George Simion: Parchetul de pe lângă ICCJ a clasat dosarul în care eram acuzat pe nedrept de conducere fără permis. Cer demiterea imediată a șefului Brigăzii de Poliție Rutieră București și intervenția Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne

Președintele AUR, George Simion, a anunțat în cadrul unei conferițe de presă în această dimineață că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a clasat dosarul în care era acuzat de conducere fără permis și cere demiterea imediată a șefului Brigăzii de Poliție Rutieră București, comisarul-șef Mădălina Moșoiu care a girat abuzurile subordonaților săi, precum și intervenția Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne, care să verifice dacă pe scară ierarhică au existat și alte persoane cu funcții de conducere care au determinat comiterea unor încălcări flagrante ale legii și ale Constituției.

Este pentru a doua oară în ultimii doi ani când liderului AUR i se fabrică de către Poliția Rutieră un astfel de dosar. Scopul evident nu este acela de a primi o condamnare, pentru că nu există niciun fel de element obiectiv pentru așa ceva, ci doar de a lansa în spațiul public acuzații oficiale din spatele unor instituții cu autoritate de stat, având în vedere că memoria publică reține greu sau chiar deloc detaliile și rezultatul final al unor asemenea afaceri.

Conform investigațiilor pe care le-a făcut parchetul de pe lângă ICCJ, reiese că la data de 2 mai 2022 i s-ar fi trimis domnului Simion o înștiințare la vechiul apartament din București – pe care acesta l-a vândut de peste trei ani, document prin care i s-ar fi adus la cunoștință faptul că începând din 8 mai i s-ar fi suspendat dreptul de a conduce.

Așa cum a constatat și Parchetul de pe lânga ICCJ, înștiințarea s-a întors în același plic în care a fost trimisă, la Poliția Buzău, cu mențiunea „destinatar lipsă domiciliu”, de unde reiese foarte clar că Poliția știa că dl. George Simion nu a fost niciodată înștiințat legal că i s-ar fi suspendat permisul de conducere.

La data de 28.07.2022, Poliția Buzău a înaintat către Parchetul de pe lână Judecătoria Buzău un referat prin care a propus clasarea acestui dosar. O lună mai târziu, la 26.08.202, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a clasat dosarul.

Atât ordonanța de clasare, cât și referatul Poliției au fost comunicate oficial la sfârșitul lunii august la domiciliul domnului George Simion din Vrancea. Este foarte ciudat cum același organ de poliție, când propune clasarea cunoaște domiciliul domnului actual al domnului Simion – accesând baza de date – iar când îi trimite înștiințarea cu privire la suspendarea dreptului de a conduce o face la vechiul domiciliu. 

Cu toate acestea, așa cum se arată și în ordonanța de clasare a Parchetului de pe lângă ICCJ,  ˝chiar dacă măsura reținerii permisului de conducere și suspendarea dreptului de a conduce nu au fost radiate din bazele de date, aceste măsuri au încetat de drept odată cu emiterea ordonanței de clasare, astfel că la data de 30.09.202, Simion George Nicolae nu mai avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, ca urmare a accidentului din 22.04.2022˝ 

În aceste condiții, singura concluzie rațională este că fie Brigada de Poliție Rutieră are mult prea mulți polițiști incompetenți, fie că aceștia au executat un ordin vădit nelegal, ceea ce nu îi exonerează în niciun caz de răspundere. 

Iată o scurtă enumerare a celorlalte abuzuri pe care poliția le-a comis în acea noapte:

A dispus în mod abuziv ridicarea autocarului din Piața Victoriei care nu se afla pe partea carosabilă, pe motiv de staționare neregulamentară în spațiul public, în ciuda faptului că în acel loc nu există nici indicator de staționare sau oprire interzisă. Ca o simplă dovadă a celor afirmate, nici șoferul autocarului și nici domnul George Simion nu au fost sancționați contravențional în acea seară de către aceiași polițiști pentru oprire sau staționare interzisă.  

Domnul George Simion a fost reținut de către Poliție în mod vădit nelegal și nejustificat (nu comisese nicio infracțiune), cu încălcarea flagrantă a imunității parlamentare. A fost reținut circa o oră și jumătate fiind dus împotriva voinței sale la sediul Brigăzii de Poliție Rutieră cu toate că potrivit articolului 72 aliniat 2 din Constituția României ˝deputații și senatorii… nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte…˝. Această instituție condusă de domnul ministru liberal Bode a tratat cu profund dispreț legea fundamentală a României. 

Mai mult, tot în acea noapte, domnul George Simion a fost percheziționat de trei ori fără niciun drept și fără nicio justificare, o dată în autocar, o dată în piață și o dată la sediul Brigăzii de Poliție Rutieră, cu toate că și această măsură a percheziției este protejată prin aceleași dispoziții constituționale privitoare la imunitatea parlamentară. Polițiștii implicați în aceste acțiuni profund abuzive au șters din nou pe jos cu Constituția României.

Pentru toate aceste motive, liderul AUR, George Simion, cere demiterea imediată a șefului Brigăzii de Poliție Rutieră București – comisar-șef de poliție Mădălina Moșoiu – care a girat toate aceste abuzuri ale subordonaților săi. De asemenea, cere intervenția imediată a corpului de control al Ministerului de Interne care să verifice dacă pe scara ierarhică au existat și alte persoane cu funcții de conducere care au determinat comiterea acestor încălcări flagrante ale legii și ale Constituției. Este evident faptul că cele întâmplate în seara de 29 și în noaptea de 30 septembrie 2022 au fost acțiuni de poliție politică girate chiar de către ministrul Lucian Bode, conform declarațiilor sale publice în care și-a felicitat executanții pentru abnegația cu care aceștia au batjocorit statul de drept.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]