Muncaciu Sorin-Titus – întrebare parlamentară către Ministerul Sănătăţii –   Este iodarea sării pentru consumul uman obligatorie în statele membre ale Uniunii Europene și în Statele Unite ale Americii?  

Adresată:Domnului Florin-Vasile CÎŢU Ministru interimar Ministerul Sănătății  
De către:Sorin-Titus MUNCACIU Deputat de Galați 
  Obiectul:  Este iodarea sării pentru consumul uman obligatorie în statele membre ale Uniunii Europene și în Statele Unite ale Americii?  

Stimate domnule ministru,

Încă din anul 1995, Guvernul Văcăroiu, prin Hotărârea nr. 779 privind reglementarea consumului de sare iodată și ulterior, în anul 2002, Guvernul Năstase, prin Hotărârea nr. 568 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor şi utilizării în industria alimentară au reglementat condiţiile referitoare la iodarea universală a sării.

Astfel, cele două Guverne au hotărât că, în România, în alimentaţia oamenilor se utilizează numai sare iodată. 

De asemenea, Guvernele României au hotărât o limită minimă și o limită maximă a concentrației de iod.

În anul 1995, Guvernul Văcăroiu a prevăzut minimum 40 mg şi maximum 50 mg iodat de potasiu pe kg de sare, iar după 7 ani, în anul 2002, Guvernul Năstase a scăzut aceste limite, și anume, a prevăzut minimum 25,5 mg şi maximum 42,5 mg iodat de potasiu pe kg de sare.

Ulterior, după doar 2 ani, în anul 2006, prin Hotărârea  nr. 1.904 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei pentru animale şi utilizării în industria alimentară, Guvernul Tăriceanu a crescut aceste limite, și anume, a prevăzut minimum 42 mg şi maximum 67,2 mg iodat de potasiu pe kg de sare.

Mai mult, din 2002, Guvernul a hotărât că iodul se poate folosi inclusiv sub formă de iodură de potasiu.  

Având în vedere impactul major al acestor hotărâri de Guvern asupra sănătății publice, în contextul în care, în anul 2021, în România există încă obligația de a utiliza în consumul uman numai sare iodată, vă rog să-mi comunicați, pentru anul curent:

  1. Statele membre ale Uniunii Europene în care există obligația de a utiliza în consumul uman numai sare iodată.
  2. În Statele Unite ale Americii există obligația de a utiliza în consumul uman numai sare iodată?

De asemenea, pentru statele în care există această obligație, vă rog să-mi comunicați  elementele de identificare ale actelor normative incidente și concentrația de iod (inclusiv limitele minime și maxime) impusă prin aceste acte normative.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL SENATULUI           În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 alin din Constituția României, republicată, respectiv cu prevederile art. 92 alin. (1) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintăm propunerea legislativă „Lege pentru completarea […]
CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAȚILOR           În conformitate cu prevederile art. 74 alin din Constituția României, republicată, vă înaintăm propunerea legislativă „Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor” spre dezbatere și adoptare. De asemenea, adresăm rugămintea de a […]
Telenovela falimentului Euroins a ajuns într-un moment final. Tribunalul București a declarat falimentul Euroins ca urmare a solicitării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). În acest moment, peste 2,7 milioane de români care au polițe de asigurare la Euroins sunt în situația în care trebuie să achiziționeze […]
Adresată:  Domnului Árpád ANTAL, primar al municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna. De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 07/06/2023 Obiectul întrebării: Restaurarea necropolei internaționale […]
Adresată: Domnului CSEKE Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Senator Gheorghe Adrian CĂTANĂ, membru al Comisiei pentru administrație publică Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 31/05/2023 Obiectul interpelării: Hotărârea de Guvern pentru accelerarea reabilitării Palatului Justiției din […]
Adresată:   Domnului Nicolae Ciucă, Prim-ministrul României Domnului Florin Spătaru, Ministrul Economiei Domnului Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor Publice De către: Senator Adrian Costea Grupul Parlamentar AUR Şedinţa Senatului din: 7 iunie 2023 Obiectul întrebări: Invocarea lipsei fondurilor pentru salarizarea decentă a profesorilor Stimate domnule prim-ministru, Stimați domni […]