Adresată: Domnului Virgil Daniel Popescu– Ministrul interimar al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
De către: Senator Rodica Boancă
Circumscripția: nr. 23, Ialomița
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Senatului din data de: 10.11.2021
Obiectul interpelării: Restanțele salariale de la Romaero SA
Stimate domnule Ministru, Virgil Daniel Popescu,
Vin către dumneavoastră cu un caz punctual, semnalat prin intermediul platformei informatice „AUR te aude!”, care a fost implementată pentru a veni în sprijinul cetațenilor. Interpelarea de astăzi vizează întârzierile în plata salariilor personalului angajat de la Romaero SA.
Compania Romaero SA este un angajator cu proiecte de mare anvergură, așezate frumos pe hârtie, care se ocupă cu menţinerea şi dezvoltarea capacităților de fabricaţie şi servicii de întreţinere şi reparaţii, de avioane civile şi militare în condiţii de eficienţă şi profitabilitate. Deși se ocupă cu un domeniu de viitor, în prezent managementul companiei neglijează cea mai importantă resursă a oricărui angajator, și anume, omul, personalul angajat. Și menționez faptul că, sunt aproape 900 de angajați. Acești angajați, sub protecția anonimatului, de frica repercusiunilor din partea conducerii, care este o altă problemă inadmisibilă într-o societate care susține că respectă angajații și drepturile lor, ne scriu și se plâng de condițiile din ce în ce mai grele în ceea ce privește remunerația meritată.
Vă menționez pe această cale că aproape întreg personalul companiei are mari întârzieri salariale. Spun aproape, pentru că nu mai târziu de săptămâna trecută, Directorul General al companiei s-a plimbat în Egipt alături de primul om din stat. Cu alte cuvinte, nu toată lumea o duce chiar așa de rău. Revenin la personalul angajat, ,”muritorii” de rând, vă informez faptul că astăzi, sunt restanțe salariale încă din lunile iulie- august. A venit iarna, iar oamenii au de primit salarii încă din vară. În tot acest interval de timp, datoriile la stat cresc și angajații se tem de faliment.
Frica angajaților față de faliment este accentuată de faptul că, actualul președinte al Consiliului de Administrație este doamna Speranța Aurora Munteanu, care are un istoric renumit de falimentare a unor societăți pe care le-a păstorit.
Astfel, conform prerogativelor conferinte de funcția pe care o dețineți, vă solicit rezolvarea problemelor salariale și răspuns la următoarele întrebări:
- La nivelul Ministerului pe care îl conduceți, este cunoscută problema semnalată de angajații de la Romaero SA?
- Ce măsuri rapide aveți în vedere să luați pentru a rezolva această problemă semnalată de sute de cetățeni? Aveți în vedere achitarea restanțelor într-un termen care să asigure un final de an liniștit angajaților?
- Temerea angajaților cu privire la falimentului societății, îl considerați întemeiat? Aveți în vedere numirea unui președinte al Consiliului de Administrație care să fie garantului redresării societății?
- Având în vedere relația deja cunoscută pe care conducerea societății o are cu membrii Partidului Național Liberal, ministerul pe care îl conduceți are în vedere demararea unui audit financiar care să facă lumină în problema cauzată de marile întârzieri salariale?
Nu există răspunsuri