Ringo Dămureanu – întrebare parlamentară către Ministerul Economiei/ Ministerul Antreprenoriatului și Turismului – Motivul pentru care ANPC nu a răspuns în termen legal unei solicitări scrise a Comisarului-șef CRPC SVO Craiova, dl. Radu Preda.

Către:

Ministerul Economiei, Florin Marian SPĂTARU

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului ,Constantin-Daniel CADARIU

De la: Ringo Dămureanu

          Deputat ales în Circumscripția Nr. 17, Dolj

          Președinte al Comisiei pentru Constituționalitate

Obiectul întrebării:

          Motivul pentru care ANPC nu a răspuns în termen legal

          unei solicitări scrise a Comisarului-șef CRPC SVO Craiova, dl. Radu Preda

          Stimate Domn,

          Printr-un memoriu pe care Comisarul-șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Vest Oltenia Craiova, dl. Radu Preda, l-a adresat Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Membrilor Echipei de control constituită prin Ordinul ANPC nr. 403/2021 la data de 8 noiembrie 2021, acesta v-a comunicat următoarele (cităm):

”        Referitor la cele dispuse prin Ordinul domnului Președinte al ANPC (OdPANPC) mai sus menționat, prin care s-a dispus verificarea activității CRPC Regiunea Sus-Vest Oltenia Craiova în ultimele 12 luni anterioare datei începerii controlului,

          Prin prezenta vă rog să luați act de următoarele aspecte și, în baza art. 2 alin. (2) din Ordin, după caz, să extindeți controlul:

          Dețin această funcție publică de conducere din noiembrie 2014, în urma unui concurs organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. În calitate de comisar-șef al CRPC Oltenia, dețin și calitățile de ordonator (terțiar) de credite și angajator la nivelul instituției.

          Am fost evaluat în mod abuziv cu calificativul ”satisfăcător” pe anii 2018 și 2019, iar aceste abuzuri au fost definitiv anulate de instanță/

          Ulterior, după instituirea stării de urgență / alertă din 2020 încoace, am fost în mod sistematic detașat în diferite județe și localități din țară sau în municipiul București, în mod nelegal și abuziv, cu toate că am dovedit o stare precară a sănătății, Autoritatea le-a ignorat, punându-mi în pericol sănătatea, pentru care subsemnatul am solicitat efectuarea de demersuri administrative, parlamentare și chiar penale.

          În dovedirea celor mai sus menționate, invoc și vă depun în copie:

   1.     Rapoartele de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarului public petent întocmite pentru perioadele 28.03.2018 – 31.12.2018, respectiv, 08.08.2019 – 27.11.2019, emise de foștii Președinți ai ANPC Horia Constantinescu (care nu are nicio calitate morală să mă verifice în prezent, fiind dovedite actele nelegale anterioare săvârșite de acesta împotriva subsemnatului) și Eduardt Cozminschi, prin care petentul a fost evaluat cu calificativul ”satisfăcător” și care au fost anulate definitiv în instanță în Dosarul nr. 1969/63/2020, în care Tribunalul Dolj a emis Sentința nr. 1675/2020, iar Curtea de Apel Craiova Decizia nr. 855/2021.

   2.    Ordinul nr. 118 / 12.03.2020, emis de fostul Președinte al ANPC, Eduardt Cozminschi, prin care am fost delegat să desfășor ”acțiuni comune” cu personalul din cadrul CRPC Regiunea Nord-Vest Cluj, imediat după declararea stării de urgență, în perioada 16.03 – 14.05.2020, motivul invocat fiind ”pentru eficientizarea activității” CRPC Regiunea NV Cluj.

          Dețin un înscris din care reiese că omologul meu din cadrul CRPC Regiunea NV Cluj solicitase un funcționar de execuție (comisar), pe un post de execuție vacant, și nu un funcționar de conducere, cu atât mai mult un șef de instituție cum este subsemnatul, iar faptul că Președintele Autorității m-a desemnat pe mine îl apreciez ca un abuz.

