Adresată de către d-nul senator: Sorin Lavric
Circumscripția electorală: nr. 29 Neamț
Grupul parlamentar Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Senatului din data de: 27.10.2021
Titlul declarației: Dimitrie Bejan
Viaţa lui Dimitrie Bejan, născut în satul Hîrlău din județul Iași, pare scoasă dintr‑o imaginaţie smintită, de o elucubrație în fața căreia simţul coerenţei se revoltă spontan. La 11 ani, în 1920, Bejan pleacă la seminarul teologic „Veniamin Costachi” din Iaşi. Din 1931 pleacă în Bucureşti şi face în paralel două facultăţi: Teologia (1931‑1935) şi Istoria (1931‑1936).
Uns preot în 1940, îl găsim pe Bejan alături de patriarhul Nicodim pe 6 septembrie 1940, când, în urma abdicării lui Carol al II‑lea, Mihai depune jurământul în faţa patriarhului, fiind uns cu mirul cuvenit regilor. De acum încolo, cariera lui, promiţătoare şi neacoperită de nicio umbră malefică, intră într‑o vrie a pierzaniei, căci declanşarea războiului îi trezeşte impulsul de a pleca preot militar în campania din Crimeea.
Va fi decorat la Sevastopol cu „Coroana României” chiar de regele Mihai şi va fi ridicat la gradul de maior. Ajunge pe frontul Stalingradului, unde, de foame, îşi va mânca centura friptă şi tălpile bocancilor. În iarna lui 1942 este capturat de ruşi şi ajunge în lagărele din Siberia: şase ani va munci la tăierea lemnelor, la punerea căilor ferate şi la minele de cărbuni, în tot acest timp păstrându‑şi epitrahilul de preot şi botezând circa 100 000 de ţărani ruşi, care nu primiseră niciodată botezul creştin. Nu se va îmbolnăvi niciodată şi va trăi toate chinurile nu doar cu bucurie, ci cu recunoştinţă, încredinţat că în tot ce i se întâmplă există un sens.
Va refuza să se întoarcă în țară în divizia de crîncenă reputație „Tudor Vladimirescu.”
În final, va ajunge la lagărul de la Oranki, fosta mănăstire ortodoxă destinată ţarului şi protipendadei ruse, unde, în 1918, comuniştii împuşcaseră pe cei 11 000 de călugări care refuzaseră să se lepede de credinţă. După şase ani, ruşii îl condamnă pe Bejan pentru atitudine probasarabeană şi îl repatriază în România. Încape pe mâna masoreților marxiști din ţară, care îl trimit repede în gulagul românesc. Urmează alţi 16 ani de recluziune, din care cei mai mulţi şi‑i va petrece la Aiud şi Jilava, unde va cunoaşte toată floarea elitei penitenciare: Crainic, Gyr, Gabriel Ţepelea, Arsenie Papacioc, Grigore Caraza etc.
Eliberat în 1964, apelează la sprijinul fostului coleg de seminar Iustin Moisescu, pe atunci mitropolit al Moldovei, care refuză să‑i dea o parohie. Cere să intre în viaţa monahală şi este refuzat, cere să cânte în corul stranei şi iarăşi este împiedicat.
În disperare de cauză, ajunge în audienţă la patriarhul Iustinian, unde află limanul: pe 1 mai 1965 primeşte parohie în satul Ghindăoani din judeţul Neamţ. Acolo, neavând familie, va locui chiar în biserică, ţinându‑i mereu uşile deschise. În câţiva ani, biserica va deveni loc de pelerinaj, iar Securitatea, îngrijorată de afluenţa de lume, îi va întrerupe oficiul preoțesc pe 6 octombrie 1970, înscenându‑i un proces ecleziastic.
Va fi scos forţat la pensie şi trimis cu domiciliu obligatoriu în satul natal, Hârlău, unde va fi supravegheat până în decembrie 1989. Ce va urma după aceea va fi preschimbarea Hârlăului în loc de pelerinaj duhovnicesc, Bejan fiind vizitat cu precădere de feţe bisericeşti: Rafail Noica, părintele Galeriu sau ÎPS Serafim al Germaniei.
Va muri pe 6 decembrie 1995, încredinţat că a dus o viaţă fericită.
La fel precum Calciu, Bejan mărturisea că cele mai fericite clipe şi le‑a petrecut în închisoare. În memoriile lui, Bejan se exprimă clar, făţiş, fără pudori ideologice. Şi cum grija de a nu da loc la interpretări e semn de slăbiciune, preotul n‑are sfieli pornite din autocenzură. Spune ce crede, făcând figura unui lepros doctrinar pe care ideologia dominantă nu avea cum să nu‑l caterisească. Sunt autori care scriu impecabil fără să te impresioneze prin nimic: le lipseşte vibraţia pornită dintr‑o rupere de nivel existenţial. Bejan scrie modest şi totuși te întoarce pe dos, și asta fiindcă a trecut prin cumplite încercări.
Laic vorbind, destinul său e un exemplu de viaţă ratată. Creştineşte vorbind, acelaşi destin e o culme de împlinire în duh jertfelnic. Concluzie? Taina aceasta nu poate fi cercetată.
Sunt mîndru că, sub cupola Senatului României, să rostesc numele lui Dimitrie Bejan.
Nu există răspunsuri