Adresată de către domnul senator: Sorin Lavric
Circumscripția electorală: nr. 29 Neamț
Grupul parlamentar Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Senatului din data de:15.06.2022
Titlul declarației: teologul Teodor M. Popescu
Stimate domnule președinte Florin Cîțu,
Stimați colegi,
S-a născut la 9 iunie 1893, în satul Boteni, comuna Conţeşti, judeţul Dâmboviţa.
În anul 1919 a obţinut licenţa în Teologie, iar în 1922 a devenit doctor în Teologie la Atena. A urmat cursuri de specializare la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Leipzig (1922-1923), apoi la Facultatea de Teologie Protestantă din Paris, și în fine la Școala de Înalte Studii de la Sorbona (1923-1925).
Și-a făcut serviciul militar în timpul Războiului de Reîntregire. A urmat cursurile Şcolii Militare de Infanterie din Botoşani între 1916-1917. Cu gradul de sublocotenent, a luat parte la război între 1917 și 1918.
Din aprilie 1927 va ocupa catedra de Istorie Bisericească Universală, din cadrul Facultății de Teologie. Din 1948 se va muta la Institutul Teologic din Bucureşti pînă în anul 1959. Mai mult, a suplinit catedra de Patrologie şi Istoria Dogmelor între 1928 și 1938, iar în anul universitar 1947-1948 pe cea de Istoria Bisericii Române. Între 1942 și 1944, a fost decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti.
Prin conferinţele pe care le-a ținut, s-a pronunțat asupra rostului Bisericii Ortodoxe în epocă, dovedindu-se un spirit anticomunist și profund religios, așa cum reiese din prelegeri precum „Misiunea creştină a statului” (8 martie 1934), „Ce reprezintă azi Biserica Ortodoxă?” (4 noiembrie 1940) sau „Vitalitatea Bisericii Ortodoxe” (1942).
Prelegerile aveau să-l aducă în vizorul comuniștilor, pentru ca, după venirea lor la putere, să fie supus represaliilor.
În iulie 1943, profesorul T. M. Popescu, în calitate de decan al Facultăţii de Teologie, va fi trimis într-o delegaţie condusă de mitropolitul Visarion Puiu (şeful Misiunii Ortodoxe din Transnistria), pentru a fi martor la deshumările de la Winnitza (vestul Ucrainei), locul unui masacru săvîrșit de trupele NKVD. Întors în țară, va publica o dare de seamă despre cele văzute, dar o parte din articole, considerate prea aspre, îi vor fi respinse de redacția ziarelor din epocă.
În ziua de 30 ianuarie 1959, va fi chemat la Securitate şi interogat asupra activităţii culturale.
Acuzațiile ce i se aduceau erau 1) activitate legionară; 2) acţiune intensă contra clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare, duşman al poporului; 3) grave calomnii la adresa Uniunii Sovietice, cu privire la religie şi instigator la război contra URSS; 4) instigator al poporului la acţiuni războinice, prin intermediul Bisericii şi al preoţilor; 5) sprijinitor al fascismului în viaţa politică a ţării; 6) conferințele pe care le ținuse la sala Dalles în faţa studenţilor.
În timpul anchetelor a fost bătut, umilit, torturat, ameninţat cu moartea, insultat în modul cel mai josnic. Logica securistă era următoarea: „Eşti legionar pentru că eşti teolog şi fiind teolog eşti anticomunist, iar a fi anticomunist înseamnă a fi legionar”. Refuzînd să fie informator și respingînd toate acuzațiile ce i-au fost aduse, a fost arestat în noaptea de 4/5 martie 1959, și ulterior condamnat la 15 ani de detenție, cu confiscarea totală a averii.
Arestarea lui a stîrnit un val de proteste în lumea creştină. La Conferinţa panortodoxă de la Rodos din anul 1963, un ierarh grec a întrebat: „Ce este cu profesorul T. M. Popescu?”. Radio Vatican a difuzat ştirea arestării lui.
Își va petrece prima parte a detenției la Jilava, iar din 23 octombrie 1959 va fi mutat la Aiud, unde va sta pînă la eliberare. Aici i-a întîlnit pe foştii săi studenţi: Bartolomeu Anania, Grigore Băbuş, Dumitru Mitoiu.
La data de 15 ianuarie 1963, a fost eliberat din penitenciarul Aiud, fiind de nerecunoscut din cauza mizeriei în care trăise. Profesorul suferea de „scleroză cardiovasculară şi hipertensiune arterială”, iar potrivit biografului său ajunsese „o umbră de om, abia mergând din cauza flebitei şi a epuizării”.
În ciuda stării precare de sănătate, marele profesor avea să mai scrie 321 meditaţii teologice şi 327 predici (195 duminicale şi 132 la praznice), în perioada 1964-1970.
Sfîrsitul vieții îl va aduce din nou în fața Securității. Potrivit biografului său „în ziua de 14 februarie 1972, pleacă de la biroul său de la Patriarhie, la ora 12. Va fi luat în primire de doi agenţi ai securităţii şi dus în boschetul de pe Şoseaua Giuleşti, unde va fi lovit cu sălbăticie”. A fost găsit de portarul Institutului Pasteur și internat la Spitalul Colțea.
La 4 aprilie 1973, într-o zi de luni, Teodor M. Popescu s-a mutat la Domnul.
Mare profesor și deopotrivă strălucit teolog, Teodor M. Popescu a făcut parte din elita pedagogiei spirituale din România. Prietenii îi spuneau „sacerdotul nehirotonit”.
Sînt onorat ca, sub cupola Senatului României, să pomenesc numele lui Teodor M. Popescu.
Nu există răspunsuri