George Simion și Claudiu Târziu – Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

„Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, numărul 361 din 26 aprilie 2004, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum și pentru modificarea Legii nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, numărul 396 din data de 15 mai 2020, cu modificările și completările ulterioare”spre dezbatere și adoptare.

EXPUNERE DE MOTIVE

            Conform Deciziei Curții Constituționale a României nr. 392/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 688 din 12 iulie 2021, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Kapcza Mikolt Krisztina în Dosarul nr. 664/33/2020 al Curții de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, precum și soluția legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispozițiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce privește soluționarea acțiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungește sau se încetează starea de alertă, precum și a ordinelor și a instrucțiunilor prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, sunt neconstituționale.

            Conform par. 44 din Decizia nr. 392/2021 pronunțată de Curtea Constituțională, „în cazul  atacării în justiție a hotărârilor Guvernului, a ordinelor sau a instrucțiunilor miniștrilor emise în vederea punerii în aplicare a unor măsuri pe durata stării de alertă, în temeiul Legii nr. 55/2020, asigurarea unui acces la justiție efectiv, în sensul mai sus reținut, s-ar realiza doar în măsura în care hotărârea pronunțată de instanța de judecată ar determina, odată cu constatarea nelegalității actului administrativ atacat, înlăturarea efectelor acestuia și a consecințelor sale. Or, aceste efecte ale hotărârii judecătorești nu ar putea  fi obținute decât în măsura în care pronunțarea acesteia ar avea loc în termenul de aplicabilitate al acestor acte administrative, care este de cel mult 30 de zile de la intrarea lor în vigoare, așa cum reiese din dispozițiile art.3 alin.(1) și (2) și ale art.4 alin.(1)din Legea nr.55/2020.”.

            Având în vedere considerentele enunțate de Curtea Constituțională în decizia menționată, a fost evidențiată necesitatea de a transpune în legislație o procedură care să permită contestarea actelor administrative cu caracter normativ, amintite mai sus, într-o manieră eficientă și care să respecte dreptul la un proces echitabil al persoanelor vătămate.

            Adoptarea actelor administrative cu caracter normativ în temeiul Ordonanței de urgență 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sau în temeiul Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 poate cauza vătămări a drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor.

            Chiar dacă Decizia Curții Constituționale face referire la dispozițiile art. 72 din Legea nr. 55 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, considerentele acesteia se extind și asupra cadrului comun al acestor acte administrative cu caracter normativ, adoptate în stare de alertă sau în stare de urgență, și care sunt prevăzute de Ordonanța de urgență 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

            Din cauza specificului adoptării acestor acte administrative cu caracter normativ, respectiv aplicarea lor într-o situație extraordinară și pentru o perioadă foarte scurtă de timp, procedura de judecată a cererilor prin care se solicită anularea lor, precum și, eventual, repararea pagubelor, trebuie să se desfășoare de urgență, astfel încât hotărârea judecătorească să fie eficientă, adică efectele acesteia să se producă pe durata în care actul administrativ cu caracter normativ este în vigoare și aplicabil.

            În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că „o cale de atac incapabilă să producă efecte în timp util nu este nici corespunzătoare, nici efectivă” (Pine Valley Developments Ltd și alții împotriva Irlandei, 1991, pct. 47; Payet împotriva Franței, 2011, pct. 131-134).

            Totodată, pe lângă considerentele legate de punerea în acord a legislației cu Decizia Curții Constituționale a României nr. 392/2021, au fost avut în vedere și dispozițiile art. 6 (dreptul la un proces echitabil prin judecata cererilor într-un termen rezonabil), precum și ale art. 13 (existența unei căi efective de atac în dreptul intern) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât România să evite orice eventuală viitoare condamnare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului pentru acest motiv, în măsura în care nu ar asigura, în regim de urgență, o cale care să permită efectiv accesul la justiție și prin care se garantează soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

            De asemenea, având în vedere necesitatea stabilirii unui echilibru între impactul semnificativ al acestor tipuri de acte administrative asupra drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor, pe de o parte, și adoptarea lor în situații speciale ce reclamă acționarea cu celeritate din partea autorităților implicate, pe de altă parte, s-a prevăzut posibilitatea suspendării executării actului administrativ, pe cale judecătorească, odată cu cererea prin care se solicită anularea actului administrativ, suspendare care nu poate avea loc decât în perioada de aplicabilitate a actului.

