Adresată:
Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministru, Ministerul Educației și Cercetării
De către: Deputat Daniel-Răzvan BIRO
Circumscripția electorală: Nr. 28 Mureș
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 24.03.2025
Întrebare parlamentară: Încălcarea regulilor de transparență în consultările publice organizate de Ministerul Educației
Stimate domnule Ministru,
Ministerul Educației și Cercetării omite, în mod sistematic, de mulți ani, să prezinte documentele prevăzute de lege atunci când pune în consultare ordine de ministru. Iar dacă, în cazul proiectelor de Hotărâri de Guvern, sunt publicate, împreună cu proiectele propriu-zise, și notele de fundamentare, în cazul proiectelor de ordin de ministru – inclusiv în cazul celor ce pun în aplicare noilor Legi ale învățământului preuniversitar / universitar – astfel de acte lipsesc complet pe pagina dedicată transparenței instituționale, de pe site-ul Ministerului pe care îl conduceți.
Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică prevede, printre altele, ca:
• „Art. 7 (2) Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoștința publicului, în condițiile alin. (1), cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritățile publice. Anunțul va cuprinde: data afișării, o notă de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact și/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum și termenul-limită, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ. (…)
• (5) Propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice se vor consemna într-un registru, menționându-se data primirii, persoana și datele de contact de la care s-a primit propunerea, opinia sau recomandarea. (…)
• (10) Dezbaterile publice se vor desfășura după următoarele reguli:(…) d) în termen de 10 zile calendaristice de la încheierea dezbaterii publice se asigură accesul public, pe site-ul și la sediul autorității publice responsabile, la următoarele documente: minuta dezbaterii publice, recomandările scrise colectate, versiunile îmbunătățite ale proiectului de act normativ în diverse etape ale elaborării, rapoartele de avizare, precum și versiunea finală adoptată a actului normativ.”
Având în vedere cele expuse, domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți următoarele:
1. În ceea ce privește proiectele de acte normative, pentru perioada 2020- 2024, în cazul câtor anunțuri aduse la cunoștința publicului nu s-au respectat următoarele – existența unei note de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact și/sau de fezabilitate?
2. În ceea ce privește dezbaterile publice, pentru perioada 2020-2024, în câte cazuri nu s-a respectat termenul de 10 zile calendaristice pentru accesul public, pe site-ul și la sediul Ministerului, pentru următoarele documente: minuta dezbaterii publice, recomandările scrise colectate, versiunile îmbunătățite ale proiectului de act normativ în diverse etape ale elaborării, rapoartele de avizare, precum și versiunea finală adoptată a actului normativ?
Solicit răspuns scris.
Comments are closed