În urmă cu câteva zile, Guvernul PSD-PNL, a lovit în plin în ceferişti, ironia sorţii, tocmai prin aşa-numita Ordonanţă-”Trenuleţ”, interzicându-le practic gratuitatea navetei profesionale, cu toate că prin contractele colective de muncă negociate şi semnate chiar la început de decembrie 2023 s-a recunoscut dreptul lucrătorilor ceferişti de a circula cu trenurile de călători în baza autorizaţiei de călătorie.
Este dreptul negociat al lucrătorilor din sistemul CFR, iar faptul că Guvernul a decis ca începând cu anul 2024 să îl anuleze, determină umilinţă şi deznădejde pentru ultimii mohicani ai ceea ce a fost cândva A doua Armată a Țării, dar şi neîncredere în dialogul cu Guvernul.
Peste 30.000 de ceferişti fac deplasarea cu trenul de la domiciliu la locul de muncă şi retur, dar şi în exercitarea serviciului, către locaţiile unde îşi exercită sarcinile de serviciu. ,,Trenuleţul morţii”, cum numesc ei recenta OUG nr. 115/2023 suspendă, de fapt, anulează acest drept.
Măsura va produce pagube semnificative în bugetul familiilor lucrătorilor ceferişti, dar şi o pierdere pentru CFR Călători de peste 300 de milioane lei, pe care aceasta îi încasa de la celelalte companii feroviare de stat, pierdere care, ulterior, culmea ironiei, va trebui obligatoriu compensată chiar de la bugetul de stat, din care s-a tăiat acest drept.
Elevii circulă gratuit cu trenul, inclusiv cu intercity. Studenţii plătesc doar 10% din preţul legitimaţiei de călătorie. Pensionarii circulă gratuit şase călătorii. Ceferiştii de la unităţile feroviare de stat care circulă cu operatorii de transport feroviar privaţi pot să plătească 30% din valoarea călătoriei. În schimb, ceferiştii din unităţile feroviare de stat care circulă cu trenurile CFR Călători vor fi obligaţi să plătească biletul întreg, inclusiv atunci când fac naveta pentru a-şi efectua serviciul.
Sunt nemulţumiri mari şi cu privire la noua lege a pensiilor, care abrogă/elimină articole din Statutul Personalului Feroviar, adoptat prin lege, în timp ce salarizarea a generat cele mai mari nemulţumiri la CFR Călători şi CFR Infrastructură.
Este nejustificată şi fără nicio economie la Bugetul de stat pe anul 2024 această măsură, adoptată fără dialog civic, politic sau social. Să nu uităm că atât Legea Bugetului de Stat pe anul 2024, cât şi noua ordonanţă-trenuleţ nu au primit aviz favorabil de la CES.
Cerem ca Parlamentul să nu fie de acord cu excluderea ceferiştilor de la dreptul de a se deplasa cu autorizaţiile de călătorie şi să se respecte noile CCM, în vigoare.
Nu există răspunsuri