          Comisariatul regional pentru protecţia consumatorilor Sud-Vest Oltenia, pe care îl conduc, este o entitate cu personalitate juridică, iar subsemnatul dețin funcția de Comisar-șef, care îmi conferă calitatea de ordonator terţiar de credite şi îndeplinesc în această calitate toate atribuţiile legale care îmi revin pentru comisariatul regional, în condițiile art. 7 din HG nr. 700/2012, privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

          Comisariatele regionale, inclusiv CRPC-RSVOC, au în structură, potrivit legii, comisariate judeţene pentru protecţia consumatorilor, instituţii publice fără personalitate juridică, ce sunt coordonate de comisari-şefi adjuncţi, asimilaţi din punct de vedere salarial cu funcţia de conducere de şef serviciu sau şef birou, după caz.

          Nesocotind complet aceste prevederi legale, prin Ordinul emis, mi s-a impus ca în doar 24 de ore să predau lucrările și bunurile care mi-au fost încredințate unui subaltern, domnul Manta Felix Daniel, actualul Secretar general interimar al ANPC, pe atunci comisar șef adjunct din cadrul Comisariatului județean Mehedinți, în vederea exercitării de către acesta, și nu de către subsemnatul, a atribuțiilor de serviciu specifice funcției publice de conducere și de ordonator de credite bugetare pe care o dețin, aspect de natură a ridica grave semne de întrebare privind buna credință a măsurii dispuse, atunci, ca și acum. Învederez încă o dată că, potrivit legii, comisarii șefi adjuncți au o funcție și rol de ”coordonare” strict la nivel județean a instituției fără personalitate juridică, similar unui șef serviciu sau șef birou, în timp ce subsemnatul deține o funcție și rol de conducere, iar printr-un astfel de ordin abuziv și ilegal, unei persoane cu rol de coordonare i s-a atribuit nejustificat o funcția de conducere a petentului, în timp ce subsemnatul a primit, contrar legii, atribuții de execuție.

          În vederea aducerii la îndeplinire a ordinului nu mi s-a întocmit sau completat Fișa postului, ceea ce în opinia mea, arată caracterul excesiv și abuziv al măsurii dispuse.

   3.     Ordinul nr. 175 / 24.04.2020, emis de fostul Președinte al ANPC, Eduardt Cozminschi, pentru a efectua ”un control” la CRPC Oltenia și comisariatele județene din structura acestuia, constând în ”verificarea activității”  pentru ultimele 12 luni anterioare datei începerii controlului, control efectuat în perioada 27-30.04.2020 și condus chiar de emitentul actului.

          În urma misiunii de control nu au fost identificate probleme în gestionarea treburilor instituției, însă, rolul prezenței în instituție a însuși Președintelui Autorității a avut rolul de a mă intimida pe mine și pe subalterni și de a crea o stare de neîncredere.

   4.      Ordinul nr. 233 / 11.06.2020, emis de fostul Președinte al ANPC, Eduardt Cozminschi, prin care am fost delegat sub amenințarea sancțiunilor disciplinare din Codul administrativ să fac parte dintr-un ”Grup de lucru” care să ”însoțească echipe de control” la operatori economici din București și județul Ilfov, sub coordonarea omologului meu, Comisarul-șef al CRPC Regiunea București – Ilfov, în perioada stării de alertă, 15.05 – 17.06.2020, motivul invocat fiind ”în vederea instituirii unei practici unitare la nivelul întregii țări”.

          Prin acest Ordin, în mod abuziv și discreționar am fost scos din dispozitivul de comandă și conducere a instituției publice organizată la nivel regional și am fost situat sub nivelul funcționarilor de execuție din echipele de control din cadrul unei alte regiuni, CRPC Regiunea București – Ilfov, pe care eram obligat doar să-i ”însoțesc”.

          În vederea aducerii la îndeplinire a ordinului nu mi s-a întocmit sau completat Fișa postului, ceea ce arată caracterul excesiv al măsurii dispuse.

          În plus, prin emiterea acestui ordin sunt încălcate în mod abuziv dispozițiile art. 6 alin. (3) pct. 1. din Ordinul ANPC nr. 214 / 20.05.2020, ce fusese recent emis.

