Raisa Enachi – declarație de presă – Respect şi preţuire Drapelului nostru Naţional!

În fiecare an, pe 26 iunie, se sărbătoreşte Ziua Tricolorului, aşa cum a fost stabilită prin Legea 96/20 mai 1998.

Ziua Drapelului Naţional a fost creată pentru a celebra ziua de 26 iunie 1848, când guvernul revoluţionar a declarat Tricolorul – roşu, galben şi albastru – ca fiind drapelul naţional al tuturor românilor.

Prin art. 12, Constituţia stabileşte că „Drapelul României este tricolor, culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu”.

O anume informaţie poate fi găsită în declaraţiile unui francmason pe nume Jean Alexandre Vaillant, care susţine că tricolorul a fost arborat pentru prima dată pe vârful Muntelui Pleşuva la 29 iulie 1839 (zona Comarnic). Poate că cea mai veche dovadă scrisă a acestei realităţi este folosirea de către Vaillant a tricolorului ca steag al Principatului. Cu cel puţin un deceniu înainte de a fi oficial, se pare că tricolorul românesc a fost recunoscut ca emblemă naţională încă din deceniul al patrulea al secolului al XIX-lea.

Revoluţionarii de la 1848, atât în Transilvania, cât şi în Muntenia, au arborat steagul tricolor ca simbol al luptei lor, pe care era inscripţionat cuvintele „Dreptate – Fraternitate” şi dându-i frumoasa denumire de „stindard al libertăţii”. Cele trei culori pot fi identificate pe steaguri datând din vremea lui Mihai Viteazul şi chiar a lui Ştefan cel Mare.Arborarea tricolorului este, de obicei, o ocazie emoţionantă în care ne mândrim cu naţionalitatea noastră. Asociem drapelul cu pacea, securitatea şi libertatea, dar nu trebuie să uităm că este şi un simbol al datoriei noastre colective pentru progresul societăţii noastre.Poate cel mai înalt omagiu adus drapelului românesc l-a mărturisit Alexandru Ioan Cuza: „Steagul e România, acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudorile muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este simbolul devotamentului, credinţei, ordinii şi al disciplinei ce reprezintă oastea. Steagul e totodată trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României! Aşa să îl păstrăm!”Să apreciem cum se cuvine drapelul nostru naţional! Să cinstim emblema preţioasă a poporului roman, să păstrăm simbolul puternic care ne identifică oriunde nu ne-am afla ca popor. Doresc tuturor românilor din întreaga lume ca, uniţi sub simbolul naţional TRICOLORUL, să trăiască frumos, liber şi demn să-şi iubească neamul, să nu-şi uite pământul, istoria, tradiţiile, limba şi istoria!

La mulţi ani, Tricolor!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu” organizează conferința „Femeia – între normalitate și ideologie” sâmbătă, 25 martie, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 12.00. Tema centrală a dezbaterilor este legată de valorile principale care definesc femeia în lumea contemporană și rolul acesteia în societate. După […]
AUR propune măsuri de sprijin pentru antreprenorii Români Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care prevede că, în cazul construcțiilor cu destinație de producție sau depozitare, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru o valoare maximă de 1.000.000 lei […]
Nici săptămâna aceasta persoanele chemate la audieri în cadrul Comisiei de anchetă privind achizițiile din timpul pandemiei nu au dat curs invitațiilor transmise. Primele 7 puncte de pe ordinea de zi a comisiei au fost:  1) audierea domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, 2) audierea domnului Victor […]
Adresată:  Domnului Marian NEACȘU, Secretar General al Guvernului De către: Senator Claudiu TÂRZIU, președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni Circumscripția electorală: nr. 42 București Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 22/03/2023 Obiectul întrebării: Programul multianual de burse identitare pentru elevii români din Ucraina. Stimate […]
ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ Adresată:  Domnului Attila-Zoltán CSEKE, ministrul al Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 21/03/2023 Obiectul întrebării: Realizarea […]
AUR
Federația Maghiară de Fotbal a reușit să iasă din anonimat printr-o știre mincinoasă publicată pe siteul oficial al forului. Într-un articol infirmat chiar de UEFA, oficialii maghiari pretindeau că federația europeană și-ar fi dat acceptul pentru utilizarea materialelor cu harta Ungariei mari pe stadioane.    La mai […]