Zestrea principală a oricărui popor este tradiţia. Aceasta formează în timp amprente ce se sădesc adânc în conştiinţa neamului, formând o structură aparte numită morfogenetica sau Egregorul Neamului Românesc.
Românii, ca oricare alt popor al Planetei, au o morfostructură unică, marcată activ de rezonanţe cu locul, cu obişnuinţele, cu preocupările predominante, cu resursele biosferice etc. Toate acestea sunt predispoziţii spre un destin de neam, de cultură, spre infrastructura a ceea ce numim patriotism. De-a lungul timpului populaţiile carpato-danubiano-balcanice au purtat mai multe denumiri: pelagi, traci, geţi, daci, români.
Aşadar, în timp, dar şi pe un spaţiu determinant, poporul român şi-a format o matrice constituţională, matrice care s-a dezvoltat, a evoluat sau involuat, în funcţie de factorii care i-au apărut, dar mai ales de intenţiile colective ce implicau curaj debordant, acţiuni responsabile, omenie, altruism, ajutor fratern etc. Ancorele fraterne se întâlnesc în toate locurile unde au locuit şi s-au osârdit populaţiile româneşti. Sufletul Neamului Românesc are profunde rezonanţe doar acolo unde românii s-au manifestat, au creat şi s-au bucurat de roadele pământului. Ştiinţa actuală a demonstrat (pe baza ADN-ului uman prelevat din siturile arheologice din rămăşiţele umane) că oamenii preistorici aveau aceleaşi combinaţii genetice cu românii de astăzi. Aşadar, românii din spaţiul carpato-balcanic sunt aceiaşi de acum peste 7000-10000 de ani în urmă, că nu au venit de nicăieri, că am fost aici de la …începuturi. Civilizaţiile carpatice, obiceiurile, tradiţiile, legendele toate duc spre acelaşi etalon: statornicie şi continuitate.
Dorul de neam şi de glie, de pământul bogat şi variat, a fost ancora subtilă care i-a atras magnetic pe toţi cei care au plecat şi pleacă de pe pământul strămoşesc. Oriunde ne-am duce, esenţa noastră subtilă se manifestă acerb prin patriotism şi dor de glia strămoşească. Orice element comun ce are analogii cu teritoriul românesc sau cu obiceiurile de acasă produce vibraţii vii în conştiinţa şi sufletul nostru, oriunde ne-am afla, chiar la mii de km distanţă de locul natal.
Pământul românesc a fost de-a lungul timpului ţinta multor popoare barbare, a multora care au venit cu un singur scop: jefuirea avuţiilor, a recoltelor, a bunului cel mai de preţ, pământul. Cel mai bun aliat al românului a fost Bunul Dumnezeu, care l-a călăuzit la vremuri de restrişte, l-a îndrumat să se ascundă în codrul des sau chiar să lupte cu duşmanul nemilos. De aceea Bunul Dumnezeu i-a sădit adânc în suflet şi conştiinţă dorul de glie, de păduri şi râuri, tradiţii şi veselie.
Poporul român are sădită adânc în suflet, mai mult ca oricare popor de pe Pământ, Omenia. Respectul de străini, dăruirea altruistă, fără răsplată, sunt etaloane bine marcate, care se transmit din generaţie în generaţie la toate grupurile de români de pretutindeni. Aceeaşi intensitate a omeniei o întâlnim din Macedonia (la meglenoromâni) până dincolo de Nistru, la satele izolate din Transnistria şi Ucraina, la satele de huţuli din Carpaţii Păduroşi, la vlahii din Banatul sârbesc etc. Omenia şi blândeţea românului sunt intrinseci, sunt legi ale firii, sunt daruri dumnezeieşti sădite cu sfinţenie în fiecare suflet românesc.
Patosul de glie şi neam reprezintă esenţa Egregorului Românesc. Patriotismul a fost şi este esenţa ce i-a îndemnat pe eroii noştri, pe câmpul de luptă din toate timpurile, la jertfa supremă, o jertfă în slujba gliei strămoşeşti, în slujba entităţii naţionale. Pe eroii noştri i-a ţinut în viaţă, de cele mai multe ori, dorul de familie şi glie, dorul de eternitate.
Au fost şi vor fi multe piedici în realizarea unităţii teritoriale, piedici care au fost şi acum peste 2000 de ani în urmă, încă din timpul măreţului rege dac Burebista, însă, indiferent câte popoare barbare au trecut prin foc şi sabie acest neam greu încercat, am rămas pe aceeaşi vatră strămoşească, ancoraţi profund prin iţele sensibile ale Sufletului Neamului Românesc.
Hristos S-a înălţat!
Nu există răspunsuri