          Prin acest Ordin a fost aprobat Planul de acțiune pentru asigurarea activităților de bază la nivelul Autorității pentru Protecția Consumatorilor în situația producerii și declarării unei pandemii, iar la articolul mai sus citat se prevede prioritate maximă pentru telemuncă / munca la domiciliu pentru persoanele cu risc (boli cardio-vasculare, diabet, boli respiratorii cronice, hipertensiune, cancer, diferite alergii, femei gravide), adică exact cazul subsemnatului care, în loc să fiu protejat, am fost expus.

   5.    Ordinul nr. 280 / 25.06.2020, emis de fostul Președinte al ANPC, Eduardt Cozminschi, prin care am fost delegat, în perioada stării de alertă, 29.06 – 10.07.2020, în cadrul ”Colectivului temporar” constituit la nivelul autorității, la sediul ANPC, București.

          Am arătat mai sus ce presupune funcția subsemnatului, ansamblul de atribuții și responsabilități pe care eram chemat să le satisfac, precum și gravitatea unei asemenea măsuri excesive de a mă îndepărta de la conducerea instituției bugetare, chiar și temporar.

   6.    Ordinul nr. 330 / 24.07.2020, emis de fostul Președinte al ANPC, Eduardt Cozminschi, prin care am fost delegat, în perioada stării de alertă, 27.07 – 14.08.2020, în cadrul ”Colectivului temporar” constituit la nivelul autorității, la sediul ANPC, București.

          Toate celelalte considerații mai sus expuse se mențin și de această dată.

          Trebuie însă reținut că, deși fusesem recent externat din spital, la data de 9 iulie 2020, iar starea sănătății mele a fost adusă la cunoștința Președintelui de atunci al instituției, acest lucru nu a împiedicat emiterea Ordinului de delegare a subsemnatului.

   7.     Ordinul nr. 399 / 26.08.2020, emis de exPreședintele ANPC, Eduardt Cozminschi, prin care am fost detașat, în perioada stării de alertă, începând chiar din ziua imediat următoare comunicării Ordinului emis,  adică în perioada 28.08 – 27.09.2020, pe funcția publică vacantă de Comisar șef al CRPC Regiunea Centru, Brașov.

          Nu exista niciun motiv întemeiat ca pe o funcție de conducere similară vacantă, să fie detașat un comisar șef de la comanda instituției pentru care are toate responsabilitățile legale, în loc de a fi numită o altă persoană, chiar prin promovare, în timp ce respectiva promovare să fie făcută, în lipsa mea, pe postul acestuia. Această măsură arată că, de fapt, în mod repetat conducerea ANPC a căutat să mă înlăture, chiar și temporar, de la conducerea instituției pe care sunt îndreptățit să o conduc, potrivit legii.

   8.    Ordinul nr. 400 / 26.08.2020, emis de Președintele ANPC, Eduardt Cozminschi, prin care în perioada 28.08 – 27.09.2020, pentru funcția publică de conducere de Comisar șef al CRPC SV Oltenia, ocupată de petent, s-a delegat dreptul de semnătură și reprezentare altei persoane: d-lui Felix Manta, actual Secretar general interimar al Autorității, pe atunci comisar șef adjunct, CJPC Mehedinți.

          Din nou situația descrisă mai sus, în care îndepărtarea mea s-a produs în mod deliberat și repetat, spre a deschide calea unuia și aceluiași subaltern, care avea pe atunci o funcție de ”coordonare”, nu de conducere, ca și acum având o funcție interimară la conducerea ANPC, meritul său, în fața altor colegi din regiune (Olt, Gorj, Vâlcea, Dolj) fiind acela că este concitadinul ministrului Economiei de la acea vreme, care, la rândul său, era superiorul ierarhic al Președintelui ANPC, emitentului Ordinelor.

   9.    Adresa nr. 2414 / 26.08.2020, emisă de subsemnatul, adresată Președintelui de atunci al ANPC, Eduardt Cozminschi, prin care ceream revocarea Ordinului 399/2020, întrucât în perioada 01 – 30.09.2020, urma misiunea de audit financiar asupra contului de execuție a bugetului instituției pe care o conduc, misiune efectuată de Camera de Conturi Dolj.