            De asemenea, în Decizia Curții Constituționale nr. 302/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 316 din 9 mai 2011, s-a reținut că exceptarea de la controlul judecătoresc a altor acte decât cele consacrate în cuprinsul art. 126 alin. (6) din Constituția României, respectiv cele de comandament cu caracter militar şi cele care privesc raporturile cu Parlamentul, este neconstituțională.

            Deoarece prin hotărârea prin care se soluționează suspendarea executării actului administrativ nelegal nu poate fi prejudecat fondul, instanțele vor proceda la o analiză formală pentru a verifica dacă există îndoieli serioase cu privire la legalitatea acestuia sau dacă suspendarea este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente ori perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

            Având în vedere consecințele grave pe care actele administrative în cauză ar putea să le producă, exceptarea acestora de la posibilitatea suspendării lor pe cale judecătorească nu se justifică.

            Luând în considerare faptul că este necesar ca cele trei puteri în stat să se afle permanent într-un echilibru care să permită preîntâmpinarea situațiilor în care una dintre acestea ar abuza de puterile consacrate constituțional, este necesar ca instanțele de judecată să aibă prerogativa verificării acestor acte administrative, atât sub aspectul legalității, cât și sub cel al temeiniciei, prin raportare la legislația în vigoare, și având în vedere dispozițiile general obligatorii statuate, eventual, de Înalta Curte de Casație și Justiție ori Curții Constituționale a României.

Prin procedura propusă toate considerentele mai sus enunțate au fost avute în vedere, astfel încât să asigure respectarea garanțiilor prevăzute de art. 6 din CEDO.

În ceea ce privește competența materială a instanțelor și compunerea acestora, a fost preferată competența în primă instanță a secțiilor de contencios administrativ și fiscal a curților de apel, în complet de 3 judecători, iar, în recurs, competența Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în complet de 5 judecători.

Totodată, în vederea evitării tergiversării soluționării cauzelor, a fost prevăzut faptul că dosarele care au ca obiect anularea, în tot sau în parte, a aceluiași act administrativ nu pot fi conexate, iar cererile de intervenție, principală ori accesorie, nu sunt admisibile.

De asemenea, având în vedere celeritatea cu care trebuie să se desfășoare procedura, au fost propuse prevederi referitoare la citare și la comunicarea actelor de procedură.

Referitor la comunicarea actelor de procedură, a fost preferată comunicarea acestora cu preponderență în format electronic, la adresele indicate de reclamant în cererea introductivă, instituindu-se obligația acestuia de a indica adresele de corespondență electronică – atât a sa, dacă deține o astfel de adresă, cât și a părții chemate în judecată – dacă o cunoaște, precum și comunicarea întregului dosar în această manieră între instanțe, tocmai pentru a contribui la urgentarea soluționării cauzelor, în acord cu programele guvernamentale deja implementate care au înființat dosarul electronic la nivel național.

În fine, pentru a armoniza legislația în materia contestării în instanță a actelor administrative amintite, au fost efectuate modificări ori completări atât în OUG nr. 21/2004, cât și în Legea nr. 55/2020.  

Față de prevederile art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituția României, prezenta propunere legislativă intră în categoria legilor organice și, având în vedere prevederile art. 75 alin. 1 din Constituția României și art. 93 alin. (8) pct. 2 lit. e) din Regulamentul Camerei Deputaților, propunerea legislativă se supune spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată.

Totodată, având în vedere necesitatea adoptării modificărilor și completărilor propuse într-un timp cât mai scurt, este imperativă parcurgerea procesului în procedură de urgență.

