoziție din partea unor alte formațiuni politice.

Cu deosebită considerație,

  

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, explică cum coaliția Ciolacu-Bolojan-Kelemen aplică legea fundamentală a României, Constituția României. “Textul legal care guvernează procedura de suspendare a președintelui este următorul: „(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor […]
Asistăm la o realitate îngrijorătoare în România: marile lanțuri de hipermarketuri au monopolizat piața, iar statul, prin Consiliul Concurenței, nu doar că tolerează această situație, ci pare să fie complice! În toată Europa, există reguli clare: pe un anumit sector, un brand poate avea maximum două […]
Liderul grupului AUR din Senat, Petrișor Peiu, a acuzat reprezentanții coaliției de guvernare PSD-PNL de sabotarea opoziției, după ce Comisia de la Veneția a cerut o întrevedere cu parlamentarii AUR pe tema comasării și fraudării alegerilor, dar conducerea Senatului nu a informat grupul AUR cu privire […]
Deputatul AUR, Dan Tanasă, demontează ipocrizia PSD și a senatorului traseist Daniel Zamfir, care s-a lăudat ieri în Parlament cu campania PSD denumită “CUMPĂRĂ ROMÂNEȘTE”. „L-am auzit ieri pe Daniel Zamfir cum se dădea mare apărător al intereselor românilor și lăuda o campanie fictivă a PSD […]
George Simion, președintele AUR, a declarat miercuri seară, la finalul votului din plenul celor două camere ale Parlamentului că s-au depus, pentru a treia oară semnăturile pentru suspendarea lui Klaus Iohannis. ”Am depus a treia oară semnăturile pentru suspendarea lui Klaus Iohannis. Este absolut inadmisibil ce […]
AUR denunță abuzurile coaliției și solicită punerea pe ordinea de zi a Parlamentului suspendarea lui Klaus Iohannis! Președintele AUR, George Simion, a transmis un mesaj ferm de la tribuna Parlamentului, acuzând fraude, manipulare și indiferență față de cetățeni. “Plafonul nesimțirii de a-l lăsa pe plăvanul de […]