Claudiu-Richard Târziu – Declarație politică – Vrem securizarea democrației sau militarizarea societății?

Adresată de către senator: Claudiu-Richard Târziu

Circumscripția electorală: nr. 42 – București

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 15.06.2022

Vrem securizarea democrației sau militarizarea societății?

Doamnelor și domnilor senatori,

Stimați colegi,

Proiectele de legi ale securității conțin prevederi absolut inacceptabile pentru o societate democratică. Când aceste legi controversate vor fi dezbătute în Parlament, majoritatea parlamentară va avea ocazia să aleagă de ce parte a baricadei vrea să fie: de partea democrației, a drepturilor cetățenești și a statului de drept sau de partea structurilor de forță, care nu răspund în fața cetățenilor și care își arogă atribuții total incompatibile cu ideea de societate democratică.

Chiar dacă o parte din aceste prevederi scandaloase precum obligarea cetățenilor și a firmelor de a colabora cu serviciile de informații sau dreptul de inițiativă legislativă vor fi modificate sau eliminate în urma dezbaterilor parlamentare, intenția din spatele lor nu este un accident și trebuie să ne îngrijoreze. De ani de zile asistăm la un proces lent de erodare a instituțiilor și a procesului decizional democratic și la o ingerință tot mai mare în viața publică, în procesul politic și în actul de guvernare a unor structuri militarizate care scapă, de facto, controlului civil.

Faptul că anumite instituții publice sunt fragile sau ineficiente nu constituie un motiv pentru a le goli și mai mult de substanță sau pentru a le transfera atribuțiile către structuri aflate în afara controlului cetățenesc. Această tendință, care este, din păcate, tot mai evidentă în ultimii ani, este contrară ideilor de democrație și de guvernare reprezentativă.

Dacă justiția nu funcționează întotdeauna sau finalizarea unor dosare se prelungește nepermis de mult, soluția nu este implicarea serviciilor de informații în actul de justiție. Soluțiile trebuie să fie civile și să provină și de la profesioniștii din domeniu care cunosc problemele din interior.

Dacă scrutinele electorale sunt uneori organizate defectuos, însoțite de suspiciuni de fraude electorale, de manipulare a listelor sau de numărători viciate, soluția nu este să le lăsăm în grija serviciilor de informații, respectiv a S.T.S., cum se întâmplă deja în România. Soluția este să întărim instituțiile civile, să asigurăm un grad cât mai ridicat de transparență în organizarea procesului electoral, de la întocmirea listelor și până la numărătoarea voturilor din ultimul cătun.

Apropo, dragi colegi, când vom trece din nou procesul electoral sub control civil, așa cum este în toate statele membre ale Uniunii Europene?

Dacă guvernările sunt proaste, așa cum se întâmplă de foarte mulți ani în România, soluția nu este să lăsăm guvernarea țării pe mâna militarilor sau a serviciilor de informații. Soluția este să acordăm un control și mai mare al cetățenilor asupra procesului politic prin care sunt selectați guvernanții. Dacă politicile publice promovate de unele partide au efecte negative, soluția este să deschidem procesul de elaborare a politicilor publice către societate, către profesioniștii din fiecare domeniu. Guvernarea din umbră, prin rețele informale de securiști și infiltrați care răspund la comenzile unor oameni care scapă controlului politic, nu va fi niciodată o soluție pentru o bună guvernare.

Dacă unele întreprinderi de stat nu sunt bine administrate, soluția nu este să le privatizăm către securiști sau să împânzim consiliile lor de administrație cu fripturiști. Soluția este să găsim oameni care să le administreze eficient, care să fie responsabilizați în activitatea lor managerială. Ineficiența nu se tratează cu militarizare, ci cu transparență și meritocrație.

Dacă oameni incapabili sau profund corupți ajung în funcții publice de mare răspundere, soluția nu este să lăsăm serviciile de informații să se implice în selecția decidenților politici sau să-și impună oameni din propriile structuri în astfel de funcții. Soluția este mai multă democrație, o justiție mai eficientă, mecanisme mai rapide de revocare din funcție.

Dacă instituțiile publice sunt slabe, atunci avem datoria să le consolidăm, să investim în ele, să facem astfel încât acestea să funcționeze eficient și în deplin acord cu scopul lor.

Dacă democrația este consumatoare de timp și bani, iar uneori ne exasperează cu rezultatele pe care le produce, soluția nu este să renunțăm la ea, ci să o rafinăm și să o îmbunătățim continuu. Dacă renunțăm la democrație pentru o iluzorie eficiență adusă de militarizare, renunțăm de fapt la libertate, unul din fundamentele civilizației europene.

Dacă oamenii aleg forțe politice care apoi guvernează prost, soluția nu este să luăm votul oamenilor sau să-l golim de conținut prin manevre de culise care impun guvernări nereprezentative. Soluția este educația civică, o mai bună informare a cetățenilor, o presă mai responsabilă, mai multă democrație.

Da, este o cale mult mai grea și care nu aduce rezultate peste noapte, dar este calea cea dreaptă și bună!

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                    

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Petrișor Peiu, propunerea AUR pentru Ministerul Economiei Naționale, explică de ce nu ar fi bine ca MVM să cumpere E.ON România și prezintă soluția prin care această compania să rămână a românilor. ”Zilele acestea, întreaga Românie este înspăimântată de următoarea știre. Compania maghiară MVM ar urma […]
Președintele AUR, George Simion, a prezentat sâmbătă, 5 octombrie, în județul Vaslui, planul de măsuri pentru domeniul agricol. Evenimentul a avut loc la ferma pomicolă și vegetală „Agro Oliver Trans” din comuna Poienești. George Simion a spus că AUR este 100% alături de agricultorii români care […]
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, atrage atenția asupra faptului că România plătește prețuri de 4-5 ori mai mari pentru energia electrică importată din vestul Europei. ”Motivul este șocant: Austria și Slovacia NU au capacitate de interconectare cu statele din Est! Cine […]
Petrișor Peiu, propunerea AUR pentru Ministerul Economiei Naționale, atrage atenția asupra celor 100 de miliarde de euro, din fonduri europene, promise de către guvernarea PNL-USR și apoi de cea PNL-PSD. ”Ei bine, cele 100 de miliarde erau de fapt aproape 85 de miliarde, din care peste […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus, la Biroul Electoral Central, listele de candidați pentru Circumscripția Electorală nr. 43, destinată cetățenilor români cu domiciliul în afara țării. Prin acest demers, AUR continuă să fie vocea românilor din Diaspora și din comunitățile istorice românești, oferindu-le un sprijin […]
Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR, a lansat un atac dur la adresa guvernanților după ce s-a aflat că firma maghiară MVM urmează să achiziționeze E.ON, una dintre cele mai importante companii de energie din România. Acesta consideră că ne aflăm în fața unei noi trădări naționale, similară […]