          Practic, chiar dacă subsemnatul deținea/deține funcția de Comisar șef, având calitatea de ordonator de credite bugetare, calitate în care trebuia să răspund direct și personal în fața auditorilor Curții de Conturi, Președintele de la acea vreme al Autorității, în mod abuziv și discreționar, a dorit îndepărtarea mea chiar și în perioada în care urma o astfel de misiune de audit.

   10.    Ordinul nr. 445 / 28.09.2020, emis de ex-Președintele APC, Eduardt Cozminschi, prin care am fost detașat, în perioada stării de alertă, începând chiar din ziua imediat următoare,  adică în perioada 29.09 – 31.12.2020, pe funcția publică vacantă de Comisar șef al CRPC Regiunea Sud(-Est), Galați.

          Ordinul a fost atacat de mine la Tribunalul Dolj în vederea suspendării, în cauza care a făcut obiectul Dosarului nr. 6798/63/2020, însă cauza a rămas fără obiect după ce, prin Ordinul nr. 448 / 28.09.2020 au fost încetate prevederile Ordinului ce fusese atacat, fără a se arăta motivele încetării, ceea ce dovedește din nou caracterul abuziv și discreționar al măsurii dispuse în dauna mea. Astfel, cauza a rămas fără obiect.

   11.    Ordinul nr. 446 / 28.09.2020, emis de exPreședintele ANPC, Eduardt Cozminschi, prin care în perioada 29.09 – 31.12.2020, pentru funcția publică de conducere de Comisar șef al CRPC SV Oltenia, ocupată de mine, s-a delegat dreptul de semnătură și reprezentare altei persoane: d-lui Felix Manta, actualul Secretar general interimat al Autorității, pe atunci comisar șef adjunct, CJPC Mehedinți.

          Povestea aceasta s-a repetat la nesfârșit cu comisarul șef adjunct cu rol de ”coordonarepus în permanență pe funcția de comandă și conducere la nivel regional al instituției, pentru care, de cele mai multe ori exercita funcția de pe același scaun de adjunct, de la Drobeta Tr. Severin, și nu de la sediul central al instituției, din Craiova. După instalarea acestuia ca SG interimar al ANPC, este de așteptat ca abuzurile să continue, nicidecum să înceteze.

   12.  Ordinul nr. 112 / 14.04.2021, emis de actualul Președinte al ANPC, Claudiu Daniel Dolot, prin care am fost detașat, în perioada stării de alertă, pentru o perioadă de 6 luni, respectiv 19.04 – 18.10.2021, pe funcția publică vacantă de Comisar șef al CRPC Regiunea Sud-Est, Galați.

          În baza acestui Ordin, prin care de asemenea s-a încălcat Planul de acțiune pentru asigurarea activităților de bază la nivelul Autorității pentru Protecția Consumatorilor în situația producerii și declarării unei pandemii, aprobat prin Ordinul ANPC nr. 214 / 20.05.2020, m-am detașat la Galați, unde, pe data de 27 aprilie 2021, am fost luat cu Salvarea de la locul de muncă și dus la Spitalul Județean Galați, unde a fost confirmat COVID pozitiv.

          Acest Ordin a fost suspendat în mod definitiv de instanță și astfel s-a curmat și acest abuz.

   13.   Ordinul nr. 113 / 14.04.2021, emis de actualul nostru Președinte al ANPC, domnul Claudiu Daniel Dolot, prin care în perioada 19.04 – 18.10.2021, pentru funcția publică de conducere de Comisar șef al CRPC SV Oltenia, ocupată de subsemnatul, a fost delegat dreptul de semnătură și reprezentare aceleiași persoane: d-lui Felix Manta, actualul SG-interimar al ANPC, pe atuncicomisar șef adjunct, CJPC Mehedinți.

          Prin această hărțuială permanentă mi-a fost subminată autoritatea față de subordonați și personalul din ANPC, creându-mi-se o stare de neîncredere și îndoială în relațiile cu aceștia.

