Crucificarea lui Eminescu
Premiul Național de Poezie ”Mihai Eminescu” s-a transformat într-o luptă crâncenă între o grupare de culturnici și o alta de politicieni care controlează puterea locală la Botoșani. O luptă pentru importanța proprie, ci nu pentru Eminescu! Este primul an în care premiul nu a fost acordat niciunui poet de Ziua Națională a Culturii, ziua nașterii poetului Mihai Eminescu.
Istoria Premiului e una cu însemnătate, evenimentul fiind organizat încă din 1991. Colaborau, pentru decernarea acestuia, Primăria și o structură recunoscută cultural-literară botoșăneană. Acești literați ai orașului au oferit, însă, în ultimii ani, suficiente subiecte de scandal. Au premiat poeți controversați – foști turnători la Securitate, poete ultrafeministe vulgare, poezii cu caracter de-a dreptul pornografic, care au oripilat întreaga societate culturală din țară. Totul sub numele lui Eminescu, care, probabil, se răsucește în mormânt.
Supralicitând situația tensionată, primarul de la Botoșani a înregistrat la OSIM marca Premiului de Poezie Mihai Eminescu, fără să consulte pe nimeni înainte. Copleșit de organizare și părăsit de societățile culturale, primarul a hotărât că ”nu e timp” pentru Premiile Eminescu, de Ziua Culturii Naționale. S-a gândit, bineînțeles, că poate salva situația, și a anunțat că premierea se va muta pe data de 15 iunie, adică atunci când poetul este comemorat. Adică, vom avea o festivitate culturală în doliu, probabil. Și la Eminescu acasă, la Ipotești, slujba de pomenire din biserica familiei va continua, probabil, cu tradiționalul chef și cu veselie.
Deși liderii botoșăneni apar în mod frecvent pe la teatru, pe la concerte, îmbrăcați la patru ace, deși ies pe scenă gătiți și felicită în dreapta și în stânga orice act cultural, cu condiția să fie săvârșit în culoarea lor politică, iată că și-au demonstrat reala valoare! În loc să premiem poezia pornografică adusă la rang de artă, de ce nu premiem, în numele său, un tânăr poet patriot? Un tânăr cu o adevărată valoare morală, care să coincidă cu idealul lui Eminescu? De ce oferim bani unor scriitori care deja îi au? De ce ajung niște personaje atât de obscure cetățeni de onoare ai Botoșaniului?
Vreau să închei cu câteva strofe din poezia unui tânăr român de peste Prut, pe care l-am susținut îndeaproape și l-am sprijinit în lansarea primei sale cărți. Un tânăr foarte talentat pentru care, bineînțeles, nu este loc la Premiile Eminescu.
”Și capul mi-l las dintr-odată,
Pe trunchiul acesta de țară,
Și lacrima mea e secată –
Am plâns pentru ultima oară.
Ce vremuri mai vin, ne omoară,
E greu și să te mai închini,
Și trunchiul acesta de țară,
L-or scoate și din rădăcini.
Și uite ce țară rămâne,
Ce trunchi peticit de nevoi,
Hai, tata, mai seamănă grâne,
Zi-mi, mamă, că-i bine la voi!”
Nu există răspunsuri