Sorin-Cristian Mateescu – Interpelare către ministrul interimar al sănătății, Attila-Zoltán CSEKE

    Adresată: Domnului ministru interimar, Attila-Zoltán CSEKE

     De către: Domnul Senator Sorin Cristian MATEESCU

     Circumscripţia electorală nr.14 Constanța

     Ședința Senatului din 06.10.2021

     Obiectul interpelării: Stadiul spitalului militar regional de la Constanța

Domnule ministru, județul Constanța, unul dintre cei mai mari poli urbani ai României nu beneficiază încă de un spital regional, realizându-se demersuri inclusiv pe cale parlamentară, demersuri blocate birocratic.

În anul 2019 inițiativa legislativă a unor senatori, adoptată cu concursul parlamentarilor de la toate partidele politice, a fost contestată la Curtea Constituțională a României de către Președintele Klaus Iohannis pe motivul că “contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) referitoare la respectarea principiului separației puterilor în stat, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 61 alin. (1) teza a doua, conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, precum și celor ale art. 111 alin. (1) teza a doua privind informarea Parlamentului și ale art. 138 alin. (5), referitoare la obligativitatea stabilirii surselor de finanțare pentru cheltuielile bugetare, pentru argumentele pe care le vom prezenta în cele ce urmează.

  Așa cum rezultă din titlu, precum și din dispozițiile art. 1 ale legii deduse controlului de constituționalitate, obiectul de reglementare îl constituie aprobarea executării obiectivului de investiții Spitalul Militar Regional „Carol I”, acest spital urmând să fie construit pe raza municipiului Constanța. Totodată, la art. 5, legea criticată prevede că înființarea Spitalului Militar Regional „Carol I” se face cu avizul Ministerului Sănătății. Considerăm că legea criticată are caracter individual, fiind concepută să impună dispoziții pentru un singur caz, determinat concret, intuitu personae. Astfel, instituind prin lege aprobarea obiectivului de investiții Spitalul Militar Regional „Carol I”, respectiv înființarea spitalului în cauză, Parlamentul a nesocotit dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție în componenta sa referitoare la separația puterilor în stat, reglementând într-un domeniu ce ține de competența de reglementare a autorităților administrației publice centrale sau locale, viciu de natură să antreneze – conform jurisprudenței instanței constituționale – neconstituționalitatea legii în ansamblul său.”

Pe 12.11.2020, după ce CCR a acceptat obiecțiunile de neconstituționalitate și a declarat legea în ansamblul său ca fiind neconstituțională , proiectul de lege a fost retrimis în Parlament, în reexaminare la Senat. Acolo a rămas de aproape un an, așteptându-se punctul de vedere al Ministerului Sănătății.

În acest sens vă rog domnule ministru să precizați ce demersuri sunt întreprinse de Ministerul Sănătății pentru realizarea obiectivului Spitalul Militar Regional „Carol I” ?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL SENATULUI           În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 alin din Constituția României, republicată, respectiv cu prevederile art. 92 alin. (1) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintăm propunerea legislativă „Lege pentru completarea […]
CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAȚILOR           În conformitate cu prevederile art. 74 alin din Constituția României, republicată, vă înaintăm propunerea legislativă „Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor” spre dezbatere și adoptare. De asemenea, adresăm rugămintea de a […]
Telenovela falimentului Euroins a ajuns într-un moment final. Tribunalul București a declarat falimentul Euroins ca urmare a solicitării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). În acest moment, peste 2,7 milioane de români care au polițe de asigurare la Euroins sunt în situația în care trebuie să achiziționeze […]
Adresată:  Domnului Árpád ANTAL, primar al municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna. De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 07/06/2023 Obiectul întrebării: Restaurarea necropolei internaționale […]
Adresată: Domnului CSEKE Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Senator Gheorghe Adrian CĂTANĂ, membru al Comisiei pentru administrație publică Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 31/05/2023 Obiectul interpelării: Hotărârea de Guvern pentru accelerarea reabilitării Palatului Justiției din […]
Adresată:   Domnului Nicolae Ciucă, Prim-ministrul României Domnului Florin Spătaru, Ministrul Economiei Domnului Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor Publice De către: Senator Adrian Costea Grupul Parlamentar AUR Şedinţa Senatului din: 7 iunie 2023 Obiectul întrebări: Invocarea lipsei fondurilor pentru salarizarea decentă a profesorilor Stimate domnule prim-ministru, Stimați domni […]