          Vă rog prin prezenta să analizați și aspectele sesizate cu privire la împrejurările mai sus descrise, având în vedere că acestea au legătură cu respectarea prevederilor legale referitoare la organizarea, funcționarea și activitatea Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Regiunea Sud-Vest Oltenia Craiova, precum și la managementul desfășurat la nivelul acestei instituții publice în perioada indicată în Ordinul prin care s-a constituit Echipa de control, potrivit art. 3 din Ordin, și să îmi comunicați concluziile și rezultatul final al verificării acestor aspecte.

          Solicit Echipei de control să sesizeze organele de cercetare penală cu privire la aspectele vizând abuzurile și ilegalitățile pe care vi le sesizez prin prezenta.”

          Având în vedere lipsa răspunsului ANPC în termen legal, vă adresăm următoarele întrebări:

1.      Cum explicați lipsa unui răspuns în termenul legal din partea ANPC la solicitarea scrisă a domnului Radu Preda, Comisarul-șef CRPC SVO Craiova, adresată acestei instituții la data de 8 noiembrie 2021 ?

2.      Având în vedere cele dispuse prin Ordinul ANPC nr. 118 / 12.03.2020, prin care petentul a fost delegat în cadrul CRPC Regiunea Nord-Vest Cluj, în perioada 16.03 – 14.05.2020, pentru eficientizarea activității respectivei instituții, dispunându-i-se să predea lucrările și bunurile domnului Manta Felix Daniel, actualul Secretar general interimar al ANPC, pe atunci comisar șef adjunct din cadrul Comisariatului județean Mehedinți, în vederea exercitării de către acesta a atribuțiilor de serviciu specifice funcției publice de conducere și de ordonator de credite bugetare pe care petentul o deținea,

          vă rugăm să ne comunicați:

  1. dacă în perioada mai sus menționată domnul Manta Felix Daniel a exercitat prerogativele funcției de comisar șef de la sediul CRPC Sud-Vest Oltenia din Craiova sau de la sediul CJPC Mehedinți din Drobeta Turnu Severin, mai exact unde a semnat condica de prezență și unde a fost pontat în perioada respectivă
  2. dacă în acea perioadă atribuțiile funcției acestuia, de comisar șef adjunct la nivelul CJPC Mehedinți, au fost exercitate tot de domnia sa sau delegate unei alte persoane și, de asemenea,
  3. câte persoane au exercitat efectiv funcții de execuție în perioada menționată în cadrul CJPC Mehedinți;

3.      Având în vedere cele dispuse prin Ordinul ANPC nr. 400 / 26.08.2020, prin care în perioada 28.08 – 27.09.2020, pentru funcția publică de conducere de Comisar șef al CRPC SV Oltenia, ocupată de petent a fost delegat dreptul de semnătură și reprezentare d-lui Felix Manta Daniel, actual Secretar general interimar al Autorității, pe atunci comisar șef adjunct, CJPC Mehedinți,

          vă rugăm să ne comunicați:

  1. dacă în perioada mai sus menționată domnul Manta Felix Daniel a exercitat prerogativele funcției de comisar șef de la sediul CRPC Sud-Vest Oltenia din Craiova sau de la sediul CJPC Mehedinți din Drobeta Turnu Severin, mai exact unde a semnat condica de prezență și unde a fost pontat în perioada respectivă
  2. dacă în acea perioadă atribuțiile funcției acestuia, de comisar șef adjunct la nivelul CJPC Mehedinți, au fost exercitate tot de domnia sa sau delegate unei alte persoane și, de asemenea,
  3. câte persoane au exercitat efectiv funcții de execuție în perioada menționată în cadrul CJPC Mehedinți;

4.      Având în vedere cele dispuse prin Ordinul ANPC nr. 446 / 28.09.2020, prin care în perioada 29.09 – 31.12.2020, pentru funcția publică de conducere ocupată de petent a fost delegat dreptul de semnătură și reprezentare d-lui Felix Manta Daniel, actualul Secretar general interimar al Autorității, pe atunci comisar șef adjunct, CJPC Mehedinți,

          vă rugăm să ne comunicați:

