Raisa Enachi – interpelare către Ministerul Educației – Transformarea LICEELOR TEHNOLOGICE în LICEE PROFESIONALE.

Către: Domnul Sorin Mihai CÎMPEANU, Ministrul Educației

De la: Raisa ENACHI, Deputat AUR, circumscripția electorală nr. 39 Vaslui

Subiectul interpelării: Transformarea LICEELOR TEHNOLOGICE în LICEE PROFESIONALE.

Stimate Domnule Ministru,

          Având în vedere petiția VS070/22.07.2022 primită la cabinetul parlamentar din partea cetățenilor din orașul Negrești, județul Vaslui, cu peste 260 de semnături, vă aduc la cunoștință următoarele:

          Referitor la noul proiect de lege a învățământului preuniversitar “ROMÂNIA EDUCATĂ” pus în dezbatere publică până la data de 24 august a.c. prin care se propune transformarea LICEELOR TEHNOLOGICE în LICEE PROFESIONALE, vă supun atenției Dumneavoastră argumente credibile și de necontestat, care demonstrează faptul că Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” Negrești-Vaslui, care funcționează de foarte mult timp, nu ar trebui  să îi fie desființat, profilul actual transformându-l în liceu profesional. De-a lungul anilor de funcționare, Liceul tehnologic „Nicolae Iorga” Negrești-Vaslui a organizat numeroase clase cu profil filologie, matematică-informatică, științe sociale și științele naturii, având rezultate deosebite la profilul acestor materii și având rezultate notabile prin participarea la numeroase concursuri și olimpiade, iar rata promovabilității elevilor la bacalaureat a fost de peste 80%, rată ce situează această instituție de învățământ ca fiind un liceu de top în țară. Dacă dispare filiera teoretică, va crește incidența abandonului școlar în zonă. În plus, filiera teoretică a liceului a fost una performantă, care a ajutat mulți absolvenți să-si aleagă o carieră de prestigiu în toate segmentele cheie ale societății. Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” Negrești-Vaslui, este singura unitate de învătâmânt liceal pe o rază de 50 de km, cu aproximativ 1300 de elevi. Pe lângă orașul Negrești, care are în jur de 10000 de locuitori, liceul deservește mai multe comune și sate din trei județe: Vaslui (Todirești, Dumești, Băcești, Rebricea, Drăxeni, Oșești, Buda, Pădureni, Rafaila, Vulturești, Buhăiești, Parpanița), Iași (Bâcu, Ipatele, Drăgușeni, Țibănești, Jigoreni, Cuza-Vodă, Frenciugi, Dagâța, Tansa, Mănăstirea) și Neamț (Cuci, Bozieni, Oniceni). Având în vedere situația economică actuală cu care se confruntă județul Vaslui, părinții elevilor sunt puși într-o situație imposibilă de a-și susține financiar copiii să meargă în localitățile unde se găsesc instituții de învățământ cu profil teoretic din împrejurimi (Vaslui, Iași), altfel se va constata o rată mai mare a abandonului școlar.

          Având în vedere cele de mai sus, vă rog să îmi răspundeți, pe cale oficială, ce măsuri urmează să întreprindeți pentru rezolvarea acestei situații?

Totodată, vă întreb, domnule ministru, de ce impuneți transformarea Liceului Tehnologic „Nicolae Iorga” Negrești-Vaslui (singura instituție pe o rază de 50 km care are ca profil învățământ liceal) în liceu profesional?

Vă anexez petiția primită la cabinetul parlamentar pentru rezolvarea cu celeritate a acestui caz.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Susținută de către doamna senator: Niculina STELEA Circumscripția electorală: nr. 42, București Grupul parlamentar: Alianța […]
Adresată de către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: Nr. 34, Sibiu Grupul Parlamentar: Alianța […]
Adresată: Domnului ALEX FLORIN FLORENȚA, Procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de […]
Afirmația domnului Nicușor Dan, conform căreia „președintele are în mână un instrument foarte puternic – […]
Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]