Către: Ministerului Sănătății
Domnului Ministru Vlad Voiculescu
De la: Deputat Lilian Scripnic
Deputat AUR, circumscripția Galați
Obiectul întrebării: Probleme de securitate și salarizare ale lucrătorilor din domeniul sanitar
Domnule Ministru,
În urma întâlnirii pe care am avut-o cu liderul Sindicatului Solidaritatea Sanitară Galați, mi-au fost aduse la cunoștință o serie de probleme extrem de grave cu care se confruntă lucrătorii din domeniul sanitar aflați în prima linie a luptei împotriva pandemiei COVID-19.
Pornind de la premisa că statul român are obligația de a asigura protecția sănătății și a securității lucrătorilor din sănătate și că aceștia trebuie să fie plătiți proporțional cu efortul pe care îl depun și cu riscurile la care se expun, vă întreb:
1. Ce măsuri intenționați să adoptați în vederea creșterii protecției și securității salariaților din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale și umane etc) astfel încât să se reducă numărul lucrătorilor din sănătate infectați sau chiar decedați din cauza noului coronavirus? Dacă pe agenda dumneavoastră de lucru există asemenea măsuri, vă rog să îmi spuneți care sunt acelea și când vor fi puse în practică. În acest context:
- Are ministerul pe care îl conduceți în vedere elaborarea de standarde privind durata de utilizare a echipamentelor individuale de protecție, respectiv asigurarea acestor echipamente în cantitatea și la calitatea necesară protecției salariaților din sănătate?
- V-ați propus să elaborați un normativ de personal pentru tratamentul pacienților COVID-19?
- Ați luat în calcul perspectiva reducerii timpului de lucru continuu în echipament individual de protecție la 3 ore?
- Aveți în vedere adaptarea răspunderii profesionale a salariaților din domeniul sanitar la condițiile create de „noua normalitate” determinată de pandemie?
- Aveți în vedere includerea COVID-19 ca boală profesională pentru lucrătorii din sănătate?
2. Care sunt motivele neaplicării prevederilor Legii nr. 56/2020 cu privire la pensia de urmaș și alte drepturi pentru copiii lucrătorilor din sănătate căzuți la datorie? Cum v-ați propus să remediați această nedreptate?
3. Care este motivul anulării, începând cu 1 ianuarie 2021, a creșterii salariului de bază prevăzute de OUG nr. 225/2020 pentru aproximativ 70.000 de lucrători din sectorul public de sănătate?
4. Ce măsuri intenționați să promovați cu privire la salarizarea personalului din sănătate? Pentru ca acești lucrători să fie plătiți proporțional cu efortul pe care îl depun și cu riscurile la care se expun, aveți în vedere schimbări în grila de salarizare, reașezarea sporurilor, acordarea de stimulente, plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază sau reducerea vârstei de ieșire la pensie pentru condiții de muncă deosebit de periculoase?
Întrebările pe care vi le-am adresat au la bază dorința mea de a sprijini, la nivel parlamentar, alocarea de resurse pentru unitățile medicale din județul Galați și pentru personalul acestora, de a iniția modificări legislative care să conducă la îmbunătățirea sistemului de sănătate, în folosul românilor, în general, și al gălățenilor, în mod particular.
Orice informații tangente cu acest subiect sunt binevenite.
Comments are closed