Adresată: Domnului Angel TÎLVĂR, ministru al Apărării Naționale
De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi
Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Data: 05/04/2023
Obiectul întrebării: Soluțiile MApN pentru Cimitirul Militar Internațional din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna.
Stimate domnule ministru,
Cimitirul Militar Internațional din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, se află într-o stare de delăsare. În el își dorm somnul de veci ostași care au luptat în timpul Primului Război Mondial în cadrul mai multor armate. Potrivit informațiilor de care dispunem, eroii înmormântați în Cimitirul Militar Internațional din municipiul Sfântu Gheorghe sunt de cel puțin 12 naționalități.
Potrivit informațiilor disponibile, cimitirul a fost realizat de Asociația Cultul Eroilor din județ, conduse în perioada interbelică de părintele protopop Aurel Nistor. După amenajarea cimitirului s-au ținut an de an, în perioada interbelică, ceremonii religioase, de Ziua Eroilor, cu participarea deservenților cultelor ortodox, catolic, reformat, mozaic și ai altor culte.
Odată cu desfășurarea reformei agrare din România reîntregită, în cadrul acestui cimitir au fost strămutate, de pe terenuri extravilane care au făcut obiectul împroprietăririi, mai multe morminte ostășești izolate.
De asemenea, în acest cimitir au fost înmormântași ostași răniți, din armate diferite, care au decedat în spitalul militar din Sfântu Gheorghe.
Domnul dr. Ioan Lăcătușu din Sfântu Gheorghe, care a fost mulți ani viceprimar al municipiului, a reușit întocmirea unei liste cu 157 de militari decedați în spitalul militar din oraș și înhumați în acest cimitir. De asemenea, partea maghiară a întocmit liste cu militarii maghiari înmormântați în acel lor. Există și câteva sute de militari necunoscuți înhumați în acest cimitir. Vă prezentăm în anexă la prezenta Documentarul ”Adevărul despre Cimitirul Eroilor din Sfântu Gheorghe în lumina documentelor de arhivă”, întocmit de domnul dr. Ioan Lăcătușu (42 de pagini).
Am putut constata la fața locului că îngrădirea acestui cimitir nu a fost finalizată. Unii factori din administrația locală, cu care am discutat, au ținut să sublinieze, contrar evidențelor, că acesta ar fi o necropolă de război pur maghiară.
La 4 aprilie 2023 am avut, la sediul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor (ONCE), o întrevedere de lucru cu domnul colonel Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu, director ONCE, și cu domnul colonel Dan-Mihai Dincă, director-adjunct ONCE, cu care am luat în dezbatere problematica Cimitirului Internațional din Sfântu Gheorghe. În cadrul întrevederii ni s-a comunicat faptul că ONCE are în atenție această problematică și că, de-a lungul anilor, ONCE a prezentat Ministerului Apărării Naționale și Instituției Prefectului din județul Covasna mai multe Rapoarte și Note de informare, emițând și unele Avize adresate autorităților publice locale.
Exprimăm opinia că Ministerul Apărării Naționale ar trebui să preia în administrare necropola de război din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, conferindu-i oficial statutul internațional și luând toate măsurile necesare pentru cinstirea tuturor eroilor înhumați acolo, indiferent de naționalitate. În acest sens, în opinia noastră, ar fi binevenită inițierea de către Ministerul Apărării Naționale a unei Hotărâri de Guvern.
De asemenea, considerăm că MApN și ONCE s-ar putea implica pentru finalizarea îngrădirii acestui cimitir militar internațional, prevăzând o bugetare adecvată. Acest fapt ar permite reluarea tradiției interbelice privind organizarea anuală a unor ceremonii militare și religioase cu participarea reprezentanților Armatei Române și ai administrației publice centrale și locale, a reprezentanților mai multor culte, în prezența reprezentanților diplomatici ai statelor străine care au eroi de naționalitate respectivă înhumați în acest cimitir.
Având în vedere cele expuse mai sus, vă rugăm respectuos să ne comunicați:
- Dacă la Ministerul Apărării Naționale se cunoaște îndeaproape situația de fapt și de drept a Cimitirului Militar Internațional din municipiul Sfântu Gheorghe și câți miniștri ai Apărării Naționale sau secretari de stat din MApN și directori sau directori-adjuncți ai ONCE au vizitat personal această necropolă de război în perioada 1989-2023.
- Dacă în perioada 1989-2023 MApN a primit din partea ONCE Rapoarte și Note de informare sau alt tip de documente privind situația de fapt și de drept a Cimitirului Militar Internațional din municipiul Sfântu Gheorghe. În cazul unui răspuns afirmativ la acest punct al întrebării parlamentare, vă rugăm să ne prezentați copii ale acestor documente.
- Ce inițiative au avut MApN și ONCE în perioada 1989-2023 privind Cimitirul Militar Internațional din municipiul Sfântu Gheorghe și care a fost gradul lor de eficiență.
- Cum au cooperat MApN și ONCE în perioada 1989-2023 cu administrația publică locală de nivelul I din municipiul Sfântul Gheorghe și cu administrația publică locală de nivelul II din județul Covasna în vederea clarificării statutului juridic și a aducerii într-o stare corespunzătoare cu prestigiul și sfințenia locului Cimitirul Militar Internațional din municipiul Sfântu Gheorghe.
- Dacă anul acesta reprezentanți ai Armatei Române, ai MApN, ai ONCE vor marca sau nu Ziua Eroilor la Cimitirul Militar Internațional din municipiul Sfântu Gheorghe.
- Ce demersuri ar putea întreprinde MApN în vederea preluării în administrare a necropolei internaționale de război din municipiul Sfântu Gheorghe.
Nu există răspunsuri