De ce sărbătorim 24 ianuarie la Iaşi?
În fiecare an, în luna ianuarie, sărbătorim Unirea Principatelor Române – Moldova şi Țara Românească. Impropriu numite ”mica unire”, actele de la 5 şi 24 ianuarie 1859 au constituit piatra de temelie, de la care a plecat edificarea fundaţiei statului român modern.
Într-un elan de generozitate, moldovenii au stabilit Capitala Principatelor Unite, renunţând atunci la Iaşi, în favoarea Bucureştilor. Au făcut-o cu durere în suflet, dar cu speranţa unui viitor comun mai bun, singura ”compensaţie” fiind stabilirea unei tradiţii nescrise (şi aceea contestată recent), prin care mitropolitul Moldovei urma să devină Patriarh al statului astfel creat.
Au existat atunci, fireşte, unii moldoveni care s-au opus, avertizând că la Iaşi ”va creşte troscot”, ca pe străzile Hârlăului. În 1866, după detronarea lui Al. I. Cuza, s-a manifestat o nouă opoziţie şi autorităţile chiar au făcut apel la folosirea forţei armate, pentru a curma o revoltă de stradă.
Astăzi, la 165 de ani de la Unire, putem face un bilanţ şi ne putem întreba dacă scepticii de atunci au avut sau nu dreptate. Este drept că nu a crescut troscot pe străzile Iaşilor, dar nu putem să nu observăm faptul că sacrificiul de atunci al moldovenilor nu a fost apreciat cu justă măsură. Iaşii au rămas mult în urma Capitalei, ca întindere, ca populaţie şi ca dezvoltare economică.
Marile proiecte de infrastructură ocolesc Moldova, lucru care se întâmplă mai ales din 1990 încoace. Există, într-adevăr, un licăr de speranţă, că se vor construi autostrăzile A7 şi A8 şi bucuria că aeroportul din Iaşi are, în sfârşit, un terminal demn de capitala Moldovei. Este, însă, prea puţin şi, din păcate, frustrările locuitorilor Moldovei încep să îşi spună cuvântul. Dacă iniţiativa fostului primar al urbei, Constantin Simirad, de a crea, în anii `90 un Partid al Moldovenilor a fost întâmpinată cu multă ironie, observ astăzi că unii ieşeni (cu studii făcute serios şi la timp) vehiculează din nou fantoma separatismului moldovenesc şi singura explicaţie rezidă în disperarea acestor oameni faţă de nepăsarea Centrului în legătură cu cele opt judeţe ale Moldovei.
Situaţia nu mai trebuie privită ironic şi nici superficial – poate exista un moment în care aceste idei să îşi facă loc în minţile unor cetăţeni mai puţin avizaţi din punct de vedere istoric şi, la rigoare, se poate crea o situaţie periculoasă. Responsabilitatea politicienilor români în legătură cu acest fapt este de netăgăduit şi măsuri urgente trebuie să fie luate. Aşa cum spuneam mai sus, un licăr de speranţă există, dar dacă promisiunile nu se vor concretiza, consecinţale ar putea fi, pe termen lung, dramatice.
Îngrijorător este şi faptul că, dacă în trecut, pe 24 ianuarie, politicienii veneau la Iaşi, făceau promisiuni şi apoi plecau şi uitau de ele, în ultimii ani observăm că nici nu se mai obosesc să facă deplasarea. De câte ori a fost preşedintele Iohannis la Iaşi, pe 24 ianuarie? Dar de câte ori a fost preşedintele la Iaşi, în cele două mandate ale sale?! În acest an, preşedintele a ”sărbătorit” Unirea din 1859, alături de premier, la Bucureşti, în Parcul Carol. Asta, pe fondul apariţiei în spaţiul public a unor indivizi – inclusiv unii angajaţi în politică, care pun sub semnul întrebării legitimitatea sărbătorii de la Iaşi, susţinând că ziua de 24 ianuarie trebuie sărbătorită la Bucureşti, deoarece pe 24 ianuarie 1859 Cuza a fost ales domn al Țării Româneşti, nu al Moldovei. Ceea ce este adevărat, dar irelevant pentru discuţia noastră: 24 ianuarie se sărbătoreşte la Iaşi, pentru a aminti o data pe an Capitalei şi politicienilor de sacrificiul pe care Moldova l-a făcut în 1859, în baza unor promisiuni care nu s-au îndeplinit mai niciodată.
Acest ”tras de mânecă” anual a devenit obositor, plictisitor şi chiar enervant pentru politicienii dâmboviţeni mai ales de când avem un preşedinte pe care nu îl deranjează să se dea în stambă în Africa, dar căruia îi repugnă să vină în Moldova. De el, România va scăpa în 2024, dar problema rămâne!
Nu există răspunsuri