Raisa Enachi – declarație de presă – România, progres sau regres privind respectarea drepturilor omului


În data de 12 decembrie, doamna deputat de Vaslui, Raisa Enachi, a prezentat, în declaraţia politică, realitatea dură a zilelor noastre în ceea ce priveşte progresul sau regresul privind respectarea drepturilor omului în România.

În ciuda discursurilor laudative privind evoluţia şi modernizarea generală a statului, constatăm că fundamentele morale ale justiţiei şi echităţii sunt subminate de structurile complexe ale sistemelor politice şi economice. Astfel, această discrepanţă dintre aspiraţiile noastre declarate şi realitatea dură cu care se confruntă drepturile omului în România devine tot mai evidentă în peisajul sociopolitic contemporan.

Este profund regretabil să constatăm că, în ciuda aparenţelor exterioare, România se confruntă cu o realitate în care drepturile omului sunt vulnerabile şi expuse la încălcări sistematice. Numai anul trecut au fost făcute peste 6000 de sesizări la CEDO şi chiar 72 de plângeri împotriva României. Numărul persoanelor care sunt încarcerate creşte semnificativ de la an la an. Când vom reuşi să ne ridicăm la standardele europene? Oare unde vom ajunge dacă vom mai continua aşa, dacă actuala guvernare refuză să respecte drepturile omului şi să aducă schimbări semnificative în politicile economice şi sociale? Riscul este acela că vom perpetua un climat de vulnerabilitate şi injustiţie, afectând nu doar prezentul, ci şi viitorul societăţii noastre, susţine doamna deputat Raisa Enachi.


Doamna deputat AUR, Raisa Enachi, menţionează că principiile justiţiei şi echităţii sociale, pe care politicienii se străduiesc să le afirme în discursurile publice, sunt contrazise de realitatea cotidiană, unde sistemele politice şi economice exercită o influenţă semnificativă asupra vulnerabilităţii drepturilor fundamentale ale omului. Dreptul la educaţie şi asistenţă medicală, considerate a fi fundamentale, suferă de subfinanţare. Se vorbeşte de respectarea drepturilor, despre lucrurile care se fac pentru români încontinuu, dar nu se văd schimbări! Câţi dintre dumneavoastră ştiţi în ce condiţii precare trăiesc unii dintre români? De ce copiii din Vaslui sunt nevoiţi să meargă zeci de kilometri pe jos până la şcoală?

Sau de ce mai există şcoli cu grup sanitar în fundul curţii? Dacă vă pasă, de ce nu întreprindeţi, cu adevărat, schimbări? În timp ce ne exprimăm mândria pentru progresele noastre, este vital să privim cu ochi critici la deficienţele existente, este imperios necesar să recunoaştem că respectarea drepturilor omului nu este doar o responsabilitate solemnă, ci şi un indicator al maturităţii noastre ca societate. Actuala guvernare nu doar că nu protejează şi promovează drepturile fundamentale ale cetăţenilor, ci le compromite în mod activ în beneficiul unor interese economice scurte şi partizane.


Amintesc că, în data de 10 decembrie, s-a marcat Ziua Internaţională a Drepturilor Fundamentale ale Omului şi vreau să facem din acest moment un apel la acţiune şi nu de reflexie. Este imperativ să ne dedicăm cu adevărat valorilor drepturilor omului şi să construim, împreună, o societate autentică şi dreaptă, în care fiecare cetăţean să se bucure de demnitate şi justiţie. Noi, Alianţa pentru Unirea Românilor, nu vom permite ca ţara noastră să fie o glumă în faţa altor ţări şi, mai ales, nu vom permite guvernării să îşi bată joc de români, a subliniat deputatul de Vaslui, doamna Raisa Enachi.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Mihail Neamțu, deputat AUR, Președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, solicită de urgență o anchetă privind înstrăinarea și vulnerabilizarea tezaurului dacic. ”Cu profundă îngrijorare, cer Primului Ministru, Ministerului Culturii, Ministerului Public și Ministerului Afacerilor Interne să demareze imediat o investigație amplă asupra modului în […]
Astăzi, românii din întreaga țară au demonstrat încă o dată că spiritul unirii nu este doar o pagină din istorie, ci un ideal viu, care ne dă forța de a lupta pentru viitorul și libertatea noastră. Cu ocazia Micii Uniri, AUR a organizat marșuri patriotice la […]
“Sebastian Burduja a descoperit, brusc și surprinzător, apa caldă! După ani de zile de negare și plecăciune în fața politicilor impuse de Bruxelles, acum vin senin și se prefac că sunt îngrijorați că Green Deal este nociv. Domnule Burduja, românii nu suferă de amnezie! Prin angajamentele […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) s-a reunit miercuri, 22 ianuarie, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Național de Conducere (CNC). În privința alegerilor prezidențiale, AUR a votat în unanimitate pentru reintrarea în cadrul constituțional prin reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Totodată, în perspectiva organizării unei […]
AUR condamnă ferm refuzul majorității parlamentare PSD-PNL-UDMR de a introduce pe ordinea de zi a plenului Senatului solicitarea noastră pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, esențială pentru revenirea la un cadru constituțional legitim. Reprezentanții PSD, PNL și UDMR au votat împotriva solicitării AUR în Biroul […]
“Bazându-se pe cei 28 de miliarde de euro din PNRR, guvernul a încheiat contracte de 42 de miliarde de euro. Pentru a plăti cele 42 de miliarde de euro, Guvernul a reușit să încaseze de la Uniunea Europeană puțin peste 9 miliarde de euro, din care […]