Adresată:
Domnului Alexandru-Florin ROGOBETE, Ministrul Sănătății
De către: Deputat George-Nicolae SIMION
Circumscripția electorală: nr. 42 București
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 02.07.2025
Obiectul întrebării: Prioritățile sistemului de sănătate
Domnule Ministru,
În ultimii ani, am tras nenumărate semnale de alarmă instituțiilor abilitate – Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate, Casa de Sănătate – asupra faptului că sănătatea românilor nu reprezintă, cu adevărat, o prioritate pentru Guvern, din contră, sistemul medical românesc se apropie, rapid, de colaps și, doar printr-o inerție miraculoasă, reușește să mai facă față provocărilor actuale – gestionarea defectuoasă a resurselor financiare, situația ”nerecunoscută” a infecțiilor nosocomiale, lipsa personalului de specialitate și pacienți care, atunci când nu mor arși de vii prin spitale, ajung să nască pe trotuarele din fața lor.
Din păcate, fostul ministru al Sănătății, domnul Rafila, s-a făcut remarcat, în timpul mandatului domniei sale, doar printr-o tăcere asurzitoare și un anonimat total, reușind să blocheze orice reformă din domeniul sănătății care să fie în interesul pacientului!
Având în vedere cele expuse, domnule Ministru, precum și noul program de guvernare promovat de coaliția din care faceți parte, vă rog să îmi răspundeți următoarelor întrebări:
1. Prin ce modificări legislative, care să încurajeze competiția loială și transparentă între sistemul public și cel privat de sănătate, urmând exemplul de bune practici din alte țări europene, veți crește încrederea cetățenilor într-un sistem de sănătate aflat la limita colapsului?
2. Care este gradul de absorbție a fondurilor europene dedicate domeniului sănătății până în prezent și cum veți rezolva problema întârzierilor majore, din cauza cărora s-a pierdut finanțarea pentru cele 5 spitale regionale, spre exemplu?
3. Când veți implementa Planul național de combatere și control al cancerului?
4. Care este calendarul prin care veți scurta durata de introducere în compensare a medicamentelor noi, inovative, având în vedere că mulți români au ajuns să dea statul în judecată, pentru a avea acces la astfel de tratamente care să le salveze viețile?
Solicit răspuns în scris.
Comments are closed