Suciu Sebastian-Ilie – declarație politică – “Fuga de răspundere”

Domnul Sebastian-Ilie Suciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aş vrea sa vă atrag atenţia asupra unei situaţii paradoxale în care ne aflăm cu toţii. Paradoxul despre care vreau sa vă vorbesc poartă numele de “Coaliţia de guvernare”. Copiii acestei coaliţii – PNL, USR şi UDMR – se află într-o continuă concurenţă intrafamilială. Ei concurează în vederea perfecţionării artei cinismului şi ipocriziei politice şi aş vrea să vă povestesc despre noile culmi pe care le-a atins coaliţia.

Aşadar, să revin la paradoxul menţionat mai devreme. După cum bine ştim, în 29 martie au avut loc proteste în stradă, la scurt timp după care domnul vicepremier Barna a ieşit în plenul Camerei Deputaţilor cu acuzaţii şi mustrări la adresa formaţiunii AUR.

Dacă nu v-aţi întrebat încă până acum, aş vrea să vă întreb eu, domnule vicepremier: care este principala cauză a protestelor? Ce nemulţumiri au oamenii care au ieşit în stradă?

Probabil, în realitatea pe care o trăiţi, aveţi impresia că la asemenea evenimente se adună oameni împliniţi şi mulţumiţi de viaţa pe care le-o oferă actuala guvernare. Eu zic că-i mai simplu decât atât. Aceşti oameni au ieşit în stradă pentru că aşa guvernează coaliţia dumneavoastră.

Da, au ieşit în stradă pentru că voi aţi polarizat societatea, împărţind-o în buni şi răi, în proşti şi deştepţi, în creştini şi marxişti. Sau poate aceşti oameni au ieşit în stradă pentru că măsurile Guvernului au salvat economia, învăţământul şi familia românească? Nu cred!

Vă sfătuiesc, domnule vicepremier, să încercaţi să pătrundeţi în sursa problemei, încercaţi măcar să o înţelegeţi, dacă nu sunteţi în stare să o rezolvaţi, deţinând această guvernare.

Ştiu că cel mai uşor e să cauţi un vinovat şi să-l arăţi cu degetul, în speranţa de a sustrage atenţia de la adevărata sursă a problemei, dar totuşi vă amintesc câteva paradoxuri ale curentei guvernări:

– În Hunedoara minerii intră-n grevă pentru că Guvernul îşi bate joc de ei. Vinovat este AUR, pentru că a mers la ei să-i asculte.

– Iese lumea în stradă nemulţumită de acţiunile Guvernului. Vinovat este AUR.

– Când ard spitalele PNL-iste, prin numiri politice, vinovat este PSD-ul.

În stilul acesta, mă aştept ca AUR să fie vinovat şi de numirile politice atât de liber şi nestingherit practicate de actuala guvernare.

Vă rog, dragi guvernanţi din coaliţie, ocupaţi-vă de rezolvarea problemelor acestei ţări, nu irosiţi guvernarea pe paradoxuri!

Vă mulţumesc.

Sebastian Suciu, deputat, Circumscripţia nr. 34 Sibiu.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]