Gheorghe-Adrian Cătană – Declarație politică – Mihai Viteazul și bătălia de la Șelimbăr din 18/28 Octombie 1599

Adresată de către domnul senator: Gheorghe Adrian CĂTANĂ

Circumscripția electorala:  nr. 34 Sibiu

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Sedința Senatului din data de: 19.10.2022

Titlul declarației:Mihai Viteazul și bătălia de la  Șelimbăr din 18/28 Octombrie 1599

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Născut la jumătatea veacului al XVI-lea (în 1557), după unii istorici în 1558, marele Voievod Mihai Viteazul,  intrat în conștiința românească și universală drept simbol al unirii tuturor românilor, ar fi fost, potrivit istoriografiei oficiale de curte, care trebuia să-i justifice alegerea în baza principiului ereditar-electiv românesc, prin calitatea de os domnesc, fiu nelegitim al domnului muntean Pătrașcu cel Bun.

         Tradiția populară, însă și unele surse contemporane românești sau străine  au acreditat idea originii sale modeste, Mihai fiind considerat fiu al propriilor sala fapte, un om simplu, care, potrivit ambasadorului spaniol la Praga, Don Guillen De San Clemente, a apărut ca o necesitate a istoriei ,, DIN PULBEREA PAMÂNTULUI ROMÂNESC” în slujba căruia și-a pus forțele, aspirațiile, întreaga viață, fiind un simbol al celor mai înalte virtuți ale poporului român.

Mihai Viteazul face parte din galeria iluștrilor principi români ai veacului al XVI-lea. Considerat periculos pentru calitățile și ideile sale politice de a realiza Dacia Mare (sau România Mare), amenințat cu arestarea de către  domnitorul Alexandru cel Rău (1592-1593), Mihai a fost obligat să se exileze, în anul 1593,  în Transilvania, unde și-a făcut numeroși partizani printre români și secui.

Cu sprijinul politic și financiar al lui Andronic Cantacuzino, fiul lui Iane Cantacuzino, fost ban al Craiovei și capuchehaia al domnilor munteni la poartă, funcție pe care o deținea Andronic Cantacuzino după moartea tatălui său, reușind să dejoace toate intrigile, câștigând prețuirea și sprijinul sultanului Murad al III-lea (1574-1595) pentru ocuparea scaunului, pe data de 29 August 1593 Mihai Viteazul a fost înscăunat domn al Munteniei. După ce și-a format un strălucit corp de comanda și și-a dotat armata cu  cel mai bun armament folosit în acea vreme, a trecut la realizarea obiectivului său: UNIREA ȚĂRILOR ROMÂNE, fiind de la început preocupat de obținerea recunoașterii internaționale, de consolidarea poziției sale, prin crearea unui aparat de stat puternic.

La conducerea oștirii a promovat patrioți ca Frații Buzescu (Radu, Stroie și Preda), Banul Mihalcea, Logofătul Teodosie, Paharnicul Manta, precum și căpitanii cunoscuți pentru atitudinile lor antiotomane Mârzea, Gheorghe Rat, Baba Novac, etc.

Atribuim strălucitele sale izbânzi geniului său strategic, militar, dar și poporului român cu sprijinul căruia a obținut victoriile militare de la Călugăreni, Giurgiu, Șelimbăr, Mirăslău, Guruslău etc. Dar cel mai important  lucru pe care l-a realizat în timpul domniei sale Mihai Viteazul a fost unirea politică de la 27 mai 1600  a celor trei țări românești  sub un singur conducător, domnitorul  intitulându-se într-un  hrisov „Domn al Țării Românești, al Ardealului și al Moldovei”.

          Considerăm că aceste evenimente importante ale istoriei noastre ar trebui sărbătorite  anual, pentru a contracara lupta ascunsă sau pe pe față care se duce de către unii istorici, dar și de către anumite instituții  cu agendă antiromânească și anticreștină împotriva istoriei noastre milenare, împotriva acestui popor  mult încercat și nedreptățit.

           Făcând o simplă operație de aritmetică și mergând pe cursul anilor înapoi, ajungem la anul 1600 și la Mihai Viteazul.  La 20 mai, anul 2000 se împlineau 400 de ani de realizarea de către generația Mihai Viteazul a primei mari uniri a românilor, adică 400 de ani de la înscrierea pe harta Europei de către Mihai Viteazul a României ca stat unitar. În mod firesc, într-o Românie democrată, europeană și liberă, anul 2000 ar fi trebuit să fie pentru noi și pentru românii de pretutindeni ,, ANUL MIHAI VITEAZUL, ANUL UNIRII ”. Dar nu a fost să fie, pentru că ,, elita ” intelectuală de atunci nu a fost de acord. Nu vreau să-i numesc trădători, vă las pe dumneavoastră, stimați colegi, să trageți concluzia!

          Reîntregirea simbolică a trupului neînsuflețit al lui Mihai Viteazul, îngropat undeva în Transilvania, cu capul din racla de la mănăstirea Dealu din Muntenia, ne îndeamnă, ne obligă pe noi cei de azi să cerem, la ” o nouă plinire a vremii ”, realipirea Basarabiei la trupul Țării, cu voia lui Dumnezeu și a tuturor românilor ” de la Nistru pân la Tisa ”.

          Închei  cu aceste cuvinte pe care le-a spus marele nostru voievod Mihai Viteazul după bătălia de la Șelimbăr, la data de 18/28 octombrie 1599:

,,DE PARTEA NOASTRĂ E DREPTUL ȘI DREPTATEA!

      CU NOI E CAUZA CEA BUNĂ!

      CU NOI E DUMNEZEU!”

Sunt onorat  de faptul că de aici de sub cupola Senatului României, am posibilitatea  să-i pomenesc pe acești iluștri eroi  și înaintași ai noștri, care au luptat de-a lungul istoriei pentru libertatea, suveranitatea și reîntregirea meleagurilor noastre străbune, dar și pentru păstrarea sfintei noastre credințe ortodoxe.