Pe front nu luptă banii, nici tancurile simple, ci oamenii, prin sacrificii şi jertfă!
Parlamentul României s-a reunit, în data de 2 aprilie 2024, în şedinţă de plen comună pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi 75 de ani de existenţă a NATO, ocazie cu care senatorii şi deputaţii au adoptat Declaraţia Parlamentului României.
În document se aminteşte că, în urmă cu 20 de ani, la 29 martie 2004,România a devenit membru al Alianţei Nord-Atlantice, cea mai importantă şi puternică organizaţie politică şi de securitate din istorie, iar marcarea celor două decenii de la aderarea României la NATO precede aniversarea a 75 de ani de la semnarea Tratatului de la Washington.
Domnul deputat din partea Alianţei pentru Unirea Românilor (A.U.R.), gl. (r) prof. dr. Mircia Chelaru, a avut următoarea intervenţie:
“Încep prin a invoca cuvântul «pace».
Pace, Pace, Pace tuturor popoarelor lumii!
Mai înainte, domnul preşedinte al Senatului invoca ziua de 2 aprilie.
2 aprilie, un moment de mare demnitate naţională, când s-a ridicat drapelul Naţiunii Române pe unul din cele 27 de catarge de la Mons, acolo unde este Comandamentul Suprem Aliat.
2 aprilie este mai mult decât o dată, este un act de naştere a unei Românii cu adevărat europeană.
Înseamnă nu doar o trecere în revistă a unor ani calendaristici. Noi considerăm că au fost 20 de ani de istorie reconfigurată, o istorie care pleacă de la incertitudine şi singularitate, aşa cum era România atunci, la o securitate garantată şi la solidaritate colectivă.
Este un parcurs istoric al întregii societăţi româneşti, nu doar al armatei, dar, – pentru că eu am trăit acele momente, şi domnul Nicolae Ciucă făcuse trimitere la aportul extraordinar al armatei române -, cel puţin cu 10 ani înainte, armata a suportat cele mai severe reconfigurări şi sacrificii. De la 230.000 de oameni s-a ajuns la un număr de 114.000, zeci de mii de militari, a căror destine s-au schimbat peste noapte, asumându-şi acest sacrificiu în numele patriei.
Din păcate, o să vedem ce a oferit patria mai târziu acestor militari.
Dar, armata, aşa cum o ştiţi dumneavoastră, a fost avangarda, a fost vârful penetrant, a fost forţa tractoare pentru împlinirea acestui scop strategic. Trebuie să recunoaştem la această perioadă, faţă de acel moment, pentru că vorbim şi de NATO 75 (4 aprilie 1949) s-a transformat el însuşi dintr-o Alianţă militară, cu scopuri strict militare, într-un organism Euro Transatlantic de anvergură politico-militară, de valoare strategică şi geopolitică asupra întregii Europe.
Este, la ora actuală, pentru fiecare partener, o formă asumată de construcţie a unei civilizaţii a securităţii prin descurajare.
Aceasta era problema de bază: care sunt căile prin care să descurajăm agresiunea asupra ţării noastre, noi rămânând, undeva, într-un ”no man’s land” în acea perioadă.
Iar armata şi-a asumat acest rol de a trece de la o structură de masă la una a unei înalte calităţi, cum spuneam noi la acea vreme, a unei calităţi totale!
Este obligatoriu să înţelegem şi spuneam şi atunci şi o spun în continuare, că NATO nu este nici mai puternic, nici mai slab decât suma integrată a forţei fiecărei naţiuni de a-şi atinge obiectivele integrate.
Această alianţă este cea care cere, care oferă şi faţă de care trebuie să oferim şi, la rândul nostru, să cerem. Ce anume? Am să ating puţin acest lucru: credibilitate prin loialitate, predictibilitate şi responsabilitate. Ori, pentru asta trebuie să eliminăm miopia politică şi ignoranţa funcţională. S-a zis că, dacă există NATO, suntem bine mersi acoperiţi de această umbrelă, nefiind atenţi că uneori ploaia trece prin umbrelele «găurite». Găurile sunt ale noastre pentru că doar 1,6% din PIB nu înseamnă loialitate, nu înseamnă responsabilitate!
Achiziţii fără «Offset» înseamnă deja înrobirea economiei noastre. Industrie de apărare inexistentă înseamnă să stai cu mâna întinsă în altă parte. Iată de ce, la ora actuală, este nevoie de a constata că sursa de atractivitate pentru militari este cât se poate de redusă, pentru că pe front nu luptă banii, nici tancurile de unele singure, ci oamenii asumaţi prin sacrificiu şi jertfă.
Îmi pare rău că trebuie să o spun astăzi, dar solda unui militar în termen, activ, este mai mare decât solda unui general în rezervă!
Acest lucru face ca să ne punem întrebări de ce am ajuns aici şi în ce măsură, noi, vom contribui prin ceea ce facem fiecare în locul nostru monopost de decizie pentru ca să avem credibilitate, pe mai departe loialitate, fără ezitări ”europene”. Și mulţumim lui Dumnezeu că acele ezitări europene asupra art. 5 operaţional este acoperit şi garantat în cele din urmă prin determinarea Statelor Unite ale Americii, având în faţă parteneriatul strategic.
Să dea Dumnezeu să n-avem nevoie ca vreodată să fim obligaţi să punem în operă tratatul cu articolul său 5.
Să dea Dumnezeu să fie doar pace, pace, pace!”.
Nu există răspunsuri