LEGE

pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, numărul 361 din 26 aprilie 2004, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum și pentru modificarea Legii nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, numărul 396 din data de 15 mai 2020, cu modificările și completările ulterioare

Parlamentul României adoptă prezenta lege:

Art. I – Ordonanța de urgență 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 42, alineatul (3) se modifică și va avea următorul conținut:

„(3)   Hotărârile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate oricând, de orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie.”

2. La articolul 42, după alineatul (3) se introduc 15 noi alineate, alin. (4) – (18), cu următorul conținut:

„(4) Interesul persoanelor care formulează cereri prin care se solicită anularea actelor administrative prevăzute la alin. (1) se prezumă absolut.

(5) Competența de soluționare a cererii prin care se solicită anularea hotărârilor prevăzute la alin. (1) și a cererii de suspendare a executării actelor administrative prevăzute la art. 42² revine în primă instanță secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curții de apel în a cărui rază teritorială se află domiciliul sau sediul reclamantului, în complet de 3 judecători, iar recursul se judecă de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în complet de 5 judecători.

(6) La soluţionarea cererii nu sunt aplicabile prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la obligativitatea procedurii plângerii prealabile și necesitatea anexării la cerere a actului administrativ atacat.

(7) La soluționarea cererii, atât în primă instanță, cât și în recurs, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 61 și urm., referitoare la alte persoane care pot lua parte la judecată, dispozițiile art. 139, privind conexitatea, precum și dispozițiile art. 200, respectiv ale art. 490 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(8) În ziua înregistrării cererii de chemare în judecată, judecătorul dispune prin rezoluţie comunicarea cererii, precum şi a înscrisurilor depuse către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare şi dosarul care a stat la baza emiterii hotărârilor prevăzute la alin. (1) în cel mult 2 zile de la comunicarea cererii.

(9) Pârâtul are obligația de a depune dosarul care a stat la baza emiterii hotărârilor prevăzute la alin. (1) în termenul indicat la alin. (8), sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în cuantum de 5.000 de lei conducătorului emitentului actului administrativ, sancțiune ce va fi indicată în mod expres în actul de procedură al instanței.

(10) Întâmpinarea şi dosarul menționat se vor comunica reclamantului cu cel puţin 2 zile înainte de primul termen de judecată.

(11) Citarea și comunicarea actelor de procedură se vor realiza cu precădere prin mijloace electronice, reclamantul având obligația de a indica în cerere adresa sa de corespondență electronică, în măsura în care deține o astfel de adresă, cât și adresa de corespondență a pârâtului, dacă o cunoaște. Se prezumă că adresa de corespondență electronică a pârâtului este cea afișată pe pagina de internet a acestuia. Citarea va putea fi efectuată inclusiv prin notă telefonică.

(12) Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere și se soluționează într-un termen ce nu va depăşi 10 zile de la data sesizării instanţei.

(13) Primul termen de judecată nu poate fi stabilit mai târziu de a cincea zi de la data înregistrării cererii, iar termenele ulterioare vor putea fi stabilite de la o zi la alta și chiar de la o oră la alta, cu condiția de a nu depăși termenul maxim de soluționare a cererii prevăzut la art. (12).

(14) Instanța poate dispune, din oficiu, administrarea oricărei probe necesare soluționării cauzei și va analiza îndeplinirea condițiilor legale pentru emiterea și adoptarea actului administrativ atacat, inclusiv în ceea ce privește proporționalitatea măsurilor adoptate prin care sunt afectate drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vătămate.

(15) Pronunțarea hotărârii judecătorești poate fi amânată pentru cel mult 24 de ore, iar redactarea, motivarea și semnarea hotărârii judecătorești se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare. Comunicarea hotărârii judecătorești se va efectua în maximum 24 de ore de la redactarea hotărârii.

(16) În situația în care în cererea prin care se solicitată anularea actului administrativ prevăzut la alin. (1) reclamantul a formulat și un capăt de cerere privind repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin actul administrativ a cărui anulare se solicită, această pretenție va fi soluționată potrivit prezentei ordonanțe de urgență numai în măsura în care este solicitată doar administrarea probei cu înscrisuri. În caz contrar, instanța va proceda la disjungerea capătului respectiv de cerere.

