Petre Pușcașu – Întrebare parlamentară – Situația profesorilor care au depășit vârsta de pensionare au ales să rămână titulari în școli

Adresată:

Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, ministrul Muncii și Solidarității Sociale

De către: Deputat Petre PUȘCAȘU

Circumscripția electorală: nr. 31, Prahova

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 28.01.2025

Obiectul întrebării: Situația profesorilor care au depășit vârsta de pensionare au ales să rămână titulari în școli

Stimată doamnă ministru,

Cu siguranță, ”România Educată” reprezintă cel mai mare eșec educațional post-decembrist: școli desființate, lipsa investițiilor serioase în infrastructura școlară, lipsa unor programe viabile pentru atragerea și formarea unor noi generații de profesori, iar exemplele pot continua.

Criza personalului didactic din România este profund îngrijorătoare – nimeni nu contestă experiența cadrelor didactice aflate în pragul pensionării, însă, cu siguranță, se pune problema calității actului educațional, a existenței posibilității susținerii lui la standardele cerute pe parcursul unui întreg an școlar, precum și al disponibilității medicale, în special din punct de vedere psihologic.

Din anul școlar 2024-2025, profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani, potrivit metodologiei de mobilitate valabilă pentru anul școlar curent.

Prin urmare, doamnă ministru, vă rog să îmi transmiteți care este numărul total al cadrelor didactice pensionate care încă predau în anul școlar 2025-2026, care este numărul acestora în județul Prahova și ce soluții ați adoptat, în timpul mandatului dumneavoastră, pentru a încuraja tinerii absolvenți să între în sistemul de învățământ pentru a combate deficitul de cadre didactice.

Solicit răspuns în scris.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

România se află din nou în fața unui scandal uriaș de corupție și incompetență guvernamentală, […]
Parlamentarii AUR vor depune un proiect legislativ pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și […]
Pe 26 martie, de la ora 17:30, ne vedem în Piața Victoriei, la București! Îl […]
Senatorul AUR, Niculina Stelea, consideră că decizia recentă a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) […]