“Înstrăinarea siguranţei energetice”
Declaraţia mea politica de astăzi este continuarea temei deschise de mine anterior, şi anume subminarea siguranţei energetice a României. Din păcate constat că situaţia în sectorul energetic se agravează continuu, iar Statul român perseverează în ideea de a-şi tăia craca de sub picioare în ceea ce priveşte siguranţa energetică.
Vă reamintesc faptul că mai bine de o treime din energia electrică produsă în România, mai exact 35,8% (date ANRE), este generată de hidrocentrale. În aceste condiţii, logic ar fi ca Statul român să aibă grijă de acest sector, cel puţin să-l întreţină, şi, în măsura posibilităţilor, să-l dezvolte.
Ce se întâmplă însă în realitate? În realitate, Statul român caută pretexte să mai vândă o parte din hidrocentrale, iar unii colegi din Parlament pregătesc activ terenul pentru a concesiona, închiria sau chiar a vinde hidrocentrale. Aici mă refer la deputatul din partea Forumului Democrat al Germanilor din România, domnul Ganţ Ovidiu Victor care, în întrebarea sa adresată ministrului energiei, sugerează evaluarea posibilităţii de a concesiona, vinde sau închiria unele centrale hidroelectrice.
În aceste condiţii, mă întreb, ale cui interese le reprezintă domnul deputat Ganţ? Pentru că firesc ar fi să se pună problema de a creşte eficienţa, ponderea şi sustenabilitatea generării de curent al hidrocentralelor. În schimb, vedem o abordare paradoxal opusă a problemei – dacă hidrocentralele nu funcţionează, sau nu produc suficient curent, haideţi să scăpăm de ele, le vindem sau le concesionăm. În aşa fel problema va fi pasată altora şi mai câştigăm şi ceva bani din asta.
Dacă vânzarea hidrocentralelor ar rezolva problema gestiunii eficiente a acestora, atunci înseamnă că actuala gestiune este una defectuoasă, iar Statul român nu este în stare sa-şi gospodărească eficient capacităţile de producţie hidroelectrice, iar unii aleşi ai poporului, în loc să caute să îmbunătăţească procesul de exploatare şi să dezvolte acest domeniu strategic, caută să scape de ele şi poate pe seama asta, să se pricopsească şi cu ceva beneficii materiale consistente. Adoptând aceeaşi logică, am putea vinde terenurile agricole din România pe motiv că anul trecut a fost secetă şi nu am scos producţia aşteptată.
Referitor la dimensiunea strategică a sectorului energetic în buna funcţionare a unui stat, aş vrea să vă aduc exemplul Franţei, unde compania EDF, principalul producător al energiei electrice din Franţa, este deţinută de stat cu mai bine de 80% din acţiuni. Acum vă rog să faceţi un exerciţiu de imaginaţie, unde statul francez scoate la vânzare centrale electrice din cauza ineficienţei în gestiune a acestora. Un astfel de scenariu nu cred că ar fi posibil nici în cazul unei imaginaţii hiperdezvoltate. În consecinţă, consider justificate următoarele întrebări retorice:
De ce înstrăinarea hidrocentralelor este posibilă în Romania, iar în Franţa nu?
Ale cui interese le reprezintă de fapt cei ce îndeamnă la înstrăinarea capacităţilor de producţie a energiei electrice?
Mi se pare paradoxală ideea că siguranţa energetică a statului să nu fie controlată şi deţinută de stat, iar cei ce militează pentru înstrăinarea acestui sector, ori nu înţeleg profunzimea acestui subiect, ori sunt ghidaţi de dorinţa de a profita cu orice preţ.
Nu există răspunsuri