(17) Persoana vătămată poate introduce cererea de reparare a pagubei ce i-a fost cauzată și printr-o cerere separată.

(18) Cererile prevăzute la alin. (16) și (17) vor fi soluționate potrivit dispozițiilor din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.”

3. După articolul 42 se introduce un nou articol, art. 42¹, ce va avea următorul conținut:

„Art. 42¹ – (1) Hotărârea judecătorească pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs în termen de 2 zile de la comunicare.

(2) În vederea soluționării recursului, dosarul se înaintează în aceeași zi la Înalta Curte de Casație și Justiție, în format scris sau electronic. Înalta Curte de Casație și Justiție comunică în aceeași zi recursul către intimat, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de maximum 2 zile de la comunicare. Citarea și comunicarea actelor de procedură se vor realiza cu precădere prin mijloace electronice, în condițiile prevăzute la art. 42 alin. (11). Citarea va putea fi efectuată inclusiv prin notă telefonică.

(3) Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță asupra cererii de recurs în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea acesteia, prin hotărâre judecătorească definitivă.

(4) Hotărârea definitivă prin care se dispune anularea actului administrativ, în tot sau în parte, se va publica în termen de cel mult 24 de ore de la pronunțare în Monitorul Oficial al României.”

4. După articolul 42¹ se introduce un nou articol, art. 42², cu următorul cuprins:

„Art. 42² – (1) Prin derogare de la dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, odată cu formularea cererii de chemare în judecată prin care se solicită anularea actelor administrative prevăzute la alin. (1), în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana care a introdus cererea poate solicita instanței competente suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă a cauzei. Judecata cererii de suspendare are loc în cameră de consiliu, fără citarea părților, în termen de maximum 3 zile de la data înregistrării acesteia. Întâmpinarea nu este obligatorie. Instanța se va pronunța asupra cererii de suspendare prin încheiere interlocutorie. Încheierea va fi redactată, motivată și semnată în termen de 24 de ore de la pronunțare și se va comunica părților în aceeași zi.

(2) Încheierea prevăzută la alin. (1) poate fi atacată separat cu recurs în termen de 24 de ore de la data comunicării ei, dosarul urmând a fi înaintat în aceeași zi Înaltei Curți de Casație și Justiție, în format scris sau pe cale electronică. În ziua înregistrării lui la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța comunică intimatului recursul împotriva încheierii prin care curtea de apel competentă s-a pronunțat asupra cererii de suspendare. Întâmpinarea nu este obligatorie. Judecata recursului are loc în camera de consiliu, fără citarea părților, in termen de 48 de ore de la de la data înaintării dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța se pronunță prin încheiere definitivă care se motivează, se redactează și se semnează în termen de 24 de ore de la pronunțare și se va comunica părților de îndată.

(3) Încheierea definitivă prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ prevăzut la alin. (1) se publică în termen de cel mult 24 de ore de la pronunțare în Monitorul Oficial al României.”

5. Articolul 42¹ se renumerotează și devine art. 42³ și se modifică și va avea următorul conținut:

„(3) Hotărârile Comitetului Național prevăzute la alin. (1) şi (2) pot fi atacate potrivit art. 42 alin. (3)-(18), 42¹ și 42² din prezenta ordonanță de urgență.”

6. Articolul 45, alineatul (2) se modifică și va avea următorul conținut:

„(2) Actele administrative emise pe timpul sau în legătură cu situaţiile de urgenţă, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar, pot fi atacate potrivit art. 42 alin. (3)-(18), 42¹ și 42² din prezenta ordonanță de urgență.”

Art. II – Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 72 se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Dispozițiile art. 42-42² din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile tuturor actelor administrative emise sau adoptate în temeiul prezentei legi.”

• După articolul 72 se introduce un nou articol, art. 73, care va avea următorul conținut:

„Dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile în litigiile care au ca obiect anularea actelor administrative cu caracter individual sau plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției, emise în temeiul prezentei legi.”

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată