În fiecare an, pe 25 mai, lumea sărbătoreşte Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi.
Ideea de a dedica o zi specială problemei copiilor dispăruţi a apărut pentru prima dată în SUA. Preşedintele american, Ronald Reagan, a declarat 25 mai Ziua Naţională a Copiilor Dispăruţi la patru ani după ce Ethan Patz, un băiat american de şase ani, a dispărut în drum spre casă de la şcoală şi nu a fost găsit niciodată.
Iniţiativa americană a fost susţinută în Europa. Centrul Internaţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi a fost înfiinţat în 1998, are în prezent membri in 31 de ţări, inclusiv România, şi o bază de date multilingvă cu fotografii şi informaţii despre copiii dispăruţi din întreaga lume.Pe 25 mai, în întreaga lume au loc dezbateri publice pe tema copiilor dispăruţi, se trimit mesaje de solidaritate familiilor acestora şi se desfăşoară campanii de informare şi sensibilizare a elevilor, părinţilor, profesorilor şi a publicului larg cu privire la numărul tot mai mare de copii daţi dispăruţi de către părinţii lor.
Floarea de nu-mă-uita serveşte drept simbol al Zilei Copiilor Dispăruţi.
În perioada „30.04.2020–20.04.2021, au fost înregistrate 5.924 de sesizări privind minori care au dispărut de acasă, un bilanţ dramatic, în condiţiile în care 206 au vârste până în 10 ani, 1.453 au vârsta cuprinsă între 10-14 ani şi 4.263 sunt mai mari de 14 ani, potrivit datelor furnizate de Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliţie”. În aceeaşi perioadă de timp, 5.821 de minori au fost găsiţi. Totuşi, în ultimii ani, numărul sesizărilor dispariţiilor de copii s-a triplat.
Aproximativ 90% dintre rapoartele privind copiii dispăruţi se referă la dispariţii voluntare ale minorilor de la domiciliul lor sau din centrele de îngrijire pentru o perioadă de timp nedeterminată, în unele cazuri fiind vorba de dispariţii repetate. Restul incidentelor sunt dispariţii nevoluntare, accidentale (rătăciri la joacă sau la plimbare, accidente de maşină, înec) şi dispariţii în circumstanţe neobişnuite (copiii pot fi victime ale unor infracţiuni).
Neglijenţa şi lipsa de supraveghere din partea adulţilor responsabili, conflictele repetate în familie, abuzul fizic şi/sau emoţional asupra copiilor, lăsarea acestora în grija bunicilor sau a altor rude, în condiţiile în care tutorii legali pleacă la muncă în străinătate, blocajele de comunicare cu părinţii, mai ales în situaţii dificile, abandonul şcolar şi influenţa/presiunea colegilor sunt principalele motive pentru care copiii îşi părăsesc familiile sau centrele de îngrijire.
Este dureros să vezi cum tinerii suportă condiţii de viaţă în care fuga de acasă pare a fi cea mai bună alegere într-o perioadă altfel dificilă, cum ar fi adolescenţa. Ei au nevoie de ajutorul nostru pentru a înţelege că aceasta este o soluţie falsă care îi expune pe copii la pericolul exploatării, abuzului şi traficului de persoane. Copiii din centrele de plasament care fug în mod obişnuit din aceste instituţii necesită un tratament special.
Scopul acestei zile a fost acela de a efectua o căutare de amploare şi de a atrage atenţia societăţii asupra problemei răpirilor de copii şi a lipsei de strategii pentru rezolvarea acesteia. Autorităţile de aplicare a legii, tutorii, adăposturile, operatorii liniilor de urgenţă şi alţii, cu toţii au o responsabilitate comună pentru protecţia copiilor. Aducerea copiilor în siguranţă şi protejarea lor de pericole este îngreunată de lipsa de colaborare şi coordonare între părţile interesate la nivel naţional şi internaţional.
Obiectivele acestei zile sunt de a atrage atenţia asupra problemei răpirilor de copii, de a educa părinţii cu privire la măsurile de siguranţă pentru a-şi proteja copiii, de a-i onora pe cei care nu au fost găsiţi niciodată şi de a-i sărbători pe cei care au fost găsiţi.
Copiii sunt comoara unei societăţi.
Nu există răspunsuri