Unul dintre cele mai grave efecte ale exodului de forţă de muncă a fost reprezentat de situaţia copiilor rămaşi fără îngrijirea şi supravegherea părintească. Situaţia aceasta atinge şi extreme în cazurile în care unii copii ajung chiar să se sinucidă de dorul părinţilor.
Un exemplu de o astfel de tragedie a avut loc chiar în Botoşani, în anul 2018. În acel caz, un copil din Draxini s-a sinucis din cauza dorului pentru părinţii care lucrau de mai mulţi ani în Germania.
În final, România a ajuns sa fie deposedată, nu numai de terenuri agricole, păduri, materii prime, şi alte bogăţii, ci şi cea mai importantă resursă pe care o are o ţară: copiii!
Un alt efect al exodului românilor este cel de deznaţionalizare a copiilor care, fiind născuţi, crescuţi şi educaţi în sistemul din străinătate, nu mai simt că aparţin de societatea şi cultura românească. În acest sens, atragem atenţia şi asupra sistemului educaţional românesc care are ca victime inclusiv aceşti copii crescuţi în străinătate. Evident, efectul este unul indirect, întrucât părinţii au ales să combată sistemul educaţional deficitar prin înrolarea copiilor în sistem străine. Putem spune că sistemul educaţional al ţării este condus de veritabile forţe antinaţionale!
Mai mult de atât, în loc să fie căutate remedii pentru aceste probleme, se insistă subiectul introducerii educaţiei sexuale in şcoli. Acest subiect a fost deraiat de la scopul lui principal şi este, astăzi, utilizat de grupuri de interes ce urmăresc să vulnerabilizeze securitatea copiilor din România.
Contextul este cu atât mai grav cu cât există acuzaţii referitoare la adopţii internaţionale mascate care au scop de racolare a minorilor. Statul Român nu este încă capabil să asigure siguranţa copiilor săi. Copiii români se află într-un pericol constant de a deveni victimele unor dezaxaţi din lumea bună a occidentului. Să nu uităm că la un moment dat România era principala piaţă de copii pentru adopţii internaţionale. Atunci noi ne-am vândut copiii! Am vândut un număr foarte mare de copiii. Să nu uităm că acel moment nu este atât de îndepărtat în timp.
Având în vedere cele afirmate, mă întreb dacă România este capabilă astăzi să protejeze orice copil al ţării de pedofili şi traficanţi. Toate acestea se întâmplă sub ochii noştrii si ridicăm din umeri a neputinţă, dar nu conştientizăm că suntem la fel de vinovaţi şi responsabili, precum cei care direct le săvârşesc! Nu există semn mai clar că un stat este eşuat decât atunci când copiii acelui stat se află într-o stare de continuă vulnerabilitate.
Este momentul să ne trezim şi să apărăm copiii României cu orice preţ!
Nu există răspunsuri