Vreau să vă spun, astăzi, povestea unei promisiuni pe care statul român a făcut-o profesorilor tineri și pe care a micșorat-o, an după an, până când din ea aproape că nu a mai rămas nimic.
În anul 2023, prin Legea învățământului preuniversitar, s-a hotărât un lucru care avea logică: un tânăr care se titularizează într-o școală de la sat, într-o zonă defavorizată sau izolată, primește o primă de instalare egală cu cinci salarii minime brute, cu obligația să rămână acolo cinci ani. Adică statul îi spunea, în esență: te ajut să te muți, să îți plătești chiria, să te așezi în comunitatea aceea, iar tu îmi dai în schimb cinci ani de stabilitate pentru copiii din satul respectiv. Un târg cinstit, aș zice, și pentru profesor, și pentru comunitate.
Ce s-a întâmplat, însă, între timp? Prin Legea nr. 141/2025, prima aceea a fost mai întâi amânată cu un an, iar apoi tăiată de la cinci salarii minime la unul singur, adică la 4.325 de lei bruți. Numai că obligația de a rămâne cinci ani a rămas neschimbată! Cu alte cuvinte, stimați colegi, statul a redus la o cincime ceea ce dă, dar a păstrat întreg ceea ce cere. Cred că oricine, în orice negociere din lumea asta, ar numi lucrul acesta cu un cuvânt destul de simplu.
Și haideți să vedem ce înseamnă 4.325 de lei pentru omul acela. Un profesor tânăr care se titularizează într-o comună de pe valea Teleajenului, undeva spre Cheia sau spre Slănic, are de făcut naveta zilnic, cu mașina proprie sau cu ce mijloc de transport mai găsește prin zonă. Calculați dumneavoastră motorina pe șase luni și veți vedea că prima aceasta se topește undeva până în februarie! Nu-i ajunge nici măcar pentru primul an, darămite să fie un motiv pentru care să își lege cinci ani din viață de acel loc.
Dar cea mai mare problemă, domnule ministru al Educației, nici măcar nu e suma. Este că nu știm dacă profesorii aceștia vor primi banii vreodată!
Fiindcă legea spune clar că unitățile de învățământ care intră în această categorie – rurale, defavorizate sau izolate – se stabilesc prin ordin al ministrului educației, cu consultarea partenerilor de dialog social. Fără acel ordin, nimeni nu știe care școli sunt pe listă, iar dreptul rămâne o frumusețe scrisă în Monitorul Oficial. Or, anul școlar a început deja, profesorii s-au titularizat, copiii au intrat în clase – și tocmai de aceea am adresat ministrului Educației o întrebare parlamentară prin care i-am cerut să ne spună dacă acest ordin a fost emis și publicat, și, dacă nu, când anume va fi!
Am cerut, de asemenea, câte cadre didactice s-au titularizat în acest an în școlile din mediul rural, câte dintre ele sunt din județul Prahova, care sunt unitățile prahovene cuprinse pe listă și ce sume au fost prevăzute în bugetul Ministerului pentru plata acestor prime. Pentru că, dacă banii nu sunt prinși în buget, atunci discutăm degeaba, ne mai amăgim un an și tot așa.
Stimați colegi, județul Prahova nu este doar Ploieștiul și zona industrială din jurul lui. Prahova înseamnă și comunele de deal și de munte, de pe Teleajen, din zona Vălenii de Munte, din satele de sub munte, unde școlile au clase mici, unde posturile rămân an de an neocupate și unde copiii ajung să fie învățați, din lipsă de altceva, de oameni fără pregătirea necesară. Acolo, un profesor tânăr care ar veni și ar rămâne face mai mult decât zece strategii scrise la București.
Iar noi ce-i oferim acelui om? O primă tăiată la o cincime, un angajament de cinci ani, o navetă pe cont propriu, nicio locuință de serviciu și, deocamdată, nici măcar certitudinea că e pe vreo listă…
Cer, prin urmare, Ministerului Educației și Cercetării trei lucruri, toate perfect realizabile.
Întâi, să emită și să publice de îndată ordinul cu lista unităților de învățământ eligibile, pentru că fără el toată discuția aceasta rămâne una teoretică.
Al doilea, să confirme public că sumele pentru plata acestor prime sunt prevăzute în buget și să spună data la care banii ajung la oameni, nu „în cursul anului”.
Al treilea, și cel mai important, să vină în fața Parlamentului cu un pachet serios pentru profesorii care aleg școlile de la sat – locuință de serviciu asigurată de autoritatea locală, decontarea integrală a navetei și revenirea primei de instalare la nivelul prevăzut inițial în lege.
Un stat care cere cinci ani din viața unui om și îi dă în schimb cât face motorina pe câteva luni nu construiește nimic durabil, domnule ministru, ci doar se preface că a rezolvat o problemă! Iar copiii din satele Prahovei vor rămâne, și la anul, cu aceleași catedre neocupate…
Comments are closed