  1. dacă în perioada mai sus menționată domnul Manta Felix Daniel a exercitat prerogativele funcției de comisar șef de la sediul CRPC Sud-Vest Oltenia din Craiova sau de la sediul CJPC Mehedinți din Drobeta Turnu Severin, mai exact unde a semnat condica de prezență și unde a fost pontat în perioada respectivă
  2. dacă în acea perioadă atribuțiile funcției acestuia, de comisar șef adjunct la nivelul CJPC Mehedinți, au fost exercitate tot de domnia sa sau delegate unei alte persoane și, de asemenea,
  3. câte persoane au exercitat efectiv funcții de execuție în perioada menționată în cadrul CJPC Mehedinți;

5.      Având în vedere cele dispuse prin Ordinul ANPC nr. 113 / 14.04.2021, prin care în perioada 19.04 – 18.10.2021, pentru funcția publică de conducere ocupată de petent a fost delegat dreptul de semnătură și reprezentare d-lui Felix Manta Daniel, actualul Secretar General interimar al ANPC, pe atuncicomisar șef adjunct, CJPC Mehedinți,

          vă rugăm să ne comunicați:

  1. dacă în perioada mai sus menționată domnul Manta Felix Daniel a exercitat prerogativele funcției de comisar șef de la sediul CRPC Sud-Vest Oltenia din Craiova sau de la sediul CJPC Mehedinți din Drobeta Turnu Severin, mai exact unde a semnat condica de prezență și unde a fost pontat în perioada respectivă
  2. dacă în acea perioadă atribuțiile funcției acestuia, de comisar șef adjunct la nivelul CJPC Mehedinți, au fost exercitate tot de domnia sa sau delegate unei alte persoane și, de asemenea,
  3. câte persoane au exercitat efectiv funcții de execuție în perioada menționată în cadrul CJPC Mehedinți.

6.      Cum răspunde ANPC la solicitarea domnului Radu Preda, Comisarul-șef CRPC SVO Craiova, adresată acestei instituții la data de 8 noiembrie 2021 ?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a strâns la nivel național, precum și din diaspora, peste 2 milioane de semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României. „Românii nu îl mai vor pe Klaus Iohannis. Această campanie s-a bucurat de o largă susținere […]
Către: Domnul Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății Domnul Attila-Zoltán Cseke, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Adresată de către: Senator Adrian Costea Circumscripţia electorală: 23 Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) Obiectul întrebării: Deficitul de medici de familie în România Data: 22 iunie 2022 Stimați Domni Miniștri, […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Dorinel Cosma Circumscripţia electorală: Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 22.06.2022 Obiectul întrebării: Controalele la  societățile comerciale ce practică arderi ilegale de deșeuri Stimate domnule Ministru, Pe 14 aprilie au avut loc […]
 Adresată:  Domnului ministru Carol Eduard NOVAK, Ministrul Sporturilor De către:  Domnul Senator Sorin Cristian MATEESCU  Circumscripţia electorală nr.14 Constanța,  Grupul  Parlamentar  AUR – Senat  şi prezentată în şedinţa Plenului din 22.06.2022 Obiectul întrebării : situația în care fostului mare fotbalist  Stelian Carabaș  i s-a îngrădit dreptul […]
Adresată: Domnului Ministru al Transporturilor Și Infrastructurii, Sorin Mihai GRINDEANU De către: Senator Andrei BUSUIOC Circumscripția electorală: NR. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Obiectul întrebării: Probabilitatea dezvoltării unui drum de mare viteză pe ruta Tișița- Vama Albița. Data: 22.06.2022 Stimate domnule ministru, Sorin […]
Către: Domnul Sorin Mihai Câmpeanu, Ministrul Educației Adresată de către: Evdochia Aelenei Circumscripția electorală: Nr. 14, Constanța Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) Ședința Senatului din: 22.06.2022 Obiectul întrebării: Clarificări cu privire la măsuri de prevenirea abandonului școlar Domnule Ministru, Proiectul „România Educată” a început […]