Cum mai toate comentariile iscate de cartea senatorului Ciucă seamănă între ele, nu mă voi apuca acum să le repet.
Mă voi mărgini să fac câteva considerații pe care genul acesta de carte le îndreptățește.
Ce îi reproșez autorului Ciucă nu e lipsa de talent, pe care în sinea lui o știe prea bine, ci carența unui elementar discernământ care ar fi trebuit să-l împiedice să o publice într-un context electoral.
Altfel spus, dacă sub unghi artistic, volumul e o pacoste, sub unghi politic el este de-a dreptul o piatră de moară.
O spoială de amintiri fără profunzime de gând ajunge să-i fie autorului o ghilotină menită a-l discredita public. E cazul clasic în care politicul, atunci când vrea să subjuge arta, își taie singur craca de sub picioare.
Memoriile domnului Ciucă nu sunt literatură, ci un gen epic extraliterar având darul de a-l coborî pe autor la treapta minoră a unui scrib fără valențe intelectuale.
Scribul și-a închipuit că-și poate spori rangul electoral tipărind un produs fără tangențe cu o cursă electorală. Acceptând publicarea tomului, Nicolae Ciucă și-a jucat singur un renghi de proporții.
Nu există răspunsuri