Gheorghe-Adrian Cătană – Întrebare parlamentară – Situația împrumuturilor statului din România din ultimii trei ani jumătate și concesionarea resurselor țării

Adresată:  Domnului Ion-Marcel CIOLACU, prim-ministrul României și domnului Marcel-Ioan BOLOȘ, ministrul Finanțelor

De către: Senator Gheorghe Adrian CĂTANĂ, membru al Comisiei pentru administrație publică

Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Data: 05/09/2023

Obiectul interpelării: situația împrumuturilor statului din România din ultimii trei ani jumătate și concesionarea resurselor țării

Stimați domnule ministru,

După cum bine știți bugetul statului suferă de dezechilibre grave de vreme ce coaliția de guvernare încă dezbate legile austerității. Fără un stat echilibrat financiar nu putem să ne apărăm interesul național și să conferim prosperitate poporului român.

Drept urmare, avem nevoie de o cât mai mare transparență a cheltuirii banului public. Altfel nu vom cunoaște cauzele dezechilibrului și nu vom fi capabili să le depășim. Printre cauzele creșterii deficitului bugetar se numără colectarea ineficientă a taxelor și impozitelor de la multinaționalele, experte în „optimizarea fiscală”, slaba valorificare a resurselor țării în interes național, șirul neîntrerupt de împrumuturi (datoria externă a crescut în ultimii trei ani și jumătate cât în cei 30 de ani scurși de la revoluție) și ineficiența gestionării banului public.

Mă voi axa pe două dintre problemele de mai sus: acerba îndatorire din ultimii trei ani și slaba valorificare a resurselor naturale ale țării. În calitate de senator, am datoria de a aduce la cunoștința românilor felul în care demnitarii le-au gestionat taxele și impozitele plătite. Cu alte cuvinte, trebuie să știm dacă statul a compensat printr-un plus de bunăstare truda și osteneala românilor.

Având în vedere cele prezentate, vă rog respectuos să ne comunicați răspunsul la următoarele întrebări:

  1. Care sunt creditorii României? Vă rog să ne comunicați în termeni nominali pentru fiecare în parte: datoria pe care statul român o are la acel creditor, termenul de rambursare, dobânda anuală si rata anuală, eventuale garanții acordate. Vă solicit să publicați pentru fiecare creditor contractul de împrumut încheiat cu statul român alături de toate anexele.
  2. Care sunt contractele de împrumut încheiate după 1 ianuarie 2020? La fiecare vă rog să precizați datoria pe care statul o are prin acel contract, termenul de rambursare, dobânda anuală și rată anuală, precum și, dacă e cazul, ce garanții s-au acordat creditorului. Vă rog să publicați fiecare contract de împrumut cu toate anexele.
  3. Când s-au încasat împrumuturile statului de după 1 ianuarie 2023?
  4. Care a fost destinația fiecărui împrumut luat de la 01 ianuarie 2020 încoace? Vă rog să prezentați o situație detaliată.
  5. Care este situația detaliată a resursele naturale ale României? Vă rog să ne răspundeți punctual, precizând: cine le exploatează, care este concesiunea pe care o plătește exploatatorul, care sunt investițiile pe care le-a făcut concesionarul, care sunt impozitele plătite in ultimii 5 ani de fiecare concesionar, ce „facilitați” are fiecare concesionar, ce obligații are concesionarul față de România, inclusiv cât e obligat să livreze pe piaţa internă din ce exploatează, cât îl costă să exploateze și cu cât vinde resursa brută sau prelucrată pe piața internă a României?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
           Cotidianul Haaretz a publicat în ediția de marți, 19 septembrie, un articol în care se afirmă că ministrul român de externe a refuzat să se întâlnească cu Eli Cohen, ministrul de externe al Israelului, după ce acesta ar fi legitimat și încurajat contactul ambasadorului statului […]
Adresată: Domnului Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene De către: Senator Gheorghe Adrian CĂTANĂ, membru al Comisiei pentru administrație publică Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul interpelării: gradul de absorbție al României din Fondul de Coeziune (UE) […]
Adresată: Doamnei Adriana Constantina COSTESCU, Director general al Regiei Autonome ”Monitorul Oficial” De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul întrebării: Revenire la […]
Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul Afacerilor Externe De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul întrebării: Persoanele aparținând minorității române din Ucraina căzute […]
Adresată: Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 20.09.2023 Obiectul interpelării: Poliția din Cluj intervine într-un caz de furt de lemn ilegal: confiscare de 189 metri cubi […]
Adresată: Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 20.09.2023 Obiectul întrebării: Situație problematică privind defrișarea unei păduri pentru finalizarea autostrăzii Vestului Stimate domnule Ministru, O problemă birocratică […]